Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Furnizorii de solutii de retail din Romania reuniti la Intalnirea Partenerilor Magister 2015

Magister Software

Aproape 100 de persoane, reprezentând 45 de operatori din sectorul furnizorilor de soluții pentru comerțul cu amănuntul, dar și retaileri, au participat, în week-end-ul 13-15 noiembrie a.c., la cea de-a șasea întâlnire a partenerilor Magister Software, găzduită de Hotel Palace din stațiunea Băile Govora. Organizată anual, în prima parte a lunii noiembrie, începand din 2010, evenimentul este unul de referință în industria soluțiilor pentru retail din România, bucurându-se de fiecare dată de o largă participare și avid interes în rândul furnizorilor de profil și nu numai.

Spre deosebire de celelalte ediții, evenimentul din 2015 a fost unic întrucât a reunit pentru prima oară furnizorii de soluții și câțiva retaileri, utilizatori ai soluțiilor SmartCash RMS, dezvoltate de Magister. Printre comercianții invitați s-au numărat Praxis, important lanț de magazine de proximitate din orașul Pitești, Inan Impex, producător de panificație si cofetărie cu numeroase puncte de desfacere în Bacău, și CBA Nord Vest, cunoscut distribuitor FMCG și francizor important din zona de nord-vest a României.

Reprezentanții Inan Impex și CBA Nord Vest au susținut prezentări cu studii de caz, aducând o nouă perspectivă, de utilizator, asupra proiectelor de retail discutate. Astfel, participanții la eveniment au avut prilejul să realizeze, o dată în plus, importanța, oportunitățile și implicațiile activității lor, precum și multiplele beneficii pe care suita SmartCash și echipamentele conexe furnizate de parteneri și integratori le pot asigura comercianților din diverse domenii de activitate – de pildă, magazinele de producător.

Conferința a cuprins și evaluarea activității comerciale a rețelei de distribuitori SmartCash, precum și premierea celor mai performanți zece dealeri autorizați SmartCash, în funcție de rezultatele obținute anul acesta. Pe primul loc s-a clasat, pentru a șasea oară consecutiv, compania băcăuană Velvet Com, partener certificat SmartCash și centru teritorial de service si suport tehnic autorizat Magister. Locul secund i-a revenit firmei Simon Electronics, partener certificat din Satu Mare, iar pe locul trei s-a clasat compania GB Service, partener certificat din Râmnicu Vâlcea – ambele aflate pentru prima oară pe podium.

Conferința a fost urmată de o excursie la Salina Ocnele Mari și Mănăstirea Hurezi, obiective turistice importante ale zonei, precum și de tradiționala cină festivă.

În cadrul Întâlnirii, participanții – furnizori de soluții si retaileri deopotrivă ­– au aflat direcțiile de dezvoltare Magister pentru anul viitor, prilejuite atât de noutățile legislative, cât și de schimbarea mentalității în randul comercianților tradiționali. Dezideratul comun al rețelei de parteneri Magister din toată țara este ca retailerii din România să profite de modificările fiscale pentru a-și relansa afacerea pe baze noi, mai solide, și cu o perspectivă pe termen lung.

„Anul acesta am constatat că, mai mult decat oricând, echipa Magister Software este consolidată la nivel național. Suntem o echipă de profesioniști și sunt foarte optimist în legatură cu viitorul programului nostru de parteneriat, cu atât mai mult cu cât anul 2016 este unul încărcat de provocări, datorită modificărilor legislative: reducerea TVA și schimbarea caselor de marcat cu unele mai noi și mai performante”, a declarat Dor Bujor Pădureanu, director general Magister Software.

Bucuresti, 18.11.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.