Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Google isi deschide birou in Romania

Din noiembrie 2010, Google va avea prezenţă oficială în România. După lansarea a peste 10 produse localizate pentru utilizatorii români şi a serviciilor de publicitate pentru companii, inclusiv AdWords şi AdSense, Google deschide un birou de afaceri în Bucureşti, coordonat de o echipă locală condusă de Dan Bulucea.

"Scopul Google este de a oferi utilizatorilor români, care sunt foarte activi online, şi mai multe instrumente utile şi inovatoare în limba locală, precum şi de a ajuta companiile româneşti să aibă o prezență online şi să îşi dezvolte afacerile prin intermediul internetului. România este o ţară foarte interesantă pentru Google, unde vedem oportunităţi atât în ce priveşte utilizatorii individuali, cât şi companiile", declară Dan Bulucea, noul Country Manager pentru România al Google.

Biroul din Bucureşti, condus de Dan Bulucea, va fi responsabil pentru dezvoltarea afacerilor şi implementarea strategiei Google în România, stabilirea unor relaţii de afaceri cu partenerii români, comunicarea către companiile locale a beneficiilor prezenței online şi vânzările directe de publicitate.

Google a fost până acum prezent în România cu produse localizate pentru utilizatorii români, în primul rând motorul de căutare Google.ro, precum şi Google Maps, Google Places, Google Apps, Google Translate şi multe altele.

Întrucât consumatorii apelează tot mai mult la Internet pentru a se informa, Google.ro poate fi utilizat şi ca un barometru pentru cele mai recente tendinţe, inclusiv a celor de natură economică. Google oferă gratuit instrumente speciale pentru identificarea tendinţelor de căutare: Google Statistici de Căutare www.google.ro/insights/search sau Google Trends www.google.ro/trends. Antreprenorii pot afla ce termeni (cuvinte cheie) sunt cei mai căutați şi îşi pot ajusta campaniile lor online, sau site-urile web pentru a răspunde mai bine la nevoile consumatorilor.

Cum publicitatea online se dovedeşte eficientă şi din ce în ce mai populară, Google oferă acum mai multe opţiuni pentru afacerile locale. Pentru a îmbunătăţi vizibilitatea şi pentru a beneficia de promovare online, acestea pot folosi publicitatea relevantă în căutare – Google AdWords – care afişează reclame relevante pentru căutarea utilizatorului pe Google.ro. Pentru a obţine resurse suplimentare, companiile se pot alătura reţelei de conţinut Google – Google AdSense – şi pot valorifica conţinutul site-ului propriu, prin afişarea de anunţuri Google relevante. Pentru a începe să utilizeze aceste produse, companiile trebuie doar să deschidă contul lor de AdWords. Mai multe informaţii despre produsele pentru companii pot fi găsite pe www.google.ro/ads

Despre Dan Bulucea:

Dan Bulucea a lucrat în ultimii 12 ani în cadrul Microsoft unde a avut diverse roluri, cel mai recent fiind cel de Director de Business şi Marketing pentru filiala din România, ocupând anterior poziția de Senior Platform Strategy Manager la sediul Microsoft din Munchen pentru Europa Centrală şi de Est. Anterior, s-a ocupat de promovarea şi adopția platformei Microsoft în România. Înainte de a se alătura Microsoft, Dan Bulucea a fost General Manager al Salient Romania, unul dintre cei mai mari producători din România de PC-uri la acea vreme. Dan Bulucea deține un Executive MBA şi este licențiat în Informatică.

Despre Google

Tehnologiile inovatoare de căutare ale Google conectează la informaţie, în fiecare zi, milioane de oameni din întreaga lume. Fondat în 1998 de către absolvenţii Stanford Dr. Larry Page şi Dr. Sergey Brin, Google este astăzi o companie de top prezentă pe toate marile pieţele globale. Sistemul targetat de publicitate al Google furnizează tuturor companiilor, indiferent de dimensiune, rezultate măsurabile, intensificând în acelaşi timp experienţa trăită de utilizator. Google are sediul central în Silicon Valley şi birouri în America de Nord şi de Sud, Europa şi Asia. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm vizitaţi //www.google.com

Google este marcă înregistrată a Google Inc. Toate celelalte nume de produse şi companii pot fi mărci înregistrate ale companiilor respective cu care sunt asociate.

Bucuresti, 03.11.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.