Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

G.I. Gurdjieff si opera sa

Lansarea cărții ‹‹Viaţa e reală doar atunci când „Eu sunt”›› din Colecţia „Gurdjieff” la Editura Herald

Un eveniment care oferă șansa de a întâlni și aprofunda învățătura transmisă de Georghii Ivanovici Gurdjieff

Editura Herald şi Institutul Gurdjieff din România vă invită vineri, 13 noiembrie, la un eveniment ce îşi propune să readucă în atenţie opera pe care Georghii Ivanovici Gurdjieff a lăsat-o moştenire umanităţii.

Evenimentul se va desfăşura la Librăria Cărtureşti – Verona, în intervalul orar 19:00-21:00. Cu această ocazie, vor rosti alocuţiuni următorii invitaţi speciali:
• Bedros Horasangian – scriitor, Editura Herald
• Pierre Zuber – reprezentant al Institutului Gurdjieff – Paris
• Cantemir Mambet – președinte al Institutului Gurdjieff din România.

G. I. Gurdjieff s-a născut în anul 1866, la Alexandropol, oraş situat lângă graniţa dintre Rusia şi Turcia, într-o familie de greci şi armeni, şi a crescut în Caucaz, în zona de întâlnire a mai multor culturi şi rase străvechi. Negăsind nici în ştiinţă, nici în religie, un răspuns la întrebările sale despre adevăratul sens al vieţii omului, a devenit convins, de la o vârstă fragedă, de existenţa unei cunoaşteri străvechi, transmisă din generaţie în generaţie şi despre care credea că este încă păstrată undeva pe Pământ.

După aproape douăzeci de ani de căutări în ţinuturi îndepărtate din Asia Centrală şi din Orientul Apropiat, în 1912 reapare în Rusia cu o învăţătură profundă şi practică despre sclavia interioară a omului şi despre posibilităţile sale de evoluţie individuală. Adunând câţiva oameni în jurul său, începe Lucrul care va deveni misiunea sa pentru tot restul vieţii. După moartea sa, un grup format din cei mai apropiaţi discipoli, îndrumaţi de Jeanne de Salzmann, şi-a asumat responsabilitatea de a transmite învăţătura mai departe. Acest grup a fondat centre în întreaga lume.

Prin intermediul Colecţiei Gurdjieff, Editura Herald oferă publicului accesul la textele acestui autor.

„Aici nu se află nici ruși, nici englezi, nici evrei sau creștini, ci numai aceia care urmăresc un scop – acela de a fi capabili să fie.” (aforismul nr. 38, extras dintr-o inscripție specială, aflată deasupra zidurilor Casei de Studiu de la Prieuré). Copyright © 1924 – Georghii Ivanovici Gurdjieff

Celor care doresc să afle mai multe despre G. I. Gurdjieff şi învățătura sa Editura Herald le propune, tradusă pentru prima oară în limba română în ediţie autorizată, lucrarea: Viaţa e reală doar atunci când „Eu sunt”.

Colecţia Gurdjieff la Editura Herald

Viaţa este reală doar atunci când „Eu Sunt”

Potrivit lui Gurdjieff însuşi, cărţile cuprinse în A Treia Serie (din care face parte şi prezentul volum) sunt menite „să ajute la naşterea unei reprezentări veritabile şi nefanteziste a lumii reale, în sentimentele şi activitatea mentală a cititorului şi nu a acelei lumi iluzorii pe care o percepe acum”.

„«Ultima mea carte, cu ajutorul căreia vreau să împart cu semenii mei, creaturi ale Tatălui Nostru Comun, aproape toate secretele lumii interioare a omului rămase neștiute până acum și despre care am luat cunoștință în mod accidental…»

Gurdjieff a scris aceste rânduri în data de 6 noiembrie 1934 și s-a apucat îndată de lucru. În cele câteva luni care au urmat el s-a consacrat complet elaborării ideilor pentru această carte.

Gurdjieff se adresează omului de astăzi, celui care nu mai știe să recunoască adevărul sub diversele forme în care acesta i s-a revelat încă din cele mai vechi timpuri – acelui om profund nesatisfăcut care se simte izolat, fără rațiune de a fi”. – (Jeanne de Salzmann)

În aceeași colecție se află în pregătire şi traducerea autorizată în limba română a lucrării Aspecte din lumea reală.

Aspecte din lumea reală
este un volum fundamental pentru înţelegerea învăţăturii lui Gurdjieff. În spaţiul francofon, ea este cunoscută îndeosebi sub titlul Gurdjieff parle a ses eleves („Gurdjieff le vorbeşte elevilor săi"), iar în spaţiul anglo-saxon, sub titlul Views from the Real World („Aspecte din lumea reală"). Volumul este o colecţie realizată de principalii discipoli ai lui Gurdjieff, după moartea acestuia, şi are la bază discuţiile timpurii purtate la Moscova, Essentuki, Tiflis, Berlin, Londra, Paris, New York şi Chicago. În 1973, volumul a apărut simultan în Statele Unite ale Americii şi în Canada.

Eveniment Facebook

Bucuresti, 06.11.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.