Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

George Friedman, la București: “România trebuie să învețe să-și asume riscuri. Cu unele veți eșua, dar cu altele veți reuși”. Ce soluții văd reprezentanții mediului de afaceri

George Friedman, fondatorul Geopolitical Futures, publicaţie de analiză şi previziune a sistemului internaţional, şi fondatorul Stratfor, una dintre cele mai apreciate agenții de analiză geopolitică din Statele Unite, a declarat, în cadrul conferinței „Emerging Funding for the Real Economy” de la București, că România trebuie să menţină capacitatea de exploatare a resurselor minerale, să nu se bazeze doar pe exportul de energie în vederea dezvoltării.

Renumitul analist geopolitic a fost susținut și completat, deopotrivă, de personalități reprezentative ale mediului românesc de afaceri și administrației autohtone, prezente la eveniment.

“Marea voastră slăbiciune este că aveți prea mult petrol și gaz natural. Aveți tendinţa să vă concentrați pe exportul lor, să le folosiți. Resursele de care dispuneți v-au ajutat, dar v-au ținut și captivi. Trebuie să mențineți exploatarea resurselor minerale, dar este necesar să le suplimentaţi cu alte lucruri”, a punctat analistul geopolitic în deschiderea conferinței „Emerging Funding for the Real Economy” (EFRE), eveniment care a avut loc marți, 19 aprilie, la hotelul Athenee Palace Hilton din Capitală.


Potrivit lui George Friedman, la ora actuală, România are două mari probleme: lipsa încrederii în capacitățile și bogățiile sale, precum și faptul că Uniunea Europeană a devenit prea exigentă, chiar exagerând în anumite privințe și impune reguli prea dure, pe care nu nimeni nu le respectă.  

În cadrul conferinței și-au exprimat punctele de vedere și Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Publice, Enache Jiru, dar și analiști geopolitici, economiști-șefi ai mai multor instituții financiare străine prezente pe plan local, manageri de companii private, agenții de rating sau fonduri de investiții. Aceștia au dezbătut cele mai acute probleme cu care se confruntă industria bancară, sectorul fiscal, întreg mediul privat de afaceri, dar și companiile de stat din diverse sectoare de activitate.

„România trebuie să găsească strategii de producție a energiei verzi, iar pentru asta, companiile sunt obligate să investească în tehnologie”, a declarat Ministrul Energiei, Victor Grigorescu. Oficialul a vorbit, totodată, despre importanța listării companiilor mari la bursă. În viziunea sa, listările pe piețele de capital aduc mai multă transparență și performanță businessurilor, dar, din varii motive, nu sunt încă percepute de către firme ca fiind un motor de creștere.

“Sistemul financiar din România este suprasaturat de bănci focusate doar pe economii, nu și pe investiții. Trebuie să diversificăm sectorul astfel încât să atragem și investiții. Start-up-urile caută cu disperare surse de investiții, fondurile de investiții caută idei fezabile, business angels sunt capabili să-și investească resursele pentru profit. Băncile trebuie să învețe să atragă investitori. Industria bancară e cea care ajută companiile să se dezvolte. Cheia constă în diversificarea și personalizarea produselor”, a subliniat, marți, în cadrul EFRE, viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu.

Despre investiții și listări la bursă a făcut referire și Raluca Țintoiu, CEO al NN Pensii, care a punctat: “Transparența în business aduce cu sine investiții, iar investițiile ajută companiile să ajungă la bursă și să genereze performanță. În România, avem de-a face cu un mediu interesant: în ultimii doi ani, am reușit să ne dublăm practic afacerea.”

Țintoiu a fost completată de managerul responsabil pentru Continental Europe, de la London Stock Exchange Group, Axel Kalinowski, care s-a declarat optimist cu privire la dezvoltarea României în regiunea de sud-est a Europei. Potrivit lui Kalinowski, performanțele companiilor românești listate la bursă au fost notabile în ultimii doi ani. Acesta i-a încurajat pe managerii prezenți la eveniment să creeze programe prin care să ajute firmele să se dezvolte, dând ca exemplu Bursa de Valori de la Londra, care a implementat cu succes astfel de proiecte.

În prezent, există o concurență acerbă între băncile prezente pe piața locală. Competiția se observă cel mai bine în trendurile digitale din sectorul bancar, a punctat și directorul general adjunct al ING România, Mihaela Bitu. Tehnologia va revoluționa sistemul bancar, preferințele de plată ale consumatorilor se mută în online, realizându-se de pe device-uri mobile. “Digitalizarea este un telefon de trezire pentru companii și necesită maximă atenție din partea corporațiilor, în special a celor bancare, pentru a satisface nevoile investitorilor”, a subliniat și președintele MedLife, Mihai Marcu.

Și secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice, Enache Jiru, a susținut ideea viceguvernatorului BNR referitoare la diversificarea instrumentelor financiare, mizând pe vânzarea activelor unor investitori strategici.“Anul trecut, România a luat măsuri de relaxare fiscală și a pompat bani în economie, pentru a susține investițiile în consumul intern. După șase ani de lupte acerbe, deficitul a ajuns la 2,9% din PIB și trebuie să continuăm să-l reducem. România are o politică fiscală bună, în comparație cu alte țări. Avem însă nevoie de reforme structurale”, a declarat Enache Jiru. Mai departe, economistul-șef al Raiffeisen Bank, Ionuț Dumitru, a spus că: “actualul guvern trebuie să reziste presiunilor politice și publice cu privire la măsurile sociale, populiste. România are nevoie de măsuri de stabilitate fiscală. Guvernul are obligația de a găsi strategii pentru următorii ani.”

Ionuț Dumitru a mai spus că: ”în principiu, economia creşte, deci cifrele sunt aproape de 4%, fiind destul de bine la nivel european. Ar trebui să înţelegem ce este în spatele acestui lucru. Probabil cea mai bună explicaţie este stimulul fiscal. Vorbim de o combinaţie de tăieri de taxe şi o creştere a cheltuielilor, în special a salariilor în sectorul public. Deci am tăiat TVA de la 24% la 20%, am tăiat TVA la alimente la 9%, în acelaşi timp am crescut salariile în sectorul public cu 25%, în educaţie cu 25%, în sănătate cu 10%, pentru administraţia publică. Deci creşterea din sectorul public este destul de mare. Marea problemă cu stimulul fiscal din punctul meu de vedere este că acesta este nu este balansat. Este focusat pe stimularea consumului şi aproape nimic nu este pe aprovizionarea internă, din păcate. Deci aşteptăm să crească dezechilibrele şi vedem deja asta”. Acesta a subliniat că în 2017 se aşteaptă ca deficitul bugetar să ajungă la 3,8% din PIB.
 
„România a trecut de la o economie ieftină la o economie a talentului, a inteligenței. În România trăiesc și muncesc mulți străini. Nu i-a silit nimeni să vină aici, au venit pentru că este o țară în continuă dezvoltare, nu mai e o economie care oferă forță de muncă ieftină. Investitorii își îndreaptă atenția spre țara noastră, căci ea devine tot mai atractivă. Din păcate, Guvernul n-a făcut mare lucru în favoarea sa, lucrurile au venit natural. O economie solidă poate supraviețui schimbărilor de guverne. Trebuie doar să convingem investitorii, antreprenorii și oamenii de afaceri că noi suntem motorul creșterii economice, iar banii urmează know-how-ul”, a punctat, la rândul său, secretarul de stat al Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, Manuel Costescu.

Marius Ghenea, cunoscut business angel și director de investiții al 3TS Capital, a vorbit în cadrul conferinței despre faptul că România reușește să atragă atenția investitorilor autohtoni și străini chiar dacă nu vine cu inovații spectaculoase, așa cum se întâmplă în alte state. “Trebuie să creăm un eco-sistem dacă vrem să ne promovăm ca o destinație a capitalurilor private și a fondurilor de investiții. Firma pe care o conduc a reușit să ajute 10 companii din România să-și vândă produsele global. Am ajutat start-up-uri să se integreze în ecosisteme de pe piețele străine, să-și configureze strategii care să le ajute să crească. Investitorii de tip business angels nu gândesc strategii pentru companii, le ajută să și le definească singure. În prezent, Bucureștiul reprezintă punctul fierbinte al antreprenorilor, toți caută masiv investitori, spre deosebire de vestul țării, unde trebuie să cautăm noi oportunități de business.”

Mai departe, Șerban Roman, Country Director al Enterprise Investors, a spus că fondul pe care îl reprezintă caută să cumpere companii care cresc și care activează în piețe care sunt pe trend de creștere.

Conferința „Emerging Funding for the Real Economy”, aflată la cea de-a III-a ediție, a fost organizată cu ocazia WORLD FUND DAY și a reunit personalități și nume reprezentative din mediul românesc de afaceri și administrația autohtonă. Evenimentul a cuprins cinci paneluri de dezbateri, orientate spre contextul geopolitic în cadrul zonei Euro, provocările sectorului bancar și impactul lor asupra economiei locale, capitalul privat și randamentele obligațiunilor garantate, precum și oportunitățile de investiții și strategii în condițiile actuale de piață.

Partenerii principali ai evenimentului au fost ING Romania și Raiffeisen Bank România. Pe lista partenerilor s-au mai aflat, de asemenea: ErsteAsset Management, London Stock Exchange Group and ELITE, CMS, Enterprise Investors, Pedersen & Partners, NN Pensii, Visa Europe, Banca Transilvania și EximBank România. Pentru mai multe informații referitoare la temele ce au fost dezbătute în cadrul conferinței și la declarațiile vorbitorilor, vă rugăm să accesați site-ul evenimentului: //theassociates.ro/emerging-funding-2016/.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.