Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Florin Calinescu face show in bucataria lui Dinescu

Poetul îşi tratează prietenul cu „bonne femme” şi şalău „în cămăşuţă” în a doua ediţie Politică şi delicateţuri a primăverii, difuzată pe 26 aprilie, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 15.00.

Prieteni vechi şi fosti colegi la „Academia Caţavencu”, Mircea Dinescu şi Florin Călinescu se întâlnesc în bucătăria restaurantului poetului, duminică, la ora 15.00, unde pun la cale o joacă printre ingrediente de primavară şi, mai apoi, o şuetă savuroasă şi plină de umor. Emisiunea Politică şi delicateţuri poate fi urmărită duminică, de la ora 15.00, la TVR 1, TVR HD, precum şi online, pe TVR+.

Dinescu, sub spravegherea invitatului său, critic şi atent la tot ceea ce se întâmplă, găteşte două feluri de şalău – „bonne femme” şi „în cămăşuţă – iar apoi coboară împreună în cramă, unde îi aşteaptă Caliu din Clejani şi taraful său, parte din celebrul Taraf de Haidouks, renumit atât în ţară, cât şi peste hotare.

Pentru felul doi, Dinescu şi Călinescu se reîntorc în bucătărie, unde gătesc împreună o mâncare de primavară cu ştevie şi leurdă, stropită din belşug cu vin alb şi condimentată cu mirodenii alese. Pe tot parcursul preparării bucatelor, în virtutea prieteniei care îi leagă şi în stilul său binecunoscut, Călinescu îl ironizează fin pe Dinescu: „Locul lui Mircea nu este în bucătărie, locul lui Mircea este deasupra bucatelor, el e un fel de duh sfânt al tuturor vieţuitoarelor, al grânelor şi şoricilor, e un înger al şoriciului, dacă vreţi, un demon al muscatului”, îl caracterizează actorul.

Reacţia poetului nu întârzie să apară, la fel de plină de umor, păstrând atitudinea unei gazde ospitaliere şi înţelegătoare: „Comentează, aşa e el, n-ai ce să-i faci, trebuie să-l accepţi aşa cum e”.

Concluzia de la finalul întâlnirii îi aparţine tot lui Florin Călinescu, acesta declarând sus şi tare, apropo de sine şi de gazda sa: „Ne ţinem bine! Doi Muppets care se ţin bine!…”.

Florin Călinescu este actor, realizator de emisiuni radio şi TV şi om de afaceri. A cochetat şi cu politica şi a fost, timp de 14 ani, director al Teatrului Mic din Bucureşti. Născut pe 29 aprilie 1956, la Timişoara, Călinescu a abosolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, a jucat în peste 10 filme şi a fost realizator la TV Sport, Pro TV, Tele7 ABC şi Vox News. Intrat în lumea media la începutul anilor ‘90 cu emisiunea „Duminicile celor singuri" de la Radio Pro FM, Florin Călinescu a cunoscut apogeul carierei de realizator la Pro TV, în anul 2000, cu emisiunea în prime time „Chestiunea Zilei". A jucat în numeroase filme şi seriale de televiziune, precum „Lumini şi umbre”, „Balanţa”, „Asfalt Tango”, „O vară de neuitat”, „E periculoso sporgersi”, „Poveste de cartier”, „Băieţi buni”, „Tanti Florica”.

Pentru doritori, masterchefi şi gurmanzi, toate reţetele prezentate de Mircea Dinescu se găsesc pe site-ul TVR, în secţiunea dedicată emisiunii, sub titlul „Reţetele lui Dinescu".

Din primăvara lui 2014, duminica este, pentru telespectatorii TVR, prilej de întâlnire cu emisiunile pline de savoare marca Mircea Dinescu. Săptămânal, poetul, pamfletarul şi masterchef-ul Dinescu realizează şi moderează Politică şi delicateţuri la TVR 1, TVR HD, TVRi şi online, pe TVR+. Pasionat de arta culinară şi la curent cu dedesubturile jocurilor politice, Mircea Dinescu încearcă să scoată din banalitate ideea de bucătărie românească, asortînd-o cu un vin bun şi cu muzică lăutărească veche. Alături de el se află, de fiecare dată, o personalitate din actualitatea românească, un politician, un artist, un filosof sau un medic celebru.

Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR+, disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

Bucuresti, 24.04.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.