Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Fondul pentru modernizare investește 2,4 miliarde EUR pentru a accelera tranziția verde în România și alte 6 țări beneficiare

Fond Modernizare

În prezent, Fondul pentru modernizare a pus 2,4 miliarde EUR la dispoziția României și altor șase țări beneficiare.

În prezent, Fondul pentru modernizare a pus 2,4 miliarde EUR la dispoziția a șapte țări beneficiare pentru a contribui la modernizarea sistemelor lor energetice, pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră în sectorul energetic, industrial și al transporturilor și pentru a le sprijini să își îndeplinească obiectivele în materie de climă și energie pentru 2030. Investițiile au fost confirmate în România (1 391,6 milioane EUR), Cehia (520 milioane EUR), Polonia (244,2 milioane EUR), Lituania (85 milioane EUR), Ungaria (74,3 milioane EUR), Slovacia (49,5 milioane EUR) și Croația (40 milioane EUR). Aceasta încheie cel de al treilea ciclu de investiții al Fondului pentru modernizare și reprezintă o creștere bruscă a cheltuielilor în comparație cu ciclurile de investiții anterioare.

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat: „Fondul pentru modernizare reprezintă solidaritatea europeană în acțiune. Datorită veniturilor din sistemul de comercializare a certificatelor de emisii, acesta oferă rezultate concrete în practică, ajutând țările beneficiare să reducă emisiile de gaze cu efect de seră în sectoare-cheie și să devină neutre din punct de vedere climatic. În plus, această injecție majoră de capital este disponibilă pentru a lansa proiecte care vor contribui la accelerarea tranziției noastre energetice ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia.”

Fond Modernizare

Vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, Ambroise Fayolle, a declarat: „Sprijinind țările UE cele mai afectate de tranziția energetică, Fondul pentru modernizare contribuie la finanțarea combaterii schimbărilor climatice acolo unde este cel mai necesar. În cadrul ultimului ciclu de plăți, Fondul a pus la dispoziție 2,4 miliarde EUR pentru sprijinirea a 45 de propuneri de investiții, cu scopul de a ajuta statele membre beneficiare să își modernizeze sistemele energetice și să își îmbunătățească eficiența energetică. BEI, în calitate de bancă a UE pentru climă, își exprimă satisfacția de a lucra în parteneriat cu Comisia Europeană și cu statele membre pentru a pune în aplicare Fondul pentru modernizare, un instrument-cheie în accelerarea tranziției UE către o energie curată și în sprijinirea implementării strategiei RePowerEU recent lansate.”

Fondul pentru modernizare sprijină 45 de propuneri de investiții în următoarele domenii: producția de energie electrică din surse regenerabile, modernizarea rețelelor energetice și eficiența energetică în sectorul energetic, în industrie, în clădiri și în transporturi, și înlocuirea producției de cărbune cu combustibili cu intensitate scăzută a emisiilor de carbon. Exemple de investiții sprijinite de fond sunt:

  • modernizarea sistemelor de iluminat public din cadrul municipalităților, conversia cărbunelui în biomasă și gaz în instalațiile de termoficare și în instalațiile ETS, precum și creșterea eficienței energetice în Cehia;
  • producția de electricitate din surse regenerabile de energie în Croația;
  • renovarea clădirilor publice și creșterea eficienței energetice în Lituania;
  • construirea a opt parcuri fotovoltaice și a două turbine cu gaz cu ciclu combinat, care vor înlocui lignitul cu surse regenerabile de energie și gaz pentru generarea de energie electrică și modernizarea rețelelor de energie electrică în România;
  • îmbunătățirea eficienței energetice în industrie în Polonia;
  • tranșele de stocare a energiei pentru securitatea rețelei în Ungaria;
  • reabilitarea și extinderea rețelelor de termoficare și răcire centralizată în Slovacia.

Termenul-limită până la care statele membre beneficiare trebuie să depună propuneri de investiții pentru a obține sprijin din partea Fondului pentru modernizare în cadrul următorului ciclu de plăți este 16 august 2022 pentru propuneri neprioritare (investiții care nu intră în domeniile de prioritate ale fondului) și 13 septembrie 2022 pentru propuneri prioritare (investiții care intră în domeniile prioritare).

Context

Finanțat din veniturile obținute în urma licitării certificatelor de emisii din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii, Fondul pentru modernizare urmărește să sprijine zece țări din UE cu venituri mai mici în tranziția lor către neutralitatea climatică, modernizându-le sectorul energetic și sistemele energetice în sens mai larg, sporind eficiența energetică și facilitând o tranziție echitabilă. Țările beneficiare sunt Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria.

Fondul pentru modernizare sprijină investițiile în producerea și utilizarea energiei electrice din surse regenerabile, eficiența energetică, stocarea energiei, modernizarea rețelelor energetice, inclusiv încălzirea centralizată, conductele și rețelele, precum și tranziția justă în regiunile dependente de carbon.

În primul an de funcționare, Fondul pentru modernizare a pus la dispoziție 898,43 milioane EUR pentru opt țări beneficiare pentru a contribui la modernizarea sistemelor lor energetice, pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră în sectorul energetic, industrial, al transporturilor și al agriculturii și pentru a le sprijini să își îndeplinească obiectivele în materie de climă și energie pentru 2030.

Fondul pentru modernizare completează alte instrumente de finanțare europene, cum ar fi politica de coeziune și Fondul pentru o tranziție justă. Fondul mobilizează resurse semnificative, care pot ajuta statele membre beneficiare să sprijine investițiile în conformitate cu Planul REPowerEU și cu pachetul „Pregătiți pentru 55”.

Fondul funcționează sub responsabilitatea statelor sale membre beneficiare, în strânsă cooperare cu Comisia Europeană și cu Banca Europeană de Investiții (BEI)

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.