Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Flash-uri din sens opus”, cartea polițistului Marian Godină, se transformă în primul spectacol de teatru, la FF Theatre

Flash-uri din sens opus

· Duminică, 10 decembrie, de la ora 20:00 are loc prima reprezentație, la „Centru”, pe Calea Victoriei nr. 48-50

Teatrul independent FF Theatre îi invită pe toți amatorii de o porție bună de râs la un spectacol, pe cât de savuros, pe atât de satiric la adresa societății românești și ai unora dintre exponenții săi. „Flash-uri din sens opus”, prima adaptare după cartea polițistului Marian Godină, este transpusă în spectacolul cu același nume, în regia lui Florin Frățilă, cu actorul Dorin Enache în rolul lui Marian.

Flash-uri din sens opus

Potrivit FF Theatre, piesa de teatru prezintă drumul către maturitate al unui tânăr din Brașov care decide să devină polițist și, pe lângă personajele savuroase și poveștile amuzante, spectacolul permite tuturor să arunce o privire în interiorul acestei lumi: Poliția Română. Textele lui Marian Godină sunt momente (în cel mai caragialian sens al cuvântului) din viaţa de zi cu zi, cu care oricine poate rezona. Personajele sale îşi pierd treptat identitatea şi devin exponenţi ai unor categorii sociale: parvenitul român care pleacă-n Italia, face o avere frumuşică, îşi cumpără maşină la mâna a doua şi-ncalcă legi prin ţară, pozând în mare afacerist; beţivanul care-njură, dar recunoaşte când greşeşte, şi pe care n-ai cum să te superi etc.

Regizorul Florin Frățilă spune că a ales să creeze o piesă de teatru după cartea polițistului român pentru că, atunci când a descoperit-o din întâmplare și după ce citit-o, i s-a părut foarte amuzantă. „În plus, Marian Godină mi s-a părut un personaj foarte cinstit și cât mai aproape de un super erou autohton”, încheie regizorul, care pregătește și câteva surprize pentru reprezentația de duminică, 10 decembrie, de la ora 20:00 la „Centru”, pe Calea Victoriei nr. 48-50.

Regie: Florin Frațilă
Marian Godină interpretat de Dorin Enache

Durată spectacol: 1h 10min
Preț bilet: 35 Lei

Rezervări – 0726 887 728
Loc: „Centru”, Calea Victoriei, 48-50

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.