Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Festivalul digital Five Films For Freedom ne reamintește că oricine are dreptul la dragoste

Five Films For Freedom 2021

British Council lansează cea de-a 7-a ediție Five Films For Freedom, cel mai mare festival digital de film LGBTIQ+ din lume, organizat în parteneriat cu BFI Flare. În România, festivalul este susținut de Asociația Accept, Identity.Education și Super.

Cinci scurtmetraje din India, Spania, Suedia, Marea Britanie și SUA disponibile online gratuit până pe 28 martie
Povești care încurajează solidaritatea ca răspuns la impactul și izolarea aduse de pandemia Covid-19
Votul publicului – Five Films Favorite -, nou în ediția 2021

Five Films For Freedom, cel mai mare festival digital de film LGBTIQ+ din lume, revine la cea de-a șaptea ediție din 2021, amintind publicului că dragostea este încă un drept al tuturor – Love is Still a Human Right. Cu cinci filme LGBTIQ+ noi disponibile global, programul din acest an prezintă povești queer din India, Spania, Suedia, SUA și Marea Britanie.

British Council a selectat cinci scurtmetraje din programul BFI Flare: London LGBTIQ+ Film Festival, pe care le pune la dispoziție gratuit online în întreaga lume, în perioada 17 – 28 martie, în cadrul unui parteneriat de tradiție cu festivalul londonez.

Five Films For Freedom 2021 aduce în prim plan noi cineaști care explorează sexualitatea emergentă, activismul trans, homofobia și dragostea fără gen. Mai multe detalii despre filme sunt disponibile mai jos, iar trailerul festivalului poate fi urmărit aici:

Publicul este încurajat să arate solidaritate cu comunitățile LGBTIQ+ din întreaga lume descoperind poveștile aduse de selecția 2021 Five Films For Freedom online, pe YouTube. Ediția din acest an recunoaște că legăturile dintre comunitățile LGBTIQ+ globale au fost în unele cazuri afectate negativ de restricțiile pandemiei. Ca răspuns, apelul la acțiune al festivalului – care încurajează publicul să împărtășească filmele pe scară largă folosind hashtag-ul #FiveFilmsForFreedom – servește ca un memento că dragostea este încă un drept al tuturor, în solidaritate cu comunitățile LGBTIQ+ care continuă să se simtă izolate.

În plus, pentru prima dată, la această ediție publicul va fi invitat să nominalizeze filmul favorit din selecția Five Films For Freedom, printr-un sondaj online lansat de British Concil. Votarea se deschide pe 17 martie, pe pagina festivalului, iar filmul câștigător va fi anunțat până pe 28 martie.

De la prima ediție din 2015, scurt-metrajele Five Films For Freedom au fost urmărite de peste 15 milioane de oameni, în peste 200 de țări și regiuni – inclusiv în părți ale lumii în care homosexualitatea este criminalizată sau chiar, în unele cazuri, pedepsibilă cu moartea.

Five Films For Freedom 2021

Despre obiectivul festivalului în 2021, de a sprijini și susține conexiunile LGBTIQ+ la nivel mondial, Briony Hanson, Director of Film la British Council, a declarat:
“După un an atât dificil, e minunat să putem transmite un mesaj pozitiv de sprijin și solidaritate comunităților LGBTIQ+ din întreaga lume, invitând publicul de pretutindeni să urmărească Five Films For Freedom. Gama de experiențe prezentate și diversitatea vocilor arată că oriunde v-ați afla, mesajul campaniei – că dragostea este încă un drept al omului – este mai relevant ca niciodată.”

Michael Blyth, Senior Programmer la BFI Flare, adaugă:
“Aflat la a șaptea ediție, Five Films For Freedom rămâne o parte integrantă a BFI Flare, oferind publicului din întreaga lume șansa de a accesa o selecție de scurtmetraje extraordinare din programul nostru. A fost îmbucurător să vedem că milioane de oameni s-au implicat de la lansarea campaniei în 2015 și suntem încântați să continuăm să lucrăm cu British Council pentru a ajunge la și mai multe comunități în acest an.”

Pornind de la succesul Five Films For Freedom, British Council, BFI NETWORK și BFI Flare: London LGBTIQ+ Film Festival s-au asociat pentru al doilea an consecutiv pentru a comisiona trei noi filme LGBTIQ+ de la cineaști din Orientul Mijlociu și de pe continentul african care lucrează în parteneriat cu cineaști din Marea Britanie. Noile filme #MoreFilmsForFreedom vor fi lansate în vara anului 2021.

Five Films For Freedom continuă misiunea British Council de a construi legături, înțelegere și încredere între cetățenii Marii Britanii și ai altor țări prin intermediul artei, educației și al limbii engleze.

Selecția Five Films For Freedom 2021:
Bodies of Desire (India / r. Varsha Panikar & Saad Nawab / 3 minute), regizat de Varsha Panikar și laureatul DGA Saad Nawab; inspirat de volumul de poezii omonim semnat de Varsha Panikar, filmul surprinde patru cupluri într-o celebrare senzuală a iubirii și a dorinței fără gen.
Land of the Free (Suedia / r. Dawid Ullgren / 10 minute) – Drama tensionată a suedezului Dawid Ullgren urmărește povestea fictivă a lui David, care își sărbătorește ziua de naștere cu prietenii, la malul mării. Atmosfera se schimbă însă când două cupluri heterosexuale trec pe lângă ei și râd, iar prietenii îi confruntă pe străini. Dar era râsul lor legat în vreun fel de grup? Cine deține adevărul despre ce s-a întâmplat?
Pure (SUA / r. Natalie Jasmine Harris / 12 minute) este debutul în film de ficțiune a câștigătoarei Directors Guild of America Student Film Award din 2020, Natalie Jasmine Harris. Povestea unei tinere care se luptă cu identitatea ei queer și ideile de “puritate”, filmul este scris, produs și regizat de Harris, cineastă pasionată de intersecția dintre film și justiție socială.
Trans Happiness is Real (UK / r. Quinton Baker / 8 minute) – un documentar emoționant de debut al regizorului Quinton Baker, care ne invită în lumea activiștilor trans din Oxford care luptă să combată sentimente și atitudini anti-trans cu ajutorul graffiti-ului și al artei stradale.
Victoria (Spania / r. Daniel Toledo / 7 minute) urmărește o reuniune dulce-amăruie între o femeie trans și fosta sa soție, care aduce la suprafață tensiuni și resentimente adânci. Fimul este regizat de cineastul premiat Daniel Toldeo, iar din distribuție face parte și celebra actriță, scriitoare și regizoare trans Abril Zamora (The Life Ahead, The Mess You Leave Behind).

Toate filmele pot fi urmărite gratuit, până pe 28 martie 2021, pe pagina Five Films for Freedom.

Five Films For Freedom este organizat de British Council și BFI Flare, și sprijinit în România de Asociația Accept, Identity.Education și Super.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.