free download 78 travel guides written by experts

George Zafiu a dat startul scolii de tati la Europa FM

De când au revenit din vacanţă, Monica Anghel şi Bogdan Miu, matinalii de la Europa FM, realizează pentru prima dată în România un jurnal de sarcină. Astfel, milioane de români pot afla din „Deşteptarea” sau accesând pagina specială www.monicamamica.europafm.ro, experienţa din ultimele luni de sarcină ale Monicăi, dar şi sfaturi venite de la alţi părinţi despre miracolul care îţi schimbă viaţa.

Miercuri dimineaţă, celor doi matinali li s-a alăturat colegul lor, George Zafiu, care realizează emisiunea „Europa Express” şi care din luna mai face parte din ordinul mândrilor taţi de fată.

Total dedicat fetiţei lui, Alexandra, care reuşeşte să-i înmoaie genunchii doar printr-o privire, George a adus în discuţie rolul tatălui într-o familie care întâmpină un prunc. „Am decis să lansez pe site-ul www.monicamamica.europafm.ro Şcoala de taţi. Fiica mea are deja 3 luni, deci pot împărtăşi din experienţa mea de tată şi îi invit şi pe alţii să o facă, să povestească din bucuriile şi greutăţile lor”, a povestit DJ-ul Europa FM.

George Zafiu a împărtăşit ascultătorilor cum venirea pe lume a primului lui copil i-a schimbat viaţa, asemeni oricărui părinte, cum a învăţat lucruri noi, dar şi cum s-a lovit de birocraţia românească în procesul de declarare a noului născut.”Dar toate aceste cât şi orele nedormite trec şi după fiecare zi nu ţii minte decât momentele speciale din evoluţia bebeluşului, care se schimbă de la o zi la alta. Un nou surâs, o altfel de privire, faptul că observi că îţi recunoaşte vocea, chipul, că se linişteşte când îl iei în braţe, toate acestea sunt senzaţii unice, copleşitoare pe care doar când ţi se se întâmplă ţie le înţelegi pe deplin”.

Bucuresti, 25.08.2010

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *