Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Finala campaniei “Meriti sa fii sanatoasa!” – un show plin de surprize

Vineri, 8 august, se va desfăşura cu începere de la ora 16.45 finala campaniei Meriti să fii sănătoasă!. Irina Reisler, alături de cele 12 finaliste ale campaniei şi specialiştii în nutriţie au pregătit o gală a frumuseţii, un spectacol al reuşitei în lupta cu kilogramele şi cu propriul metabolism.  

Pe parcursul emisiunii vom vedea imagini revelatoare pentru progresele importante pe care fiecare din cele 12 le-a făcut. Ele vor aborda pentru acest moment special ţinute surprinzătoare: doamne care în urmă cu doar câteva luni purtau pantaloni, fuste lungi sau taioare vor defila în rochii de seară, ţinute sport sau fuste scurte.  Chiar şi Irina Reisler va purta ceva inedit, despre care nu a vrut însă să dea prea multe detalii, fiindcă pregăteşte o surpriză. Juriul, unul simbolic, alcătuit din specialişti în nutriţie şi terapii corporale, va da note participantelor, va discuta cu fiecare  despre progresele personale şi împreună vor împărtăşi tuturor secretele reuşitei fiecărui caz în parte. Acest spectacol este unul pe care concurentele l-au pregătit juriului. Este modalitatea lor de ale mulţumi tuturor acestor specialişti care le-au îndrumat pas cu pas, dezvăluie Irina Reisler. 

Campania a început în urmă cu aproape 3 luni, pe 12 mai, când 22 de participante s-au înscris în lupta cu kilogramele. Pe parcurs, 10 dintre ele au renunţat, iar vineri veţi vedea transformările spectaculoase ale celor 12 care au urmat până la capăt tratamentele de ultima oră propuse. Lipoabsorbţie virtuală, măşti cu fructe exotice, diete metabolice personalizate, ciuperca lui Dumnezeu, terapie electromagnetică, masaj endermologic, vacuum cu ventuze sunt doar câteva din soluţiile pe care echipa de la Supravieţuitorii le-au oferit doamnelor care au dorit să îşi schimbe viaţa şi să fie cu adevărat sănătoase. Pentru Irina Reisler această campanie a pornit din suflet: Eu am izbutit să slăbesc în 6 ani 44 de kilograme. Eu am reuşit şi am vrut să arăt şi altora că se poate. Vreau să le spun tuturor femeilor că dacă au voinţă pot reuşi. Şi noi suntem aici să le ajutăm.

Invitatul-surpriză al emisiunii de vineri este Adrian Daminescu. El urmează un program de nutriţie şi de întinerire cu unii dintre specialiştii care colaborează la fiecare ediţie a emisiunii. El va anunţa în premieră că în toamnă va fi primul bărbat care se înscrie în noua campanie. 

Campania care se încheie vineri a înregistrat adevărate recorduri: în total cele 12 participante au slăbit mai mult de 150 de kilograme iar blogul Irinei Reisler a înregistrat peste 500.000 de accesări în doar câteva luni.

Echipa de la Supravieţuitorii va intra în vacanţă urmând ca pe 1 septembrie să revină live. Noua campanie, care va debuta pe 15 septembrie, va continua pe aceeaşi linie, oferind însă şi soluţii pentru a ne menţine în forma pe care ne-o dorim, fiindcă mai important decât a reuşi să slăbeşti este să reuşeşti să te menţii.

Bucuresti, 07.08.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.