Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Florin Ristei nu a mai putut canta doua zile, dupa ce l-a imitat pe Marilyn Manson

Dacă Pepe se sperie atunci când îl vede pe Doru Todoruț transformat în Tina Turner, lui Andrei Aradits i se face frică sâmbătă seara, atunci când pe scenă, la Te cunosc de undeva!, urcă Florin Ristei în postura lui Marilyn Manson. Câștigătorul celui mai recent sezon X Factor face o transformare de senzație, la finalul căreia este aplaudat în picioare de toți ceilalți concurenți. “Ai dus foarte bine acest personaj: atitudine, mină, gesturi, trăire, tremurat din limbă. Ești foarte bun! Ai grijă să nu-ți atragi antipatii!”, l-a atenționat Pepe. “Felicitări! Mi-a fost frică!”, i-a mai spus și Andrei Aradits.

Acest rol, cel mai greu de până acum pentru Florin Ristei, l-a solicitat la maximum pe tânărul artist. “Atitudinea personajului a fost foarte greu de dus. Și cu cântatul a fost dificil. Tonalitatea piesei era foarte joasă și mai aveam de reprodus și răgușeala din vocea originalului. Asta mi-a solicitat mult corzile vocale (n.n. Florin Ristei a cântat piesa “Personal Jesus”). Două zile după aceea nu am mai putut să cânt”, ne-a declarat Ristei. Machiajul exceptional realizat de echipa condusă de Gabriela Crețan nu a fost greu de suportat de Florin Ristei, deși aproape două ore au fost necesare pentru realizarea lui. “Doar lentila albă mi-a creat mici probleme. Vedeam totul în alb cu acel ochi”, mai spune Florin.

Cum se descurcă Florin Ristei în postura lui Marilyn Manson, vedeți sâmbătă, 22 martie, de la ora 20.30, la “Te cunosc de undeva!”

Bucuresti, 20.03.2014
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.