Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Félix da Costa marchează puncte importante pentru BMW i Andretti Motorsport în Paris E-Prix

Campionatul FIA Formula E ABB, Paris

Bucureşti/Paris. António Félix da Costa (Portugalia) şi BMW i Andretti Motorsport au încheiat un weekend de cursă dificil în Campionatul FIA Formula E ABB la Paris (Franţa), ocupând locul al şaptelea şi obţinând şase puncte. Plecat de pe locul al 14-lea, Félix da Costa a avut o evoluţie perfectă în condiţii schimbătoare, reuşind să urce până pe poziţia a şaptea. Alexander Sims (Marea Britanie) a abandonat din Paris E-Prix după ce a fost implicat într-un accident pentru care nu a fost vinovat.

A opta cursă din sezonul acesta al Formulei E a avut parte de câteva faze turbulente după un start în spatele BMW i8 Coupé Safety Car pe un circuit parţial ud. Precipitaţiile periodice au continuat să afecteze desfăşurarea şi o furtună neaşteptată a provocat multe coliziuni şi schimbări de poziţie. Félix da Costa a reuşit să se ferească de probleme, iar pilotajul calm i-a permis să urce până pe locul al şaptelea. Acum, el ocupă locul al treilea în clasamentul piloţilor, cu 70 de puncte, fiind la 11 puncte în urma liderului, Robin Frijns (Olanda, Virgin Racing), cel care a câştigat Paris E-Prix. BMW i Andretti Motorsport se menţine pe poziţia a cincea în ierarhia echipelor, cu 88 de puncte.

Cursa lui Sims s-a încheiat cu aproximativ 22 de minute înainte de final. Pe o suprafaţă udă, el a fost lovit din spate de Oliver Rowland (Marea Britanie, Nissan) la intrarea într-un viraj şi a fost trimis direct în glisierele de protecţie. BMW iFE.18 a fost afectat mult prea serios pentru a continua cursa.

Campionatul FIA Formula E ABB, Paris

Reacţii după Paris E-Prix

Roger Griffiths (director de echipă BMW i Andretti Motorsport): “Cursa a fost asemenea vremii de aprilie de la Paris. 32 de tururi au avut aproape tot haosul pe care ţi l-ai putea imagina. Din păcate, Alexander Sims a fost prins într-un accident pentru care nu a avut nici o vină. Acum trece printr-o perioadă dificilă şi nu are norocul necesar pentru a avea un weekend de cursă fără probleme. António a avut o performanţă plină de maturitate. Este păcat că, din cauza condiţiilor dificile din calificări, nu am putut maximiza viteza bună a maşinii noastre. Cu toate acestea, el a urcat prin pluton pe parcursul cursei şi a obţinut maximum din fiecare şansă avută atunci când adversarii au clacat. Punctele marcate aici se pot dovedi foarte preţioase la finalul stagiunii.”

António Félix da Costa (#28 BMW iFE.18, calificări: locul 16, cursă: locul 7, vot FANBOOST: locul 2, puncte: 70): “Cred că am reuşit şi de această dată să facem o cursă inteligentă, să stăm departe de probleme şi să marcăm puncte importante pentru a rămâne în cursa pentru titlu. Nu am avut cea mai bună viteză pe ploaie, dar nu am făcut erori şi am reuşit să urcăm în clasament pe parcursul cursei.”

Alexander Sims (#27 BMW iFE.18, calificări: locul 18, cursă: abandon, vor FANBOOST: locul 17, puncte: 18): “Din păcate, ca rezultat de cursă a fost o nouă dezamăgire pentru mine. Planificasem să fac o cursă curată până la final şi să plec din Paris cu un rezultat bun. Însă nu a fost aşa. Efectiv nu poţi face nimic când eşti lovit din spate. A fost cea mai nefericită situaţie pentru mine.”

Flota BMW i

BMW i este “Official Vehicle Partner” al Campionatului FIA Formula E ABB în Sezonul 5. Liderul flotei BMW i este BMW i8 Coupé Safety Car, modificat cu componente BMW M. Pe lângă BMW i8 Coupé, flota BMW i include BMW i3s în rol de “Maşină a Directorului de Cursă” (Race Director Car) şi BMW 530e iPerformance în rol de “Maşină Medicală” (Medical Car).

Clasamente după etapa 8/13

Piloţi: 1. Robin Frijns 81p; 2. André Lotterer 80p; 3. António Félix da Costa 70p; 4. Lucas di Grassi 70p; 5. Jérôme d’Ambrosio 65p; 6. Jean-Éric Vergne 62p; 7. Mitch Evans 61p; 8. Daniel Abt 59p; 9. Sam Bird 54p; 10. Edoardo Mortara 52p; 11. Pascal Wehrlein 38p; 12. Oliver Rowland 38p; 13. Sébastien Buemi 30p; 14. Stoffel Vandoorne 18p; 15. Alexander Sims 18p; 16. Felipe Massa 17p; 17. Maximilian Günther 10p; 18. Gary Paffett 8p; 19. Oliver Turvey 6p; 20. José María López 2p; 21. Nelson Piquet Jr. 1p.

Echipe: 1. DS Techeetah Formula E Team 142p; 2. Envision Virgin Racing 135p; 3. Audi Sport ABT Schaeffler 129p; 4. Mahindra Racing 103p; 5. BMW i Andretti Motorsport 88p; 6. Venturi Formula E Team 69p; 7. Nissan e.Dams 68p; 8. Panasonic Jaguar Racing 62p; 9. HWA RACELAB 26p; 10. Geox Dragon 12p; 11. NIO Formula E Team 6p.

Ce urmează

Următoarea etapă din Sezonul 5 al Campionatului FIA Formula E ABB va avea loc la 11 mai, la Monte Carlo (Monaco).

Unde se vede Formula E

Sezonul 2018/2019 al Campionatului FIA Formula E ABB este transmit în România pe canalul pan-european Eurosport şi prin intermediul platformei Eurosport Player.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.