Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Galters On-Road – prima echipa din Romania la Mongol Rally

Doi sibieni și un austriac formează prima și singura echipă din România care participă la Mongol Rally, un raliu caritabil, lung de 16‘000 km, din Milano până în Ulaanbaatar, capitala Mongoliei.

Frații Christoph și Andreas Galter din Sibiu și vărul lor Thomas Galter din Linz, Austria sunt primii participanți români de la Mongol Rally. Ei vor parcurge un traseu ales de ei, lung de 16‘000 km, care trece prin 13 țări precum Italia, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Moldova, Ucraina, Rusia, Kazahstan, Uzbekistan, Kirghistan și Mongolia într-un microbuz Subaru Libero din 1994, cu motor de 1200 cmc în trei cilindri. La acest raliu nu contează cine ajunge primul și nici performanțele mașinilor. Provocarea de a strânge sume importante de bani pentru susținerea unor proiecte caritabile din Mongolia și aventura deosebită de care fiecare echipă va avea parte până va ajunge la destinație, sunt ceea ce caută concurenții. Cei trei studenți caută acum donații pentru a putea sprijini fundația “Christina Noble Children’s Foundation”, care administrează un sat pentru copii abandonați din Mongolia. De asemenea, ei au nevoie de sponsorizări pentru pregătire, pentru benzină, piese de schimb, echipamente, vize, mâncare și pentru situații neprevăzute.

“Am aflat de Mongol Rally de la niște prieteni din Austria. Fiind pasionați de offroad și de aventură, ne-am decis să încercăm să ne înscriem, pentru că locurile se prind foarte greu, toate cele 400 de locuri s-au ocupat în 9 minute după începrerea înscrierilor online. A trebuit să plătim taxa de participare de 650 de lire sterline și am început să căutăm o mașină cât se poate de ieftină, cât de cât încăpătoare și cu tracțiune 4×4. Am găsit un Subaru Libero, pe care l-am cumpărat în Austria cu 650 Euro și pe care îl aducem în aprilie în România să îl pregătim pentru marea aventură. Dar provocarea începe de-abia acum, când trebuie să strângem minim 1000 de lire sterline pentru donații, plus banii pentru pregătire și pentru drum. Noi suntem studenți și nu avem atâția bani, de aceea ne bazăm pe sponsorizări pentru a putea duce la capăt această aventură. Suntem primii români care fac asta și sperăm să ne urmeze și alții exemplul!” declară Christoph Galter, membru al echipei.

Donațiile pentru fundații se pot face în prin card bancar la www.justgiving.com/galtersonroad iar sumele destinate sprijinirii echipei se pot trimite în contul bancar RO22 BTRL 00330 1201 i17916XX (RON), deschis la Banca Transilvania, pe numele lui Christoph Galter.

Raliul de anul acesta debutează pe 18 iulie cu plecări simultane din Barcelona, Milano și Londra. Cele 400 de echipe se vor întâlni și cunoaște pentru prima dată în Praga, pe 20 iulie, unde va avea loc Czechout Festival, cea mai mare petrecere a raliului. De acolo se pleacă direct spre Ulaanbaatar, în Mongolia, fiecare echipă urmând propriul traseu. Participanții au la dispoziție patru săptămâni pentru a parcurge traseul de aproximativ 16‘000 km, o treime din înconjurul lumii. Până la destinație participanții sunt pe cont propriu deoarece nu există echipe de asistență, nici ajutor medical. De-a lungul traseului se pot întâmpla multe, iar în fiecare an zeci de echipe nu reușesc să ajungă la destinație, altele au întârzieri de câteva zile sau chiar săptămâni. Echipele care ajung pâna în 15 august în Ulaanbaatar sunt declarate câștigătoare și sunt așteptate de organizatori cu o petrecere pe măsura aventurii prin care au trecut.

Scopul principal al raliului este acela de a combina o aventură de neuitat cu un scop caritabil. Pentru a putea participa la acest raliu, fiecare echipă trebuie să strângă cel puțin 1000 lire sterline, sumă donată uneia dintre cele 5 fundații selectate de organizatori, care desfășoară proiecte în Mongolia.

Mongol Rally este un raliu caritabil care a debutat în 1997, fiind organizat de asociația “The Adventurists” din Marea Britanie, cunoscută și pentru celelalte aventuri caritabile precum Rickshaw Run, Africa Rally, Mongol Derby.

Christoph Galter, în vârstă de 23 de ani, student la Universitatea Româno-Germană din Sibiu, împreună cu fratele său, Andreas Galter, în vârstă de 25, care studiază construcția de automobile la Universitatea Tehnică Graz (Austria) și vărul acestora Thomas Galter, în vârstă de 23, care este student la Global Sales Management la Universitatea de Ştiinţe Aplicate Steyr (Austria) sunt fii de preoți și sunt pasionați încă de mici copii de sporturile cu motor și de acțiuni caritabile.

Bucuresti, 27.03.2009

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.