Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Fără cuvinte: Controlezi limbajul, controlezi mintea

Fără cuvinte: Controlezi limbajul, controlezi mintea recenzie Michael Knowles

Michael Knowles
Editura ap! (ACT și Politon)

“Dacă ei pot controla cuvintele pe care le folosim, atunci pot controla și gândurile pe care le gândim – aceasta este acuzația tulburătoare, dar convingătoare a lui Michael Knowles. El analizeaza o stratagemă veche precum marxismul, dar la fel de contemporană ca Facebook și Twitter, și la fel de periculoasă ca orice amenințare cu care ne-am confruntat vreodată – și ne somează s-o învingem. Un act de curaj.” Peter Robinson, fost scriitor de discursuri al președintelui Reagan, membru distins al Hoover Institution

“Knowles a făcut în scris o demonstrație cuprinzătoare și captivantă a închisorii mintale numite corectitudine politică. Nu doar că îi identifică originel, ci îi scoate la iveală scopurile distructive. Este o carte obligatorie.” Andrew Klavan, câștigător al premiului Edgar Allan Poe, autor de bestsellere și gazda emisiunii The Andrew Klavan Show

Fără cuvinte: Controlezi limbajul, controlezi mintea recenzie Michael Knowles

Cuvintele au o putere imensă. Modul în care sunt argumentate idei, modul în care sunt poziționate anumite subiecte, toate pot avea un impact major asupra societății. E suficient să ne uităm la orice campanie politică pentru a vedea cât de mult contează modul în care se prezintă candidații, cum vorbesc, ce subiecte aduc în atenție și cum se poziționează în raport cu acele chestiuni.

La fel, divide și cucerește este o strategie cunoscută de când lumea. Astăzi este cu mult mai ușor să ajungi la un număr mare de oameni – tocmai datorită numeroaselor modalități de exprimare online. De aceea, e important să înțelegem mecanismele care se ascund în spatele anumitor declarații.

Knowles este un comentator politic american, autorul mai multor cărți și gadza emisiunilor: „The Michael Knowles Show” de pe site-ul de știri american Daily Wire, „The Book Club” al grupului nonprofit de advocacy PragerU (Universitatea Prager), dar și coprezentatorul talk-show-ului de pe YouTube – Verdict with Ted Cruz.

În Fără cuvinte: Controlezi limbajul, controlezi mintea, Knowles pune sub lupă conceptul de corectitudine politică. Arată de unde a pornit acesta, subliniază modificări apărute de-a lungul timpului, punând accent pe agenda politică, suprimarea gândirii libere prin controlul limbajului.

Autorul realizează o călătorie din China și până în America și din secolul XIV și până în prezent pentru a arăta atât originile conceptului, cât și modul în care a fost utilizat de-a lungul timpului. Se vorbește și despre resentiment și modul în care acesta rescris anumite capitole în interesul unor minorități, dar și despre noua ideologie de gen și chiar despre războiul împotriva Crăciunului.

Capitolul final arată și ce argumente împotriva cărții anticipează autorul – inclusiv acela că ar fi iliberal. Sunt incluse în carte și un glosar de jargon dar și trimiteri către operele citate (cărți, documente, articole – un număr foarte mare).

Cartea este bine scrisă, convingătoare (și ea devenind exemplu bun pentru evidentierea puterii cuvântului și modul în care sunt folosite anumite argumente pentru a determina oamenii să preia anumite idei), iar Knowles reușește să atragă atenția asupra problemelor generate de corectitudinea politică într-un mod facil de urmărit, cu exemple vaste.

Fără cuvinte: Controlezi limbajul, controlezi mintea este o lectură obligatorie pentru cei care vor să vadă dincolo de suprafață.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.