Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Gala Premiilor de Excelenta TVR International va fi un duplex Bucuresti – Chisinau

Sâmbătă, 27 noiembrie 2010, de la ora 17.30, se va desfăşura cea de-a IX-a ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă TVR Internaţional şi va fi, în premieră, o transmisiune duplex Bucureşti – Chişinău, în direct la TVR 1, TVR Internaţional şi televiziuni din Republica Moldova.

Din dorinţa de a extinde recunoaşterea personalităţilor şi proiectelor marcante dincolo de graniţele ţării, ceremonia din acest an va marca o premieră şi va premia excelenţa atât din România, cât şi din Republica Moldova.

În cadrul ceremoniei vor fi premiate personalităţi româneşti vârfuri în economie, cultură, sport şi politică de ambele părţi ale Prutului, iar spectacolul va fi susţinut de mari nume ale cântecului popular autentic, reprezentative pentru toate regiunile româneşti. Astfel, momentele artistice vor fi susţinute de: Daniela Condurache, Dinu Iancu Sălăjanu, Floarea Calotă, Petrică Mâţu Stoian, Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Cristian Pomohaci, Florin Vasilică şi grupul Teleormanul, grupurile Tulnicăresele şi Junii de la Jidvei. Alături de ei vor performa Zinaida Bolboceanu şi orchestra Lăutarii, condusă de Nicolae Botgros, din Republica Moldova.

Evenimentul este realizat de Televiziunea Română în coproducţie cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României şi cu Societatea Română de Radiodifuziune. Gazdele Galei sunt Andreea Marin (la Bucureşti) şi Cristian Tabără (la Chişinău).

Gala Premiilor de Excelenţă TVR Internaţional este o manifestare anuală dedicată personalităţilor şi proiectelor care au obţinut rezultate deosebite în promovarea imaginii României în lume. De-a lungul celor opt ediţii de până acum, premiile de excelenţă acordate de TVR Internaţional au revenit unor mari personalităţi din România sau din străinătate, sportivi, diplomaţi, manageri şi oameni de afaceri, oameni de cultură, instituţii şi organizaţii, ansambluri artistice, etc. În plus, premiile TVRi s-au dovedit a fi nu doar trofee care să răsplătească o muncă de durată, ci şi adevărate predicţii ale unor valori confirmate ulterior. Fiecare ediţie a Galei Premiilor TVRi a fost transmisă în direct, ceremonia fiind însoţită şi de un spectacol de înaltă ţinută.

Bucuresti, 24.11.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.