Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Fundația pentru SMURD, cu sprijinul LIDL România, dă în folosință 2 motociclete de intervenție urbană în județul Galați

Fundația pentru SMURD LIDL România motociclete Galati

Fundația pentru SMURD, cu sprijinul LIDL România, continuă extinderea programului național de dotare a celor mai aglomerate orașe din țară cu motociclete de intervenție urbană, capabile să scurteze timpul de răspuns la cazurile grave, atunci când fiecare secundă contează.

Astfel, două noi motociclete, echipate cu toate dispozitivele medicale necesare acordării extrem de rapide a primului ajutor (defibrilator semi-automat, balon de resuscitare, trusă cu laringoscop, aspirator de secreții și geantă medicală de urgență conținând alte echipamente specifice) au intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Eremia Grigorescu” al Județului Galați. De asemenea, motocicletele vor fi dotate și cu dispozitive de avertizare sonoră și luminoasă, dar și cu sisteme speciale de comunicații.

Fundația pentru SMURD LIDL România motociclete Galati

Pentru a putea folosi cele două motociclete, zece paramedici SMURD au beneficiat de cursuri specifice de perfecționare pentru conducerea în condiții periculoase și au primit zece seturi complete de echipamente de protecție moto, tip vară/iarnă.

Sprijinul financiar oferit de Lidl România pentru extinderea acestui proiect în Galați este de 60.000 de euro, Fundația pentru SMURD oferind o cofinanțare de 10.000 de euro.

Acest program a fost demarat inițial în București de către Fundația pentru SMURD prin achiziționarea primelor două motociclete cu ajutorul fondurilor strânse în urma unei campanii de redirecționare a 2% din impozitul pe venit către această cauză. Ulterior, cu sprijinul Lidl România și al clienților retailerului, au fost achiziționate încă cinci motociclete pentru București, printr-o investiție de 150.000 de euro, în 2015. Până în prezent au mai fost achiziționate cu sprijinul Lidl încă zece motociclete pentru orașele Cluj, Timișoara, Iași și Constanța și Brașov, în valoare totala de 300.000 euro.

„Fiecare minut pe care reușim să îl câștigăm într-un caz de stop cardiorespirator înseamnă o șansă în plus la viață pentru pacient. Astfel, continuând parteneriatul cu Lidl Romania, reușim să extindem proiectul de intervenție urbană cu motociclete și in Galași și suntem ferm convinși că, la fel ca și în celelalte județe în care avem motociclete în intervenție, cele 2-3 minute pe care le scurtăm din timpul de ajungere la caz se vor transforma în mai mulți pacienți salvați și recuperați cu succes. Mulțumesc tare mult colegilor paramedici din cadrul ISU Galati care au dorit să se alăture proiectului și să adauge o nouă armă în lupa pentru viață în comunitatea locala.” a declarat dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

„Ne bucurăm să adăugăm încă un oraș pe harta parteneriatului nostru cu Fundația pentru SMURD, un parteneriat ce durează deja de 5 ani și prin intermediul căruia contribuim la salvarea de vieți omenești. Suntem siguri că cele 2 motociclete vor aduce o schimbare în bine și în Galați, și, deși sperăm ca locuitorii orașului să nu aibă nevoie de ele, suntem conștienți că pot face diferența în acțiunile de intervenție la orele de vârf, când traficul este îngreunat în oraș.”, a declarat Cristina Hanganu, Director Comunicare și CSR Lidl România.

“Municipiul Galați face parte din orașele cu aglomerare urbană, această nouă dotare fiind foarte necesară în lupta cu secundele. Nici un efort nu este prea mare, atunci când rezultatul este salvarea unei vieți” a declarat colonelul Toma Ion, Inspector Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați

În București, timpul mediu de intervenție cu o motocicleta SMURD este de 3-5 minute, ceea ce face o diferență semnificativă în cazul unor urgențe majore, așa cum ar fi, de exemplu, stopul cardiorespirator, unde timpul mediu de răspuns al unei ambulanțe este de 8 minute și 42 de secunde.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.