Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Gaz natural, etanol si biodiesel – Bosch ofera sisteme de injectie pentru carburantii alternativi

ecologic si economici

Pe lângă benzină şi motorină, carburanţii alternativi câştigă treptat teren. Printre aceştia se numără gazele naturale (CNG = gaz natural comprimat), benzina cu conţinut mare de etanol, etanolul în stare pură (E100), precum şi biodiesel-ul obţinut din plante. Bosch a început deja producţia în serie a diverselor sisteme de comandă a motoarelor, precum şi a componentelor de injecţie pentru astfel de carburanţi ecologici, prin intermediul cărora emisiile de CO2 pot fi considerabil reduse.

NG-Motronic pentru alimentarea Bifuel a motoarelor în patru timpi

Spre deosebire de benzină, la arderea gazului natural, emisiile de CO2 sunt cu 25% mai mici. Autovehiculele alimentate cu gaz natural au intrat în producţia de serie cu mai mulţi ani în urmă. Pentru a oferi şoferului o flexibilitate maximă în momentul alegerii carburantului, autovehiculele sunt echipate de regulă cu sisteme Bifuel, motorul putând fi alimentat atât cu gaz natural, cât şi cu benzină. Bosch furnizează, prin pachetul NG-Motronic, un sistem complet care include atât unitatea de comandă Bifuel-Motronic a motorului, injectoarele NGI2 pentru gaz natural, rampa de carburant, cât şi senzorii de presiune în rezervor, de temperatură şi de joasă presiune. Datorită rezistenţei mari la detonaţii a gazului natural, motoarele alimentate cu un astfel de carburant pot fi constant optimizate. Dacă sunt supraalimentate se pot reduce dimensiunile, astfel încât eficienţa şi puterea motoarelor să fie îmbunătăţite. Bosch sprijină această tendinţă a pieţei prin fabricarea mai multor modele de injectoare de gaz natural din gama NGI2.

Componente ale sistemului de injecţie pentru biocarburanţi

În prezent, prin alimentarea cu biocarburanţi, motoarele cu ardere internă pot economisi resursele, iar emisiile de CO2 sunt reduse semnificativ. Cea de-a doua generaţie de biocarburanţi asigură o reducere a emisiilor de CO2 de până la 90%. La obţinerea acestor carburanţi, se folosesc plante utilizate integral pentru obţinerea etanolului, a biodieselului sau a biogazului, ca substituent al gazului natural. În Europa, carburantul diesel convenţional este deja amestecat în diferite proporţii cu biodiesel. Aceşti biocarburanţi contribuie la reducerea emisiilor de CO2 atât în cazul autovehiculelor noi, care dispun de o tehnologie corespunzătoare în acest sens, cât şi în cazul celor deja existente. Bosch îşi adaptează deja sistemele de injecţie pentru utilizarea biocarburanţilor. Astfel, este posibil ca un autovehicul să folosească surse energetice regenerabile, folosind condiţiile tehnice şi de infrastructură existente.

Tehnologia FlexFuel – testată şi probată – pentru alimentarea cu etanol

În America de Sud, etanolul obţinut din plante constituie un important substituent al benzinei convenţionale. Pentru aceste pieţe de desfacere, Bosch a conceput sistemul FlexFuel. Astfel, motoarele în patru timpi pot fi alimentate cu amestec de benzină şi etanol, de la benzină simplă până la etanol (E100) în stare pură. Unitatea de comandă a motorului pentru injecţie în poarta supapei – Motronic, reglează în mod automat injecţia, aprinderea, precum şi ceilalţi parametri, în funcţie de procentul de etanol din benzină. Sistemul FlexFuel, deja testat în condiţii obişnuite de exploatare, este utilizat la scară largă în primul rând la autoturismele din Brazilia. În anul 2008, aproximativ 500.000 de autovehicule au fost echipate cu acest sistem inovator dezvoltat de Bosch.

Deoarece temperaturile scăzute pot afecta proprietăţile chimice ale etanolului, fapt care influenţează în mod negativ pornirea şi funcţionarea motorului, compania Bosch şi-a extins oferta, dezvoltând sistemul Flex Start®. Prin intermediul acestui sistem, dacă este necesar, carburantul este încălzit în rampă, motorul putând astfel să pornească şi să funcţioneze fără probleme şi la temperaturi exterioare scăzute. Prin urmare, se poate renunţa la sistemul de alimentare cu benzină din dotarea acestor autovehicule, necesar numai pentru pornirea şi încălzirea motorului.

Bucuresti, 29.07.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.