Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

FRAGILE lansează 5 noi episoade din documentarul despre vulnerabilitatea și puterea femeilor

FRAGILE Episodul 9

Cu ocazia celei de-a 12-a ediții a evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest va fi proiectată a doua serie de 5 episoade din serialul documentar web despre vulnerabilitatea și puterea de (auto)vindecare a femeilor, Fragile.

Încă de la debutul pandemiei a fost raportată o creștere îngrijorătoare a numărului de cazuri de violență domestică, iar scopul acestui demers creativ este de a mobiliza comunitatea să se implice activ în combaterea acestui fenomen. Proiectul a fost inițiat de actrița Ioana Flora și scriitoarea Rucsandra Pop, fiind regizat de artista transmedia Ioana Mischie și produs de asociația Storyscapes, în colaborare cu asociația Fragile Society, cu sprijinul Ambasadei SUA în România. Cele 5 episoade vor putea fi urmărite miercuri, 27 octombrie, începând cu ora 19:00 la Grădina Verona. Accesul este gratuit. Proiecția va fi urmată de o sesiune de Q&A cu o câțiva dintre membrii din echipa de proiect.

FRAGILE Episodul 9
FRAGILE Episodul 9

Cele cinci episoade reprezintă a doua parte a proiectului Fragile și fiecare episod redă povestea unor femei care provin din medii diverse, dar al căror punct comun este că s-au confruntat cu diferite forme de abuz sau cu prejudecățile și așteptările societății. Confesiunile au fost culese de scriitoarea Rucsandra Pop, iar toate întâmplările și personajele sunt reale și le aparțin unor femei care i-au încredințat Ioanei Flora misiunea de a da voce poveștii lor, pentru a încuraja și alte persoane în situații vulnerabile să caute ajutor, contribuind astfel la formarea unei comunității de sprijin, care, cu ajutorul asociaților nonguvernamentale partenere, poate să ajute. Astfel, partenerii proiectului, Asociația A.L.E.G., Asociația Pe Stop, Asociația femeile se implică, Fundația Regală Margareta a României, Asociația Prematurilor, Asociația F.R.E.E., Societatea Civilă de Avocați „Ștefănescu-Goangă și Asociații, sunt pregătiți să le ofere  sprijin femeilor care traversează situații mai delicate.

Documentarul creativ modular cuprinde în total 10 episoade, iar acestea vor putea fi consultate gratuit pe platforma web dedicată proiectului: https://fragile.live/, începând cu 1 noiembrie 2021. Primele 5 au fost publicate la începutul acestui an. Acum, spectatorii vor descoperi povestea Loredanei, un copil abandonat de tată, care devine victima violenței, dar care reușește să iasă din cercul vicios, să termine studiile și să le ofere copiilor săi un viitor mai bun.

De asemenea, o vor cunoaște pe Florina, a cărei viață s-a destabilizat atunci când și-a pierdut fiul, dar a reușit să găsească motivația de a merge mai departe dedicându-și timpul pentru a ajuta alți oameni. Ana a fost victima abuzului emoțional, dar în timp a reușit să învețe să-și construiască relații cu cei din jur. Mioara a decis să se întoarcă în satul natal și să fie antreprenoare, dar a trebuit să învețe cum să gestioneze disprețul bărbaților, schimbând astfel mentalități. Miruna a fost victima violenței, dar a înțeles că cei care au un astfel de comportament au nevoie de terapie pentru a reveni pe calea cea dreaptă. Toate poveștile care vor fi prezentate miercuri vor surprinde atât factorul care a destabilizat femeile, dar și drumul lor spre vindecare.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.