free download 78 travel guides written by experts

Folk si pastrama cu Doru Stanculescu, la Politica si delicateturi

TVR1Doru Stănculescu face Politică şi delicateţuri cu Mircea Dinescu în prima ediţie din noul sezon al emisiunii de la TVR 1, TVR HD, TVRi şi TVR+, la ora 14.35.

Prima emisiune din al doilea sezon al emisiunii Politică şi delicateţuri îi găseşte pe malul Dunării învolburate, la Cetate, pe Mircea Dinescu şi pe invitatul său, cântăreţul de muzică folk Doru Stănculescu. Cei care au aşteptat cu nerăbdare să vadă ce mai găteşte poetul bucătar sunt invitaţi să urmărească Politică şi delicateţuri duminică, de la ora 14.35, la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online, pe TVR+.

Pe masă, alături de un mănunchi parfumat de condimente se odihneşte „un invitat mai tăcut, un miel de toamnă”, din a cărui carne Dinescu taie cu măiestrie fâşii menite să devină o delicioasă pastramă proaspătă. Urmărit cu atenţie de Doru Stănculescu, poetul îmbogăţeşte carnea cu un amestec de mirodenii şi o stropeşte cu vin rose, iar apoi îşi invită oaspetele afară, pe malul Dunării, „furibundă şi în acelaşi timp galeşă, în ciuda nervozităţii sale”, unde nerăbdător sfârâie grătarul.

Şi, pentru că fără muzică şi vin gătitul nu are niciun farmec, paharele sunt umplute cu vin, înlocuit mai apoi cu un tulburel din tămâioasă românească, iar deja celebra Mambo Siria, în frunte cu nea‘ Marin Schiopu, însufleţesc atmosfera cu muzica lor sălbatică şi originală. Pastrama aburindă se asortează cel mai bine cu dulceaţă de ardei iute, o găselniţă cu un gust inedit, o combinaţie uimitoare între dulce şi picant.

Dinescu Doru Stanculescu

Doru Stănculescu, despre care Dinescu spune că „arată ca un personaj din Pianina mecanică (film rusesc al regizorului Nikita Mihalkov – n.r.), pare un boier rus, îmbrăcat în alb, gurmand, degustător de chestii fine”, are numai cuvinte de laudă la adresa gazdei sale, purtând la gât, cu eleganţă, o ghirlandă de ardei iuţi roşii, făcută cadou de poet. Iar dacă pastrama se prepară la vedere, musafirul pregăteşte, fără ştirea gazdei, o prăjitură delicioasă cu pere, pe care i-o oferă în finalul emisiunii. Surprizele nu se opresc aici: încântat de frumuseţea peisajului de la Cetate, Doru Stănculescu le dedică lui Mircea Dinescu şi tuturor telespectatorilor TVR 1 o melodie pe malul Dunării.

Pentru doritori, masterchefi şi gurmanzi, toate reţetele prezentate în emisiune de Mircea Dinescu se găsesc pe site-ul TVR, în secţiunea dedicată emisiunii, sub titlul „Reţetele lui Dinescu".

***

Din primăvara lui 2014, duminica este, pentru telespectatorii TVR, prilej de întâlnire cu emisiunile pline de savoare marca Mircea Dinescu. Săptămânal, poetul, pamfletarul şi masterchef-ul Dinescu realizează şi moderează Politică şi delicateţuri la TVR 1, TVR HD, TVRi şi online, pe TVR+. Pasionat de arta culinară şi la curent cu dedesubturile jocurilor politice, Mircea Dinescu încearcă să scoată din banalitate ideea de bucătărie românească, asortînd-o cu un vin bun şi cu muzică lăutărească veche. Alături de el se află, de fiecare dată, o personalitate din actualitatea românească, un politician, un artist, un filosof sau un medic celebru.

Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR+, disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

Bucuresti, 03.10.2014

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *