Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

GEFCO Romania: Crestere semnificativa de 44% in 2010

GEFCO

GEFCO România a înregistrat anul trecut o creştere de 44% a cifrei de afaceri, atingând nivelul de 32,9 milioane Euro, comparativ cu 22,8 milioane Euro în 2009.

În 2010, GEFCO a câştigat 56 de proiecte şi 24 de clienţi noi, inclusiv Kiabi, un important retailer de textile, pentru care asigură transportul din Franţa către România, precum şi distribuţia la magazinele sale din România (Bucureşti – Titan, Militari, Berceni, Orhideea – şi Constanţa). De asemenea, s-a dezvoltat puternic şi în sectorul electrocasnicelor, având clienţi cum ar fi Electrolux, pentru care gestionează fluxurile de exporturi către Rusia şi Polonia. La nivel de recrutare de personal, anul trecut au fost angajate 12 persoane, numărul angajaţilor crescând la 82.

„Sunt foarte bucuros să anunţ că GEFCO România a realizat o creştere a cifrei de afaceri cu 44% faţă de 2010, reuşită ce îi consolidează poziţia puternică pe piaţa de transport şi logistică din România. Am demonstrat că şi în perioade mai puţin favorabile pe piaţa economică putem avea rezultate excelente în conformitate cu aşteptările noastre. Succesul din 2010 îl datorăm atât profesionalismului şi expertizei echipei GEFCO cât şi încrederii clienţilor noştri, încredere câştigată datorită standardelor înalte de calitate şi nivelului serviciilor pe care le oferim.” – Cristophe De Korver, Director General GEFCO Romania

Comparativ cu 2009, în 2010 a existat o creştere semnificativă şi în activităţile de transport pentru GEFCO Romania. În transportul aerian creşterea a fost cu 354 % mai mare faţă de 2009, organizându-se astfel 722 de transporturi aeriene, atât importuri cât şi exporturi, principalele destinaţii fiind Coreea de Sud, China, Sri Lanka, Brazilia şi India. De asemenea, în 2010 au fost realizate 8600 transporturi rutiere (camioane complete si partiale), cu 52% mai multe comparativ cu 2009, iar numărul maşinilor transportate a crescut cu 37% ajungând la 120.000 în 2010. Tot în anul care a trecut, GEFCO a înregistrat o creştere cu 32% faţă de 2009 în transportul feroviar, operând peste 250 de trenuri încărcate complet. Creşterea s-a datorat atât cererilor mari din Europa de Vest cât şi expertizei GEFCO în logistica şi transportul automobilelor.

În 2011 GEFCO România va implementa certificarea ISO 14001. Printre planurile pentru acest an, GEFCO işi propune să-şi dezvolte activităţile către Turcia şi Rusia, să câştige proiecte şi clienţi noi din domeniul automobilelor, electronicelor şi electrocasnicelor. Tot în 2011, GEFCO Romania va sprijini puternic dezvoltarea primului an GEFCO în Bulgaria.

Bucuresti, 23.02.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.