Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

#GeneratiaEurovision cântă în semifinala Selecţiei Naţionale

· 12 melodii, 12 show-uri şi două recitaluri în direct de pe scena Sălii Sporturilor din Baia Mare – spectacolul semifinalei Eurovision România se transmite în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online pe TVR+ vineri, 4 martie, de la 20.30

Zi plină pentru cei 12 concurenţi Eurovision România. Echipa TVR şi artiştii pun la punct fiecare detaliu pentru ca show-urile din seara semifinalei să fie la înălţimea aşteptărilor publicului şi a fanilor Eurovision. Telespectatorii pot urmări în direct Semifinala Eurovision România vineri, 4 martie, de la 20.30 la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+.

„Vom avea pe scena de la Baia Mare un show dinamic şi modern. Grafica ce va rula pe ecranele de pe scenă şi din sală este asigurată de specialişti în producţii muzicale care au participat la numeroase festivaluri internaţionale de la noi, precum: Untold, Green Sounds, Electric Castle, Summer Well a declarat Dan Manoliu, regizorul spectacolelor. „Show-ul de lumini va fi asigurat de 250 capete mobile, peste 200 de lumini pe led, peste 100 de unităţi de lumină convenţională şi peste 150 de mp de ecrane video” ne-a dezvăluit Sergiu Ardelean, director de imagine al Selecţiei Naţionale.

„Sunt toţi tineri, entuziaşti şi plini de energie pozitivă. Şi-au pregătit momentele artistice cu atenţie şi seriozitate, iar echipa TVR şi partenerii noştri de la Baia Mare fac toate eforturile pentru a construi un show perfect. #GeneratiaEurovision vă dă întâlnire vineri seara, pe scena Selecţiei Naţionale. Să le ţinem pumnii!”, a declarat Iuliana Marciuc, producătorul evenimentului.

Primul contact al concurenţilor Eurovision cu scena, decorul, sunetul şi camera verde de la Sala Sporturilor din Baia Mare a avut loc ieri, 2 martie. Repetiţiile continuă azi şi mâine pe scena de la Baia Mare, iar pe 4 martie vom urmări show-urile în premieră, la Semifinala Eurovision România.

Primele impresii de la scenă ale concurenţilor

Fostul învăţător din Timişoara, Doru Todoruţ şi partenera lui de scenă, soprana Irina Baianţ, au fost primii la repetiţie. „Prima repetiţie a ieşit foarte bine. Am făcut micile reglaje pentru sunet şi pentru grafică, dar vom continua şi mâine…”, ne-a spus Doru la coborârea de pe scenă. „Vocile să ne ţină!…”, a completat Irina Baianţ.

Constănţeanca Andra Olteanu a intrat şi ea în programul de repetiţii şi ne-a declarat: „Arată superb. O să fie un spectacol extraordinar. Luminile sunt incendiare. Nu trebuie să rataţi show-ul. Celor care nu şi-au achiziţionat bilete le recomand să nu rateze spectacolul de la televizor!”

„Se vede foarte frumos din scenă. Acustica e foarte bună, atmosfera – frumoasă, luminile, superbe. Noi mai avem de lucrat la coregrafie. Am crezut că am nimerit la Stockholm… Dacă aici e atât de mare desfăşurarea de forţe… mă gândesc ce va fi la finala europeană… Suntem impresionaţi de cum arată scena, sala”, sunt de părere şi Dream Walkers, cei patru tenori din trupa special creată de compozitorul Cristian Faur pentru Eurovison.

După probele de sunet de pe scena de la Baia Mare, şi tânăra Irina Popa s-a declarat foarte mulţumită. E încrezătoare că show-ul ei de pe 4 martie va suna şi se va vedea foarte bine.

Este una dintre cele mai populare, versatile şi longevive trupe pop rock, funk, rock and roll, pop, retro şi fusion, cu peste 15 ani pe piaţa muzicală din România şi peste 1400 concerte live la activ. „Suntem siguri că vom face show fain la Maramu’”, este convingerea celor de la Jukebox. Membrii trupei s-au declarat încântaţi de colaborarea cu echipa TVR, ştiu foarte bine ce au de făcut pe scenă şi abia aşteaptă concursul de pe 4 martie.

Fostul concurent de la Vocea României, Mihai Băjinaru spune că a avut un sunet excelent pe scenă la prima repetiţie. „Mi-a plăcut sound-ul în sală, abia aştept să vă cum va fi şi cu sala plină. Sunt entuziasmat, per total!”.

Membrii VanoteK sunt de asemenea multumiţi de sală şi de repetiţie. „Sunetul, scena, luminile, echipa, totul este ca la carte”, consideră cei şase tineri, membri ai trupei din Republica Moldova.

„Sunt încântat de sunet şi de scenă, mi-am urmărit show-ul pentru a vedea ce pot schimba şi îmbunătăţi. Sunt puţin răcit, dar fac eforturi pentru a fi la înălţime pe scena Selecţiei Naţionale. Am încredere că Paradisio este o piesă care poate câştiga în Suedia, deci votaţi cu mine şi speraţi alături de Pradisio”, a desclarat şi MIHAI, cel care a fost recunoscut „cea mai bună voce din România” în 1999, 2000 şi 2006, dar mai ales a obţinut la concursul Eurovision cel mai mare punctaj din istoria României: 172 de puncte, cu piesa „Tornero”.

„Iubesc muzica şi m-am simţit extraordinar pe scenă. Abia aştept să vină live-ul. Cred că atunci o să fie minunat. Mă aşteptam să fie ecou în sală, dar sunetul a fost bun”, spune Florena, orădeanca de numai 17 ani.

Băimărenii din Gaşca de acasă nu au de ce să se plângă. Doar sunt acasă, la Baia Mare: „Am colaborat foarte bine cu echipa organizatorilor. Este o experienţă interesantă – scena arată bine, sunetul este bun, luminile arată superb, iar în carul TV se aude foarte bine (ceea ce înseamnă că şi telespectatorii de acasă vor fi multumiţi de sunet). Mai rămâne să cântăm pe scenă vineri seară”.

„Prima repetiţie a fost foarte bună, ne-am acomodat repede pe scenă. Având un backing complex, la noi au fost câteva reglaje de făcut, dar tocmai pentru asta sunt repetiţiile. Simţim că echipa TVR ne respectă pentru ceea ce facem şi totul o să fie perfect”, crede şi Ovidiu Anton, care prticipă la Selecţia Naţională Eurovision pentru a cincea oară.

„Am avut emoţii chiar de acum, de la repetiţii. Sper să am o energie pozitivă şi la concurs vineri seară, energie pe care să o transmit şi celor de acasă”, spune şi Xandra, premiată la Festivalul Mamaia încă de la 16 ani.

Cele mai noi informaţii, foto şi video legate de concursul Eurovision se găsesc pe site-ul dedicat competiţiei: eurovision.tvr.ro.

Recitaluri Vunk, Jo şi Ioana Voicu în seara semifinalei, pe scena de la Baia Mare

Prezintă cu Ioana Voicu semifinala şi finala Eurovision, susţine cu Vunk un recital pe scena de la Baia Mare în 4 martie, dar este şi zi de zi printre concurenţi şi echipa TVR la repetiţii. Cornel Ilie transmite impresii online la cald despre ce se întâmplă în culise pe pagina lui oficială de FB. „Încep o experienţă care, pentru mine, cu toate bunele şi relele, va fi foarte interesantă. Vineri si duminică prezint semifinala şi finala Eurovision, împreună cu Ioana şi cu Jo. Live, pe pagina mea de Facebook, va arăt atmosfera de la pregătiri, de la repetiţii, din timpul concursului, o sa iau la întrebări concurenţii, juriul, echipa de producţie şi ce mai găsesc interesant. Staţi prin zonă, o s-avem ce comenta şi share-ui:)!”, ne-a spus Cornel Ilie.

Patru finalişti aleşi de juriu şi doi desemnaţi prin televoting în urma semifinalei din 4 martie

În curând vom auzi „Start vot!” la Eurovision România 2016. Moment în care, dacă doriţi ca artistul preferat să ajungă pe scena de la Stockholm, îl puteţi vota mai întâi în semifinala de pe 4 martie, iar apoi în finala din 6 martie, ambele transmise în direct de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, de www.tvrplus.ro.

În seara semifinalei – 4 martie – primii patru finalişti vor fi desemnaţi în urma votului juriului de specialitate, iar celelalte două locuri destinate finaliştilor vor fi ocupate prin votul telespectatorilor, dintre ceilalţi opt concurenţi ai semifinalei. Telespectatorii vor putea vota de pe acelaşi număr de telefon pentru una sau pentru mai multe melodii, dar numai o singură dată pentru fiecare melodie, din momentul în care se vor declara deschise liniile telefonice. Liniile telefonice se vor deschide la semnalul „START VOT!”, în jurul orei 23.30 şi se vor închide după 20 (douăzeci) de minute, la semnalul „STOP VOT!”.

Votul va putea fi exprimat trimiţând numărul de intrare în concurs al favoritului (01, 02, 03,…12), prin SMS, la numărul 1200 (tarif: 1 euro + TVA), număr valabil în reţelele Digi Mobil, Orange, Telekom şi Vodafone, ori sunând la acelaşi număr de telefon – 1200 şi tastând numărul piesei favorite din concurs: 01, 02, 03… 12, cu acelaşi tarif (1 euro + TVA / apel), valabil în reţelele Orange, Telekom şi Vodafone.

Reamintim că ordinea intrării în concurs în semifinala din 4 martie, care se desfăşoară la Sala Sporturilor din Baia Mare, este următoarea:

1. Interpret: Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ
Titlu piesa: The Voice
Muzică: Doru Todoruţ, Irina Baianţ
Text: Doru Todoruţ, Irina Baianţ

2. Interpret: Andra Olteanu
Titlu piesa: Nai Nai
Muzică: Andra Olteanu, Sever Selim
Text: Andra Olteanu, Sever Selim

3. Interpret: Dream Walkers
Titlu piesa: Let It Shine
Muzică: Cristian Faur
Text: Cristian Faur

4. Interpret: Irina Popa
Titlu piesa: Lasă-mă, eu te las
Muzică: Irina Popa, George Lazăr, Alexandru Tudor, Eduard Taraş
Text: Alexandru Tudor

5. Interpret: Jukebox
Titlu piesa: Come On Everybody
Muzică: Jukebox
Text: Jukebox

6. Interpret: Mihai Băjinaru
Titlu piesa: Never Too Late
Muzică: Andrei Tudor
Text: Cristian Faur

7. Interpret: Vanotek feat. The Code & Georgian
Titlu piesa: I’m Coming Home
Muzică: Vanotek, Catană Ionuţ, Alex Cotoi, Sorin Seniuc, Adriana Rusu
Text: Anastasia Sandu

8. Interpret: M I H A I
Titlu piesa: Paradisio
Muzică: Mihai Trăistariu, Robby G., Dumi Padure
Text: Mihai Trăistariu, Robby G., Dumi Padure

9. Interpret: Florena
Titlu piesa: Behind The Shadows
Muzică: Gabriel Huiban, Laurenţiu Duţă
Text: Gabriel Huiban, Laurenţiu Duţă

10. Interpret: Gaşca de Acasă
Titlu piesa: Tu eşti povestea
Muzică: Călin Ionce, Pefi Pop
Text: Glad Berindei

11. Interpret: Ovidiu Anton
Titlu piesa: Moment of Silence
Muzică: Ovidiu Anton
Text: Ovidiu Anton

12. Interpret: Xandra
Titlu piesa: Superhuman
Muzică: William Taylor, Jonas Gladnikoff
Text: William Taylor, Jonas Gladnikoff

În finala Selecţiei Naţionale din 6 martie, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pe scena de la Stockhom, dintre piesele rămase în concurs, prin televot. Ca şi in cazul semifinalei, finala va fi transmisă în direct de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.