Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ghici, ghicitoare, ce petrecere-i mai tare?

În această seară, la TVR 1 (ora 22.00) şi la TVR 2 (ora 23.00), dar şi pe TVRi şi TVR+

Având experienţa reuşitelor petreceri tematice din această săptămână, Dan Helciug şi colegii săi de echipă au pregătit pentru joi seară o altă mare petrecere, de data aceasta cu specific turco-tătar. Telespectatorii TVR 1 şi cei care urmăresc Vara pe val online, pe www.tvrplus.ro, sunt invitaţi de la ora 22.00 să cânte şi să danseze alături de ansambluri şi interpreţi care reprezintă comunităţile turco-tătare din România. Dansurile populare vor încinge atmosfera de pe plaja Tan-Tan, iar Chiamiran Chivu şi Emin Filis aduc cele mai îndrăgite cântece specifice acestei comunităţi. Bomboana de pe tort a serii de la TVR 1 va fi invitata specială, nimeni alta decât frumoasa interpretă Mamasita, care îl va aduce cu ea tocmai pe… Făt-Frumos! De altfel, Mamasita se pare că s-a ataşat de echipa TVR 1, după ce în această dimineaţă ea a mobilizat turiştii de pe plajă alături de Florin şi Dana de la Hi-Q, în matinalul Vara pe val.

În acelaşi timp, echipa TVR 2 s-a gândit să atragă voturi nu doar de la turiştii de pe plajă, ci şi de la fanii paginii de Facebook a emisiunii (https://www.facebook.com/VarapeValTVR). Pentru ei, „Rechinul” a lansat un concurs special, cu premii importante (vezi mai multe informaţii aici), câştigătorii urmând a fi anunţaţi vineri seară, în ultima zi de concurs a săptămânii. Până atunci, echipa TVR 2 a pregătit pentru joi seară o nouă ocazie de a vă distra pe cinste. De la ora 23.00, toată lumea este invitată la o adevărată petrecere ţigănească. Responsabilii cu atmosfera incendiară vor fi membrii trupei Gipsy Casual, invitatul serii fiind Adrian Romcescu.

Cele două echipe mai au la dispoziţie puţin timp până se va încheia prima săptămână de competiţie. După ultimul spectacol de vineri noaptea se vor contabiliza rezultatele fiecărei echipe şi va fi declarată câştigătoarea săptămânii. Până atunci, „delfinii” şi „rechinii” luptă şi recurg la toate resursele pentru a ieşi învingători.

În iulie şi august, TVR difuzează, pe parcursul a şase săptămâni, în peste 150 de ore de transmisiuni în direct şi înregistrate, cel mai atractiv şi dinamic program estival al sezonului, Vara pe val. TVR iese „la atac” cu toate forţele într-un program maraton la care vor participa, pe lângă principalele vedete ale posturilor TVR 1 şi TVR 2, şi numeroşi artişti cunoscuţi publicului larg. Telespectatorii vor putea urmări o competiţie amicală între echipele TVR 1 şi TVR 2, din care câştigător va fi publicul, atât cel din faţa micilor ecrane, cât şi cel aflat pe litoral. Fiecare echipă ocupă câte o plajă din Mamaia şi încearcă să câştige publicul prin programe cât mai atrăgătoare.

Miza competiţiei TVR 1 – TVR 2 este una de proporţii: două autoturisme îi aşteaptă pe cei mai fideli telespectatori la finalul proiectului estival. De asemenea, telespectatorii vor fi recompensaţi pentru voturile şi loialitatea lor şi cu alte premii: articole sportive, excursii, electronice, produse cosmetice. Mai multe detalii despre toate acestea vor fi oferite de-a lungul celor şase săptămâni ale programului, atât în transmisiunile zilnice ale posturilor TVR 1, TVR 2, TVR Internaţional şi online, pe TVR+, cât şi pe pagina oficială de Facebook a emisiunii, https://www.facebook.com/VarapeValTVR.

Bucuresti, 11.07.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.