free download 78 travel guides written by experts

Fundația Mereu Aproape și RURIS susțin copiii performanți din România

Fundația Mereu Aproape și partenerul RURIS, companie privată cu capital 100% românesc, susțin 12 copii performanți prin proiectul “Adoptă un Premiant” din cadrul campaniei “Schimbă o Viață”. Cei 12 beneficiari direcți ai proiectului au vârste cuprinse între 9 și 16 ani și merg la școală, având rezultate excelente la învățătură. Toți provin din familii modeste, cu resurse limitate, din București și din județele Botoșani, Brăila, Giurgiu, Ialomița, Olt, Sălaj, Tulcea, Vaslui. Valoarea totală a susținerii financiare oferite de Ruris beneficiarilor proiectului este de 12.445 de euro.

adopta un premiant

 

Pe lângă dorința de a învăța pentru a-și construi un viitor mai bun, copiii au și aptitudini pe care visează să le dezvolte cât mai mult. Fie că fac performanță sportivă, fie că au talente artistice, ei dedică o mare parte a timpului liber pentru a lucra, a exersa, a citi. Prin acest proiect, elevii beneficiază de acele lucruri indispensabile continuării studiilor și activităților extrașcolare, dar pe care familiile lor nu și le permit: echipament electronic (laptopuri, imprimante, telefoane mobile), echipament sportiv (biciclete, role, îmbrăcăminte sportivă) și costume pentru activitățile artistice, cărți și dicționare specializate, asigurarea costurilor pentru cursurile sportive și artistice.

„Ce facem în acest moment este să le împlinim bucurii și să îi ajutăm să studieze în continuare pentru că au nevoie de această șansă și asta facem prin toată campania «Schimbă o viață». RURIS a adoptat 12 premianți. Le mulțumesc foarte mult pentru asta!”, a spus Alessandra Stoicescu, Președintele Fundației Mereu Aproape.

Colaborarea firmei RURIS cu Fundația Mereu Aproape în zona educației este deja tradiție, iar anul acesta echipa RURIS a marcat cei 25 de ani pe piața românească într-un fel care poate deveni model și pentru alte firme. „Copiii, considerăm noi, sunt valoarea acestei societăți și, bineînțeles, cei care merită toată atenția noastră. Anul acesta, noi, RURIS, celebrăm performața și cum altfel puteam celebra performața decât îndreptându-ne către cei care fac performanță în România și răsplătindu-i”, a declarat Corina Gheorghe, Director Marketing și Comunicare RURIS.

Proiectul “Adoptă un Premiant” din cadrul campaniei “Schimbă o Viață” este dedicat premianților României, copiii care excelează, cu o ambiție rar întâlnită. Alături de prietenii săi, Fundația Mereu Aproape îi susține pentru a-și continua studiile și a ajunge acolo unde își doresc. Ei sunt elevii care, deși își fac temele fără greșeli, de cele mai multe ori îndură foamea sau merg la școală cu același ghiozdan rupt și peticit pe care l-au folosit și frații mai mari. Ei sunt și cei care, deși sunt tentați să renunțe la școală pentru a-și ajuta părinții în gospodărie, aleg să n-o facă și să finalizeze anul școlar, din nou, cu coroniță. Inițiată în 2013, campania “Schimbă o Viață” este destinată românilor care fac tot posibilul să trăiască demn, ai căror copii merg la școală și au rezultate bune la învățătură. Sunt români care nu se lasă doborâţi de greutăţile vieţii și copii care nu ştiu ce gust are ciocolata, ce este un televizor sau o ţară pentru că nu au avut, nu au văzut sau nu au străbătut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *