Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Gala Serile FJSC – 10 ani:

premii de excelenta pentru profesionistii care au contribuit la formarea studentilor

Facultatea de Jurnalism şi Științele Comunicării, Universitatea din Bucureşti, organizează joi, 26 noiembrie, ora 18:30, ȋn Aula Magna a Universităţii din Bucureşti, Gala Serile FJSC 10 ani, eveniment care marchează un deceniu de la prima ediție a Serilor Facultății de Jurnalism şi Științele Comunicării. Evenimentul aniversar aduce ȋn fața studenților zeci de profesionişti din presă şi industria comunicării, aceştia fiind premiați pentru excelență ȋn domeniile lor de activitate.

“Organizăm această gală în semn de recunoaştere şi multumire pentru toţi profesioniştii care ne-au ajutat să facem din Serile FJSC o emblemă a facultăţii noastre şi un instrument educațional extrem de valoros. Prin aceste întâlniri lunare am reuşit să oferim studenţilor o perspectivă corectă asupra industriei media şi de comunicare, împletind educaţia din mediul academic cu informaţii de la cei mai buni practicieni, şi să creştem şansele lor de integrare de succes pe piaţa muncii”, a declarat conf. univ. dr. Antonio Momoc, intițiator şi organizator al evenimentului.

Programul evenimentului este deschis de o dezbatere pe tema “Responsabilitatea presei şi internetul”, susținută de jurnaliştii Florin Negruțiu, Cristian Tudor Popescu şi Claudiu Pândaru, cărora li se vor alătura şi alte nume importante din media. Gala Serile FJSC continuă cu o ceremonie ȋn cadrul căreia vor fi premiați pentru excelență ȋn domeniile lor de activitate, dar şi pentru implicarea ȋn formarea studenților, cei 50 de invitați care au vorbit ȋn cadrul Serilor FJSC pe parcursul celor zece ani. Printre aceştia se regăsesc Cornel Mihalache, Andi Moisescu, Lucian Mândruță, Andrei Gheorghe, Andreea Esca, Luca Niculescu, Moise Guran, Dragoş Pătraru şi mulți alții. Premiile vor fi ȋnmânate de conf. univ. dr. Antonio Momoc, ȋmpreună cu rectorul şi prorectorii Universității din Bucureşti.

Evenimentul se ȋncheie cu un cocktail de socializare, un bun prilej de a face bilanțul pentru cei 10 ani de conexiuni create ȋntre mediul academic şi mediul profesional şi, totodată, de a ȋmpărtăşi planuri şi idei pentru următorii ani ai Serilor FJSC.

Gala Serile FJSC este un eveniment cu intrare gratuită.

Sponsor principal al evenimentului: Lidl
Parteneri: Universitatea din Bucureşti, TailorAd, Editura ALL
Parteneri media: TVR, Digi24, Ziare.com, Biz, Paginademedia.ro, Business24.ro, Sapte Seri, DOR, HotNews.ro, studentie.ro, Radio Tanănana, Republica, Româniapozitivă.ro, IQool.

Despre Serile FJSC

Serile FJSC reprezintă un eveniment non-profit, organizat lunar, care din noiembrie 2005 reuşeşte să aducă ȋn fața studenților de la jurnalism, relații publice, publicitate zeci de profesionişti din media, advertising şi PR. Evenimentul se adresează studenților care vor să obțină o perspectivă mai clară despre mass-media şi industria comunicării. Aceste ȋntâlniri le oferă studenților o viziune mai realistă asupra mediului profesional, atât prin prisma secretelor profesionale ȋmpărtăşite de invitaţi, cât şi prin posibilitatea oferită studenţilor de a se ȋnscrie la diverse internship-uri sau stagii de practică.

Bucuresti, 17.11.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.