Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Fundatia Vodafone Romania lanseaza programul “Voluntar de profesie!”

E usor sa ajuti!

·    Timp de 4 luni, opt persoane, dintre care doi angajati Vodafone, isi vor putea oferi energia, timpul si cunostintele beneficiarilor unui ONG din Romania

·    Fundatia Vodafone va acoperi salariile curente ale voluntarilor si cheltuielile aditionale, pe toata durata programului

Ai visat mereu sa poti schimba lumea din jurul tau? Vrei sa daruiesti din timpul si energia ta celor mai putin norocosi? Acum poti sa iti indeplinesti acest vis cu ajutorul programului Voluntar de profesie, lansat astazi de Fundatia Vodafone Romania. Daca ti-ai dorit dintotdeauna sa lucrezi spre beneficiul copiilor, batranilor si familiilor defavorizate, inseamna ca acest program este o sansa sa iti indeplinesti visul.

Prin programul Voluntar de profesie,  8 persoane au sansa de a lucra timp de 4 luni  in proiectele dezvoltate de ONG-uri din Romania in domeniile educatiei, sanatatii, prevenirii abandonului familial, programe pentru copii si varstnici. Fundatia Vodafone Romania asigura salariile curente ale voluntarilor si chetuielile administrative, pe toata durata programului. Fiecare voluntar va primi un salariu egal cu ultimul sau salariu obtinut pana la inceperea programului Voluntar de profesie.

„In cei 12 ani de cand a fost infiintata, Fundatia Vodafone Romania a dezvoltat impreuna cu ONG-urile partenere peste 400 de programe in beneficiul copiilor, batranilor si persoanelor cu dizabilitati.

Cu programul Voluntar de profesie, Fundatia Vodafone Romania face un pas inainte, oferind un ajutor si celor care doresc sa isi foloseasca timpul, aptitudinile si energia in sprijinul persoanelor aflate in dificultate. Este un proiect unic in Romania, prin care ne-am propus sa incurajam oamenii sa-si ajute semenii”, a spus Liliana Solomon, CEO Vodafone Romania si Presedinte a Board-ului Fundatiei Vodafone.
 
Programul Voluntar de profesie se desfasoara in perioada septembrie –  decembrie 2010. Persoanele care doresc sa candideze pentru a fi selectate in acest program trebuie sa  obtina, in prealabil, acordul ONG-ului pentru care opteaza, apoi sa completeze  formularul de inscriere disponibil pe site-ul www.fundatia-vodafone.ro,  in perioada 17 mai- 6 iunie.

Candidatii vor fi selectati de catre un juriu format din membrii Board-ului Fundatiei Vodafone Romania. Mai multe detalii privind etapele procesului de selectie sunt disponibile pe pagina online dedicata Fundatiei Vodafone Romania, www.fundatia-vodafone.ro.

Voluntar de profesie este un program initiat in anul 2002 de catre Fundatia Vodafone la nivel mondial. Pana astazi, peste 700 de voluntari s-au implicat in proiecte dezvoltate de ONG-uri din toata lumea. In prezent, programul se desfasoara in 14 tari.

Bucuresti, 17.05.2010

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.