Shadow

Gartner arată că 72% dintre liderii din domeniul high-tech se așteaptă ca în 2023 veniturile să crească, în pofida incertitudinii economice

Liderii vor trebui să se bazeze pe capacitatea lor de execuție și de a răspunde la schimbările survenite în piață pentru a oferi organizațiilor lor resurse de creștere

În pofida incertitudinii economice actuale, 72% dintre liderii din domeniul de înaltă tehnologie din SUA, Canada și Europa de Vest intenționează să crească veniturile în 2023, potrivit unui sondaj realizat de Gartner. În plus, aproape jumătate dintre acești lideri cred că performanțele pe care organizațiile lor le vor înregistra anul acesta vor reuși să le depășească pe cele ale competitorilor lor direcți.

Sondajul Gartner a fost realizat în a doua jumătate a anului 2022 în rândul a 195 de respondenți din SUA, Canada, Marea Britanie, Franța și Germania pentru a înțelege modul în care turbulențele economice generează noi provocări pentru directorii generali, cât de încrezători sunt aceștia în capacitatea lor de a-și duce la îndeplinire planurile și măsurile planificate pentru a combate incertitudinea din piață.

Depășirea performanțelor competitorilor într-o piață incertă necesită o capacitate peste medie de a îndeplini obiectivele ambițioase legate de venituri”, a spus Mark McDonald, Vicepreședinte și Gartner Fellow. „Rezultatele sondajului indică faptul că aproape jumătate dintre companii (46%) nu dețin suficiente abilități de execuție pentru a-și atinge obiectivele stabilite la capitolul venituri”, a adăugat Mark McDonald.

Sondajul a constatat că mulți lideri de tehnologie au intrat în 2023 pregătiți pentru o potențială recesiune. În mod paradoxal, multe dintre acțiunile întreprinse s-au concentrat pe reducerea costurilor, mai degrabă decât pe creșterea veniturilor și a relevanței pieței (vezi Figura 1).

Figura 1: Acțiuni de reducere a costurilor deja întreprinse de furnizorii de servicii de tehnologie (procent din total respondenți)

Figura 1. Actiuni de reducere a costurilor deja intreprinse de furnizorii de servicii de tehnologie (procent din total respondentți)Sursa: Gartner (martie 2023)

Creșterea relevanței soluțiilor tehnologice reprezintă cheia creșterii

Gartner estimează că volumul global al cheltuielilor pentru IT va crește cu 2,4% în 2023, iar cheltuielile pentru IT ale companiilor vor crește cu 4,1%. Contextul în care se efectuează cheltuielile IT se schimbă, deoarece cumpărătorii apreciază din ce în ce mai mult și fac investiții urmărind rezultatele pe care acestea le aduc afacerii, mai degrabă decât din dorința de a cumpăra soluții.

Schimbările de context influențează relevanța soluțiilor tehnologice. Relevanța mai scăzută reduce disponibilitatea clienților de a plăti și de a reînnoi relațiile cu furnizorii lor. Gartner consideră relevanța ca fiind legătura dintre soluția unui furnizor și gradul de aplicabilitate al acesteia la nevoile actuale ale clienților. Această conexiune există la fiecare nivel, de la nivelul directorilor până la cel al dezvoltatorilor individuali. Fără această relevanță, observăm extinderea ciclurilor de vânzări și un risc mai mare la care sunt supuse reînnoirile”, a spus McDonald.

Contextul este unul dinamic și impune liderilor să identifice relevanța în trei situații – acum și ori de câte ori contextul se va schimba pe termen scurt, cu scopul final de a poziționa soluții pentru creșterea viitoare atunci când condițiile economice devin favorabile în economia viitorului.

Depinde de furnizor să știe când se schimbă contextul și să îl reconstruiască prin reorientarea mesajelor și repoziționare pentru a-și întâlni clienții acolo unde se poziționează aceștia”, a spus McDonald.

Clienții Gartner pot citi mai multe în documentul „Raising Technology and Service Provider Relevance in 2023: Now, Near and Next”.

Din raportul special Gartner Leading Now: When Uncertainty Upsets Business As Usual, liderii din domeniul high-tech pot învăța cum să acționeze și să răspundă la schimbările survenite pe piață pentru a genera creșterea afacerilor organizațiilor lor.

Informații suplimentare vor fi împărtășite în cadrul webinarului Gartner gratuit Overcome Hidden Challenges to Grow Tech and Service Provider Revenue, care va avea loc pe 6 aprilie la ora 11:00 ET. Înregistrați-vă aici.

Gartner va organiza în România, la București, pe 26 aprilie evenimentul Gartner Briefing – Digital Transformation – Dreams and Reality. În cadrul acestui eveniment analistul Darren Topham va răspunde la o serie de întrebări legate de provocarea transformării digitale.

Conferința Gartner Tech Growth & Innovation

În cadrul Gartner Tech Growth & Innovation Conference ce va avea loc în perioada 14-15 iunie la San Diego, analiștii Gartner vor oferi o analiză suplimentară asupra modului în care furnizorii de servicii tehnologice pot accelera creșterea, pot stimula inovarea produselor și pot folosi tehnologiile emergente. Urmăriți știrile și actualizările de la conferință pe Twitter folosind #GartnerTGI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *