Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Gogol Bordello lanseaza noul album, “Super Taranta!”, pe 10 iulie

Noul disc Gogol Bordello se numeşte “SUPER TARANTA!” şi va fi lansat oficial pe 10 iulie. Înregistrat în New York şi produs de Victor Van Vugt (Nick Cave and The Bad Seeds, PJ Harvey), acest album marchează o mai veche ambiţie a trupei şi a lui Van Vugt de a lucra împreună, după ce faimosul producător a fost atras din prima clipă de originalitatea şi vitalitatea trupei.

Super Taranta este un nou termen din dicţionarul Gogol Bordello şi vine de la Tarantella, tradiţionalul dans italian din evul mediu ce vindeca femeile de accesele de isterie.

“Super Taranta este o propunere de a combate tensiunile universale şi isteria, transformând energiile negative în unele pozitive, la fel ca şi Tarantella la originile sale”, spune Eugene Hütz, frontman-ul Gogol Bordello.

Super Taranta este răspunsul Gogol Bordello la isteria globală şi reprezintă pasul următor al formaţiei în propria încercare de a cuceri lumea. Albumul capturează perfect sound-ul unic al formaţiei, sound ce a dat naştere unui nou gen muzical: gypsy rock.

Acest album marchează şi debutul noului basist Tommy Gobena, o nouă piesă adaugată la puzzle-ul multicultural cunoscut sub numele de Gogol Bordello. Tommy vine din Etiopia şi se alătură lui Eugene (voce, chitară şi percuţie), Sergei Rjabtzev (vioară), Iuri Lemeşev (acordeon), Eliot Ferguson (tobe), Oren Kaplan (chitară) şi dansatoarele Elizabeth Sun şi Pamela Jintana Racine.

În ultimii doi ani Gogol Bordello au cântat pe toate scenele marilor festivaluri din lume. Odată cu apariţia Super Taranta concertele live îşi vor relua cursul, iar Bucureştiul este prima ocazie de a audia noile piese de pe acest album, care va avea cu siguranţă un succes total.

Pe 25 mai 2007 Gogol Bordello vor cânta în Bucureşti la Arenele Romane, în cadrul evenimentului intitulat sugestiv “Balkan Sounds”. Shukar Collective şi Nightlosers vor completa line-up-ul unui maraton muzical balcanic de excepţie.

Ultimele bilete la preţul de 45 RON vor putea fi achiziţionate până duminică, 13 mai 2007. Începând cu data de 14 mai, preţul biletelor va fi de 60 RON.

Biletele s-au pus în vânzare pe site-ul www.bilete.ro, în reţeaua Diverta, magazinul Muzica şi Librăriile Cărtureşti.

Parteneri media: Radio Guerrilla, 24-Fun, Time Out, Sunete şi Port.ro.

Bucuresti, 8.05.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.