free download 78 travel guides written by experts

Fundația Botnar susține UNICEF în România în eforturile sale de a asigura continuitatea serviciilor esențiale pentru copiii cei mai vulnerabili

Un grant în valoare de 400.000 de dolari, acordat pentru echipamente de protecție personală necesare lucrătorilor comunitari pentru a-și putea desfășura activitățile profesionale esențiale

Fundația Botnar, partener de lungă durată al UNICEF, a donat 400.000 de dolari reprezentanței din România în vederea achiziționării de echipamente medicale și teste pentru spitale și de echipamente de protecție personală care urmează a fi distribuite profesioniștilor comunitari din România care se află în prima linie – asistenți sociali, asistente medicale comunitare și mediatori sanitari și tuturor profesioniștilor care lucrează pe teren pentru a-i susține pe copiii dezavantajați și familiile lor.

„Apreciem foarte mult susținerea oferită de Fundația Botnar pentru ca UNICEF în România să poată oferi echipamentele esențiale necesare celor care luptă în prima linie împotriva pandemiei de COVID-19. Acest lucru le va permite să își desfășoare activitatea în condiții de siguranță, protejându-se atât pe ei înșiși, cât și pe copiii cărora le oferă ajutor.
Fundația Botnar este un partener de lungă durată și de încredere al UNICEF. Pe durata pandemiei este cu atât mai important să luptăm împreună pentru drepturile copiilor și în special pentru copiii, care, chiar și înaintea acestei pandemii, se aflau într-o situația extrem de dificilă”, a declarat Pieter Bult, Reprezentatul UNICEF în România.

Pieter Bult, UNICEF Representative in Romania © UNICEF Cybermedia
Pieter Bult, UNICEF Representative in Romania © UNICEF Cybermedia

UNICEF estimează că, în România, peste 70.000 de lucrători din prima linie au nevoie de echipamente de protecție personală pentru a le putea oferi servicii, în condiții de siguranță, persoanelor vulnerabile. Printre aceștia se numără: asistenții medicali comunitari, mediatorii sanitari romi, personal de asistență medicală primară, asistenții medicali, asistenții sociali, alți lucrători comunitari, personalul centrelor de plasament în regim de urgență și personalul care lucrează în sistemul de îngrijire de tip rezidențial, inclusiv personalul responsabil de curățenie.

UNICEF va livra 210.000 de perechi de mănuși, 280.000 de măști faciale, 20 de concentratoare de oxigen și peste 4000 de kituri de testare pentru SARS COV 2.

„În această perioadă extrem de dificilă, când omenirea se confruntă cu provocări fără precedent cauzate de pandemia de coronavirus, Fundația Botnar își menține angajamentul de a susține sănătatea și bunăstarea copiilor și tinerilor. Ca partener pe termen lung al UNICEF, suntem mândri să le putem sprijini activitatea lor esențială, astfel încât copiii din România, și în special copiii vulnerabili, să beneficieze de serviciile necesare, oferite de profesioniștii care lucrează pentru comunități în prima linie”, a spus Susanna Hausmann-Muela, Chief Program Officer al Fundației Botnar.

© UNICEF Cybermedia

Primele comenzi de echipamente de protecție au fost deja livrate de UNICEF în comunități din județul Bacău, iar livrările vor continua în următoarele săptămâni, pe măsură ce vor sosi materiale noi.

Despre Fundația Botnar

Fundația Botnar are sediul în Elveția și promovează utilizarea Inteligenței artificiale și a tehnologiilor digitale pentru îmbunătățirea sănătății și a bunăstării copiilor și tinerilor în mediile urbane în dezvoltare. Pentru a atinge aceste obiective, fundația susține activitățile de cercetare, promovează diferiți parteneri și investește în soluții scalabile în întreaga lume. www.fondationbotnar.org

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *