Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Finalistii hackathonului Innovation Labs 2015

Cine sunt cei care prin proiectele lor pot inova viitorul IT-ului din Romania

Pe 7 și 8 martie, în București și Cluj a avut loc a treia ediție a hackathon-ului Innovation Labs. Aceasta este prima etapă din cel mai mare program de pre-accelerare din România, ce vrea să aducă produsele rezultate din idei cu potențial mai aproape de investitori. În urma hackathon-ului din București, cele mai bune 21 de echipe au fost selectate pentru a intra în programul de pre-accelerare organizat de TechLounge, iar în Cluj, au intrat în program 7 din cele 13 echipe care au participat la hackathon.

La hackathon-ul din București au fost prezenți peste 100 de tineri pasionați de tehnologie, care și-au pus ambiția și creativitatea la muncă pentru a dezvolta, în total, 40 de idei în prototipuri pe care să le prezinte juriului. Tinerii au fost mentorați, în toate cele 24 de ore de hackathon, de antreprenori de top și profesioniști din industria IT&C, precum: Bogdan Doinea (Technical Manager Europe, Cisco), Lucian Ghindă (Co-founder Dev Academy), Teodora Juravle (Marketing Communications Manager, Carrefour), Tudor Juravlea (User Experience Architect, ING), Alexandru Dragomir (Senior Software Engineer, Ixia; co-founder Way Studios), Vlad Bomboe (Co-founder, Chief Technical & Operations – Fullscreen Digital), Adrian Lupu (Head of Development, Fullscreen Digital), Daniel Rizea (Software product & Engineering Manager, Vector Watch), Marius Glod (VAS Expert, Orange Romania), Andrei Ignat (Technical Director, Electronic Arts), Alexandra Voinea (Software Engineer, Electronic Arts), Silviu Neghina (M2M Proposition Manager, Orange), Cosmin-Stefan Dobrin (Founder, Silverbit Tech), Horia Boicu (CAE Leader, Microchip Technology), Cristian Badea (CEO Avangate), Petru Jucovschi (Cloud Solutions Architect, Microsoft) și Antonio Eram (Founder, Netopia mobilPay).

Echipele au avut idei de produse care să rezolve probleme și nevoi din arii precum: medicină, securitatea rețelelor, retail, e-commerce, securitatea casei, sport, parcarea mașinilor și altele.

A doua zi după hackathon, pe 8 martie, echipele au avut 3 minute la dispoziție pentru a-și susține ideile în fața juriului de specialitate. Provocarea pentru fiecare echipă a fost să prezinte, într-un mod succint și convingător, progresul de la idee la un prototip viabil de produs. Juriul format din: Andrei Pitiș (Președinte ANIS), Bogdan Iordache (Investment Manager, 3TS Capital Partners), Ioana Petrescu (Consilier de stat, cancelaria primului-ministru), Teodora Juravle (Marketing Communications Manager, Carrefour), Julien Ducarroz (Chief Commercial Officer, Orange Romania), Ștefan Slavnicu (Chief Technology Officer, Orange România), Teodor Ceaușu (Country Manager, Ixia România), Delia Chiricescu (Managing Director, Microchip Technology România), Giuseppe Cinque (Product Strategy, Corporate Affairs, Cisco), Ravi Buck (Economic Officer, Ambasada SUA), Petru Jucovschi (Cloud Solutions Architect, Microsoft), Cosmin Stan (Sr. R&D Manager, FotoNation), Dragos Manescu (Project Manager, Adobe), Cristian Ene (Development Manager, Electronic Arts) a avut misiunea de a selecta ideile cu potențial disruptiv și de a decide care dintre echipe vor continua să își dezvolte ideile în programul Innovation Labs.

Câștigătorii hackathon-ului din București au plecat acasă cu perspectiva unor oportunități reale de a-și dezvolta viitoare afaceri, dar și cu premii din partea Orange.

Urmează 3 luni intense, în care finaliștii programului vor beneficia de mentorat și susținere pentru a dezvolta produse inovatoare cu impact potențial la nivel global.

În luna mai, la Demo Day, echipele își vor prezenta prototipurile finale, urmând ca cele mai convingătoare dintre acestea să fie premiate și să beneficieze în continuare de sprijinul echipei Innovation Labs.

Despre Innovation Labs

Innovation Labs 2015 este un proiect organizat de Tech Lounge cu sprijinul Orange, Carrefour, Microsoft YouthSpark, The Romanian-American Foundation şi al partenerilor: Ixia, FotoNation, Adobe, Intel Software, Electronic Arts, Microchip, Cisco, Onyx Beacon, Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), Spherik Accelerator, Techsylvania, împreună cu partenerii academici Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, precum și împreună cu partenerii media: Ziarul Financiar, Forbes, Electronica Azi și Today Software Magazine.

Bucuresti, 08.03.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.