Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Fundatia Clujul Are Suflet are acum un centru de zi pentru tineri

Fundaţia Clujul Are Suflet, înfiinţată de Banca Transilvania în luna mai 2007, a dus la îndeplinire, în colaborare cu Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie (FRCCF), unul dintre cele mai importante obiective. Este vorba de Centrul de zi „Clujul Are Suflet”, deschis pentru activităţile de formare şi consiliere a tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani, proveniţi din familii defavorizate şi din sistemul de protecţie a copilului – centre de plasament sau case de tip familial. Tiberiu Moisă, Director Executiv în cadrul Băncii Transilvania, declară: „Imboldul a fost dat mai ales de cele peste 100.000 de semnături ale clujenilor, care s-au alăturat astfel iniţiativei Băncii Transilvania. Le mulţumim, cu această ocazie, atât lor, cât şi celor peste 100 de voluntari care ne-au ajutat până acum”.

Str. Gh. Doja nr. 3, Cluj-Napoca, nu doar o simplă adresă
Centrul de zi „Clujul Are Suflet” se află pe str. Gh. Doja nr. 3, aproape de centrul oraşului. „Acesta nu este doar o simplă adresă, ci un loc unde mulţi dintre tineri îşi pot schimba viaţa. Prin acest proiect, îi ajutăm pe tineri să îşi continue şcoala, să se pregătească pentru o meserie potrivită, să îşi cunoască drepturile, să socializeze. Incercăm, de fapt, să îi facem să creadă mai mult în forţele proprii”, adaugă Tiberiu Moisă.

Adolescenţii care vin la Centrul de zi beneficiază de asistenţă socială, psihoterapie, activităţi de socializare, consiliere psihologică şi medicală, meditaţii la diferite materii, precum şi de ajutor pentru (re)orientare şi integrare şcolară. La acestea se adaugă cursurile de informatică şi activităţile recreative, cum sunt: cerc de teatru, sport şi dans. Locaţia cuprinde nu mai puţin de 6 săli destinate acestor activităţi specifice.
Centrul de zi, primele rezultate
Incepând cu luna ianuarie a.c. peste 60 de adolescenţi şi / sau familiile acestora au apelat deja la serviciile Centrului de zi „Clujul Are Suflet”. Tinerii sunt sprijiniţi de o echipă formată din 13 persoane, care au pregătire în domeniul protecţiei copilului, pregătire necesară consilierii şi programelor educative desfăşurate. Cu ajutorul FRCCF, alegerea adolescenţilor cuprinşi în programul fundaţiei „Clujul Are Suflet” are în vedere, într-o primă fază, întrevederi de evaluare a nevoilor tinerilor. Programul personalizat de intervenţie pentru aceşti adolescenţi cuprinde informaţii despre stadiul din care s-a pornit şi despre cel în care se doreşte să se ajungă, dar şi ce anume este necesar pentru dezvoltarea acestora – detalii care sunt stabilite împreună cu fiecare tânar şi cu părinţii, respectiv cu reprezentanţii legali ai acestuia.

In urma acestor demersuri făcute prin Fundaţie, rezultatele aşteptate sunt ca tinerii care au renunţat la studii să le continue, iar cei care au rezultate precare să facă faţă cerinţelor de învăţământ conform posibilităţilor de învăţare, să fie (re)orientaţi şcolar, să înveţe meseriile care se potrivesc intereselor, aspiraţiilor şi ofertei pieţei de muncă, dar şi să se angajeze şi – după caz – să-şi păstreze slujbele.

„Iniţiativa Băncii Transilvania ca tinerii din familii defavorizate şi din sistemul de protecţie a copilului să fie sprijiniţi pentru a reuşi profesional este mai mult decât lăudabilă. Adolescenţii care vin acum la centrul „Clujul Ae Suflet” sunt încântaţi de activităţile de aici şi de perspectiva de a fi sprijiniţi în găsirea şi păstrarea locului de muncă. Sperăm ca, imediat după inaugurarea oficială a centrului, acesta să fie zilnic frecventat de 50 de copii, aşa cum prevede proiectul”, declară Mihai-Florin Roşca, Director Executiv, FRCCF.

Bucuresti, 13.03.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.