Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

FlixBus se extinde în Statele Unite ale Americii și lansează noi rute pe Coasta de Est la un an de la intrarea pe piață

FlixBus New York

● Cel mai mare operator de curse pe distanțe lungi cu autocarul din Europa lansează noi rute în New York
● Aproape 65% dintre pasagerii FlixBus din Statele Unite nu călătoriseră cu autocarul pe distanțe lungi înainte
● Cu ocazia lansării prețul tuturor biletelor va fi $4.99

FlixBus, unul dintre cele mai importante startup-uri de mobilitate din Europa, lansează noi rute pe Coasta de Est a Statelor Unite și oferă rute care vor conecta New York, Washington D.C., Baltimore și Richmond cu până la 11 plecări zilnice. Autocarele verzi vor începe să circule pe străzile din Manhattan pe 30 mai, exact la un an după ce FlixBus a intrat pe piața din SUA.

„Lansarea pe coridorul New York – Washington D.C. este un pas important în extinderea FlixBus la nivel global, în special pentru că este una dintre cele mai aglomerate rute din Statele Unite, dar și din întrega lume“, a explicat André Schwämmlein, co-fondator și CEO FlixMobility, companie din care face parte FlixBus.

„După o lansare de succes pe Coasta de Vest în urmă cu exact un an și lansările ulteriore în regiunile de sud și sud- vest, a devenit tot mai clar pentru noi faptul că americanii își doresc alternative de călătorie și sunt deschiși în ceea ce privește transportul cu autocarul pe distanțe lungi, pentru mulți dintre ei fiind prima călătorie cu acest mijloc de transport“, a mai precizat Schwämmlein.

FlixBus New York

FlixBus s-a lansat în Germania în anul 2013 și după ce s-a extins în 28 de țări în Europa a intrat și pe piața din SUA în luna mai 2018 cu rute conectând cele mai importante orașe din California. În martie 2019, rețeua de autocare verzi s-a extins în zona de sud cu rute în Texas, Louisiana și Mississippi. În luna aprilie, a treia etapă a lansării a vizat Utah. Lansarea autocarelor FlixBus pe Coasta de Est se petrece exact la un an după ce primele autobuze verzi au început să circule în SUA.

Cu ocazia inaugurării rețelei FlixBus pe Coasta de Est, toate biletele vor costa $4.99. Ulterior, cel mai mic preț va rămâne $4.99, iar restul vor depinde de cerere, sezon și alți factori care influențează politica prețurilor dinamice.

Impactul jucătorilor tech în industria trandițională a autocarelor

Cu un focus puternic asupra modernizării unei industrii tradiționale, FlixBus are un model de business unic în care echipe din Europa și SUA sunt responsabile de dezvoltarea tehnologiei, planificarea rețelei, operațiuni, marketing și de vânzări, în timp ce operațiunile de zi cu zi și flota verde se află în responsabilitatea partenerilor locali, cu mulți ani de experiență în industria autocarelor.

Din 2013, FlixBus a introdus o serie de schimbări în industria autocarelor, pornind cu lansarea aplicației proprii, integrarea serviiciilor Apple și Google Pay, testarea realității virtuale pe o serie de rute din America sau lansarea primelor autocare 100% electrice pe distanțe lungi în țări precum Franța și Germania.

La nivel global, FlixBus colaborează cu 300 de partneri de transport și a contribuit la crearea a aproximativ 7,000 de locuri de muncă pentru șoferi. Doar în Statele Unite, 20 de companii locale au încheiat parteneriate cu FlixBus pentru a opera curse către mai mult de 80 de destinații.

Servicii de mobilitate partajată și revigorarea pieței de autocare din SUA

De la an la an, numărul tinerilor care își cumpără autoturisme personale este în scădere, potrivit cifrelor furnizate de compania JD Power. Pe de altă parte, se observă o tendință tot mai accentuată de a folosi serviciile de mobilitate partajată. FlixBus se extinde pe întreg teritoriul SUA într-un moment în care tot mai mulți americani încep să privească autocarul pe distanțe lungi ca o alternativă viabilă de călătorie. Potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de start-upul european, aproape 65% dintre persoanele care călătoresc pentru prima dată cu FlixBus în Statele Unite nu mai călătoriseră cu autocarul pe distanțe lungi până la acel moment.

“Dacă strategia noastră s-ar baza doar pe lua din cota de piață pe care o deține Greyhound, nu am avea șanse de succes în Statele Unite “, a explicat Pierre Gourdain, managing director FlixBus SUA. “Ne propunem să le arătăm oamenilor cât este de ineficient să folosești autoturismul personal în cazul călătoriilor pe distanțe lungi, mai ales dacă luăm în considerare prețurile ridicate ale carburanților, parcării, traficul aglomoerat și ratele de leasing scăzute. Autocarul este o alternivă convenabilă și confortabilă care le permite pasagerilor să lucreze, să se relaxeze sau să se odihnească în timp ce călătoresc cu mai puțini bani către destinația dorită“, a mai declarat Gourdain.

Pe lângă faptul că autocarul este unul dintre cele mai sustenabile mijloace de transport, cu un impact redus asupra mediului înconjurător, pasageri FlixBus pot opta pentru compensarea emisiilor de carbon.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.