free download 78 travel guides written by experts

Generali Asigurari a crescut in primul semestru cu 15,5%, de trei ori mai mult decat piata

– Segmentul asigurărilor generale a crescut cu 18,3%, iar cel al asigurărilor de viaţă cu 4,4%

În primul semestru al anului 2009, Generali Asigurări a realizat un volum total de prime brute subscrise de 245 milioane lei, cu 15,5% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când volumul total de PBS a fost de 212,2 milioane lei. Asigurările generale au crescut cu 18,3% (200,5 milioane lei, faţă de 169,6 milioane lei în S1 2008), în timp ce asigurările de viaţă au înregistrat o evoluţie de 4,4%, atingând valoarea de 44,6 milioane lei (comparativ cu 42,7 milioane lei).

În condiţiile în care, în primele 6 luni ale anului 2009, volumul total de prime brute subscrise la nivel de piaţă a fost mai mare cu doar 5,6% faţă de anul trecut, Generali Asigurări a înregistrat o creştere de aproape trei ori mai mare decât piaţa.

În cadrul segmentului de asigurări generale, cea mai mare creştere au avut-o asigurările auto RCA şi Carte Verde (+80%), asigurările de tip fronting (+79%), asigurările de locuinţă (+42%) şi asigurările de incendiu pentru riscuri comerciale şi industriale (+40%).

„Rezultatele foarte bune obţinute pe segmentul asigurărilor de locuinţă sunt efectul direct al eforturilor susţinute de educare şi responsabilizare a proprietarilor de locuinţe şi nu numai, eforturi pe care Generali Asigurări le-a demarat tocmai pe fundalul unui vid de informaţii. Vom susţine puternic acest segment şi în perioada următoare, încercând să acoperim nevoia de protecţie şi siguranţă a românilor”, a declarat Marie Kovářová, Director General Generali Asigurări.

În ceea ce priveşte asigurările auto, pe segmentul RCA şi Carte Verde s-a înregistrat o creştere semnificativă faţă de perioada similară din anul precedent, care se datorează în primul rând aplicării unui tarif diferenţiat, bine segmentat. La această creştere a contribuit şi faptul că Generali a schimbat politica de abordare a clienţilor, orientându-se şi către oraşele mici şi mijlocii.

Pe segmentul asigurărilor auto CASCO, volumul de prime subscrise s-a menţinut la nivelul celui de anul trecut. „Această situaţie este în concordanţă cu planurile noastre. Obiectivul primordial pe această linie de business rămâne consolidarea relaţiei cu clienţii existenti, prin oferirea unor servicii la cele mai înalte standarde, în detrimentul unei creşteri accentuate a volumului total de prime, cu orice preţ”, a completat Directorul General al companiei.

În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, unde s-a inregistrat o creştere de 4,4%, o evoluţie bună au avut-o asigurările de grup (+36,3%), în timp ce asigurările unit-linked s-au menţinut la nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Creşterea segmentului asigurărilor de viaţa, în condiţiile în care piaţa cunoaşte scăderi semnificative şi trenduri descendente, este încă un indiciu care vine să confirme că Generali şi-a dezvoltat o strategie coerentă, care are la bază o platformă de creştere sănătoasă pe termen mediu şi lung”, a explicat Kovářová.

„Per ansamblu, suntem mulţumiţi de rezultatele obţinute în primele şase luni, raportate la aşteptările proprii şi la evoluţia pieţei. Cifrele reprezintă o încurajare de a continua drumul, şi mai puternic, în aceeaşi direcţie. Pe termen scurt şi mediu, intenţionăm să ne axăm pe o creştere sănătoasă, fără să ne asumăm riscuri inutile. GENERALI este un brand puternic, cu tradiţie, şi care doreşte să îşi menţină această imagine”, a concluzionat Kovářová.

Bucuresti, 05.08.2009

{mosloadposition user10}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *