Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Filmele regizorului Radu Gabrea

si piesa multimedia „Maria Callas – La Divina”, cu renumita actrita Victoria Cocias in rolul principal, incununate de succes la New York si Seattle

În perioada 16 – 22 noiembrie, ICR New York a organizat împreună cu American Romanian Cultural Society o serie de manifestări culturale care i-au avut ca oaspeți speciali pe reputatul regizor Radu Gabrea și pe renumita actriță Victoria Cociaș.

În cadrul retrospectivei “Radu Gabrea. Portret de regizor”, organizată de ICR New York pe 16 noiembrie, au fost prezentate două dintre documentarele regizate de reputatul regizor: Și s-au dus ca vântul… (Barașeum, Barașeum) (2010) și Evrei de vânzare (2012), acestea fiind încununate de succes atât din punctul de vedere al publicului, cât și al presei de peste ocean, care a reflectat evenimentul cultural.

“După o carieră de 40 de ani a lui Radu Gabrea, cuprinzând un număr impresionant de filme documentare și de ficțiune, care nu au făcut parte din ceea ce se numește în mod general “film de autor”, Radu Gabrea optând în mod deliberat pentru filme orientate spre o mai largă audiență, el a reușit totuși să-și câștige un statut unic printre cineaștii români, acela de autentic regizor european, sfidând timpul printr-o constantă preocupare de a îmbina în mod armonios în filmele sale fapte istorice relevante cu forme filmice de fictiune de mare interes artistic.”Citizen Gabrea [Kane]” ar fi cu siguranță cea mai potrivită poreclă a regizorului.” – Dominique Nasta, “Contemporary Romanian cinema”, Wallflower Press. London & New York

Festivalul Filmului Românesc la Seattle “One Eye Laughing, One Eye Crying: Tales of Resistance”, care s-a desfășurat în perioada 20 – 22 noiembrie, a reprezentat un succes deosebit în rândul publicului de elită prezent, precum și o altă recunoaștere internațională a filmelor regizorului Radu Gabrea, O poveste de dragoste, Lindenfeld (2013), cu actrița Victoria Cociaș în rolul principal, Moștenirea lui Goldfaden (2004), Rumenye! Rumenye! (2006) și, ca vârf de lance, a spectacolului multimedia Maria Callas, La Divina, după Master Class de Terrence McNally, regia Radu Gabrea Victoria Cociaș având rolul principal.

Spectacolul, care a avut loc pe 23 noiembrie la University of Washington în cadrul American-Romanian Cultural Intersections, eveniment special din programul festivalului, este o formă nouă a succesului piesei lansate la Teatrul Nottara din București între anii 1997 – 2000, reluat în 2012 și care a făcut deja înconjurul lumii.

“O interpretare excepțională, cum demult nu s-a mai văzut la Washington. Un spectacol remarcabil condus, cu o mână de maestru de regizorul Radu Gabrea.” (Kyra Winthrop – St. Gery)

“O mare actriță, într-un spectacol de zile mari.” (James Claridge)

A doua ediție a Festivalului Filmului Românesc la Seattle “One Eye Laughing, One Eye Crying: Tales of Resistance” a fost organizată de American Romanian Cultural Society cu sprijinul Institutului Cultural Roman la New York, Ministerului Afacerilor Externe, University of Washington ș.a.

Bucuresti, 26.11.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.