Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Femeia, eterna poveste” este titlul pe care Teatrul „Stela Popescu” îl dedică săptămânii femeii pe 7 martie

Femeia eterna poveste _TSP

Duminică, 7 martie, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor, de la ora 19,00, Teatrul „Stela Popescu” prezintă spectacolul „Femeia, eterna poveste”, o poveste interbelică în regia lui Attila Vizauer, pe un scenariu de Ema Stere, scenografia Anca Albani, coregrafia Ioana Macarie.

În distribuţie vă veţi întâlni cu actorii Ana Maria Ivan, Cristian Neacşu, Sorin Aurel Sandu, Viorel Păunescu, Crina Matei şi Daniel Filipescu, instrumentiştii Gabriel Stănescu – vioară, Ionuț Preda – acordeon, Alexandru Burcă – pian, Raul Kusak aranjament muzical. Dansează Silvia Mauriţiu, Cristina Marin Neagu, Ioana Petric, Alexandra Dogaru, Andrei Dogaru, Cosmin Vasile.

Acţiunea se petrece pe terasa localului bucureștean „Leul și cârnatul”, într-o seară de vară, prin 1937 sau 1938. Protagoniștii sunt Maria, proaspăt angajată la bucătărie și chelnerul Pavel. Povestea evoluează în jurul celor care se află în local, printre care Maria recunoaște un bărbat de la o masă, cel care urma să se căsătorească cu stăpâna ei, Tita Cristescu, ucisă în ziua de Crăciun a anului 1935. Bărbatul este acum însoţit de o tânără şi, pentru ea, plăteşte o dedicaţie care deschide programul muzical al serii. Povestea alternează cu momente muzicale celebre ale vremii, pe care le veţi recunoaşte cu siguranţă, precum Femeia, eterna poveste (Titi Botez), Ce faci astă seară tu (Dorel Livianu) şi nu numai. La acea vreme, moartea Titei Cristescu fusese un scandal imens în presă, cu atât mai mult cu cât personajele implicate erau oameni importanți. Tita Cristescu era fiica lui Gheorghe Cristescu, zis „Plăpumarul”, unul dintre fondatorii și primul secretar al Partidului Comunist Român, iar cel despre care se credea că a omorât-o era celebrul inginer Liviu Ciulei.

Femeia eterna poveste _TSP

O seară de desfătări muzicale și dueluri spirituale se transformă încet în seara plină de suspans al dezlegării unei intrigi polițiste, spre a sfârși într-o farsă ce lasă totuși o umbră de îndoială, ce poate provoca în sufletul și mintea spectatorului curiozitatea de a răsfoi, după spectacol, prin istoriile Bucureștiului, de a regăsi imaginile sale în nuanțe de sepia și oamenii săi cu poveștile lor pasionale.

Mai multe veţi descoperi singuri în spectacolul Femeia, eterna poveste, o poveste despre Bucureştiul interbelic, cu muzica lui, cu rafinamentul şi misterele sale.

Biletele se pot cumpăra exclusiv online, de pe platforma www.mystage.ro.

www.teatrulstelapopescu.ro
www.facebook.com/TeatrulStelaPopescuOfficial
www.instagram.com/teatrulstelapopescu

Mesajul organizatorului TEATRUL STELA POPESCU cu privire la partajarea datelor personale în contextul SARS-COVID19.

Participând la acest spectacol sunteți de acord cu partajarea datelor dumneavoastra de contact (nume, prenume, nr. de telefon) cu Teatrul Stela Popescu, în scopul de a vă putea plasa pe locurile corespunzatoare și a vă putea notifica în caz de urgență, conform regulilor GDPR și directivelor Direcției de Sănătate Publică. Aceste date ne sunt necesare în cazul unei alerte epidemiologice, pentru a putea asigura autorităților sanitare sprijinul în identificarea persoanelor infectate.

Obligațiile spectatorilor privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-COVID19:

Prezentarea la sala de spectacol / locație cu minim 30 de minute inainte de inceperea acestuia, pentru a putea respecta regulile de acces.

Purtarea măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata evenimentului ! Pentru a oferi o protecție eficace, este necesar ca masca să acopere gura și nasul.

Atenție! Teatrul și personalul acestuia își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

Dezinfectarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție de către organizator la intrarea în sală/spațiul de spectacol.

Termoscanarea este efectuată obligatoriu de către personalul teatrului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura și cele care după termoscanări repetate înregistrează o temperatură de peste 37.3°C, nu vor avea acces în teatru/locația de spectacol.

Respectarea distanțării de minimum 1.5 m între persoane – de la intrarea în locația de spectacol , la toalete precum și la ieșirea din sală/spațiu.

Pentru siguranța dvs. și în concordanță cu prevederile ordinului comun nr. 1495/01.09.2020 al ministerelor culturii și sănătății , din totalul de 203 locuri ale Sălii mici a Palatului Național al Copiilor, se vor pune în vânzare 61 de locuri, astfel: un loc la vânzare urmat obligatoriu de alte două locuri libere. Prin excepție de la această schemă, vor putea fi ocupate locuri alăturate numai în cazul unui singur adult însoțit de cel mult doi copii în vârstă de pînă la 12 ani.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.