Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Gary John Bishop: „Suntem blocați în micul nostru Matrix, foarte real pentru noi”

Gata cu tampeniile

Unul dintre cei mai reputați scriitori ai momentului din zona literaturii de transformare personală, Gary John Bishop este un autor greu de încadrat într-o categorie. L-am putea numi motivațional, dacă scriitorul de origine scoțiană n-ar fi categoric împotriva acestei formule: „Poți să motivezi pe cineva cu un Red Bull” le-a spus Gary John Bishop cititorii săi de pe Reddit.com. „Eu sunt un antrenor ontologic” a mai precizat acesta, dar totodată și consilier de renume mondial în arta de a trăi, denumită de el „filozofie urbană”.

„Sunday Herald” spune despre Gary John Bishop că este „scoțianul cu limba ascuțită care revoluționează lumea dezvoltării personale”, iar cine a citit Unfu*k Yourself. Eliberează-ți mintea și trăiește-ți viața și Gata cu tâmpeniile. Nu te mai sabota, ia-ți viața în mâini publicate în România de editura LifeStyle Publishing (parte a Grupului Editorial Trei) nu poate decât să fie de acord cu aceasta.

Cărțile lui Bishop nu laudă cititorii, nu le spune că au o viață minunată, nici că drumul spre transformare și succes este unul confortabil. Frazele sale sunt adesea pigmentate cu limbaj colorat, cu expresii tăioase, dar dincolo de acestea, cititorii vor descoperi o gândire sistematică ce pătrunde până în miezul problemelor fiecărei persoane.

„După mai mult de 10 ani în zona dezvoltării personale și a coaching-ului de afaceri mi-am dat seama că din domeniul self help și dezvoltării personale lipsește o piesă. Iar din întâlnirile mele cu clienți sau oameni obișnuiți am observat că se ridică mereu o problemă – cea a responsabilității personale”, spune Bishop.

Gata cu tampeniile

„Din perspectiva mea, cea mai importantă caracteristică a omului este ființarea, adică ceea ce exprimă în fiecare moment al fiecărei zile, un anumit mod de a fi – spre exemplu, a fi frustrat, a fi încrezător, a fi plin de compasiune și așa mai departe. Dacă priviți în urmă, la viața voastră, veți observa ca ați avut o gamă mult mai largă de astfel de moduri de a fi decât acum, când exprimați o versiune mult mai polarizată a voastră. Însă puteți să vă extindeți experiența și modul de a vă exprima prin a înțelege unde întâmpinați rezistență. Printr-un coaching și o strategie corectă puteți experimenta rezultate noi”, mai spune Gary John Bishop în discuția cu cititorii săi de pe site-ul american Reddit.

Scriitorul precizează că Unfu*k Yourself este un manual care ne învață să ne trăim viața exprimând cea mai bună și mai puternică versiune a noastră. Însă aceasta se va întâmpla doar dacă fiecare cititor își asumă responsabilitatea pentru propria existență și își urmărește scopul cu tenacitate.

Întrebat de unul dintre fani care este modul cel mai comun în care oamenii își distrug viețile, Gary John Bishop răspunde: „Suntem cimentați în anumite concluzii pe care le avem despre noi înșine, ceilalți oameni și viața însăși. Suntem blocați în micul nostru Matrix , care e foarte real pentru noi”.

În ultima carte a lui Gary John Bishop, Gata cu tâmpeniile, această temă este dezvoltată pe larg. Autorul „demască” cei trei factori ai autosabotării care pot frâna dezvoltarea persoanelor în direcția dorită și atingerea succesului. Scrisă sub forma unui dialog cu cititorii pe marginea celor mai profunde frământări ale acestora, Gata cu tâmpeniile este un ghid prin care autorul își ajută cititorii să înțeleagă mecanismele autosabotării și să le treacă din subconștient în lumina conștiinței. Doar astfel vor putea fi controlate. De altfel, scriitorul mărturisește că el însuși se luptă zi de zi cu propriii demoni.

Întrebat dacă cunoaște succesul și în viața personală sau doar îi învață pe alții despre succes, Gary John Bishop răspunde: „Dacă prin succes se înțelege succesul financiar, ei bine, atunci, da, sunt de succes. Îmi plătesc creditele, conduc o mașină, am trei copii la școală și soția mea mă place (în cea mai mare parte a timpului). Călătoresc prin toată lumea și antrenez zeci de mii de oameni să trăiască o viață dincolo de visele lor… Și las în seama voastră, prieteni, să decideți cine dintre voi merită să aibă sub numele său tag-ul succes!”.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.