Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Gala Premiilor Radio Romania Cultural, transmisa in direct de TVR Cultural

Luni, 23 martie, de la ora 19.00, TVR Cultural va transmite, în direct, de la Teatrul Odeon, Gala Premiilor Radio România Cultural, prezentată de Monica Davidescu şi Ionuţ Kivu.

Se vor acorda premii pentru zece secţiuni, precum şi trei premii speciale celor ce au excelat în domenii culturale şi artistice în anul 2008. Categoriile acestei ediţii sunt: Poezie, Proză, Film, Teatru, Arte plastice, Muzică, Educaţie şi învăţământ, Ştiinţă, Reviste şi suplimente culturale, Emisiuni tv. La această ultimă categorie, din cele trei programe nominalizate, două sunt producţii ale TVR Cultural: „La porţile ceriului", realizată şi prezentată de Grigore Leşe şi „Arta.ro", realizată de Ruxandra Ţuchel şi moderată de Camelia şi Andrei Văcaru.

Printre nominalizaţi se numără Regizorii Nae Caranfil şi Radu Muntean, scriitorul Filip Florian şi actorul Marcel Iureş.

La Gala de luni vor fi acordate şi trei distincţii speciale: Premiul „In Memoriam Iosif Sava", care îi va reveni sopranei Teodora Gheorghiu, solistă a Operei de Stat din Viena, Premiul „Lux Mundi", care i se va decerna poetului şi traducătorului român stabilit în Franţa Dinu Flămând, şi Premiul de excelenţă, acordat prozatorului Mircea Horia Simionescu.

Ambianţa muzicală a întregului eveniment va fi asigurată de Analia Selis Band.

Bucuresti, 20.03.2009

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.