Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

FAN Courier, 1 miliard de lei cifră de afaceri în 2020

vehicul FAN Courier
  • Compania a primit autorizația finală pentru construcția HUB-ului din Cluj-Napoca.
  • Investiția de la Cluj, estimată la 7 milioane de euro, va fi finalizată până la sfârșitul lui 2021.

Afacerile FAN Courier, liderul pieței locale de curierat, au depășit în 2020 pragul de 1 miliard de lei, un avans de peste 27% față de anul anterior, ca urmare a creșterii activității generate de pandemie. Compania anunță, totodată, că până la finalul anului, va finaliza investiția în HUB-ul de la Cluj-Napoca după ce, luna aceasta, a primit autorizația finală de construire.

”Schimbările majore și rapide pe care le-a adus criza provocată de SARS-COV2 în economie și societate s-au reflectat pe tot parcursul anului trecut și în activitatea noastră curentă, echipele noastre de curieri fiind în linia întâi pe tot parcursul anului. Din cauza restricțiilor impuse, multe business-uri s-au reorientat către vânzările exclusiv online, consumatorii au ales să folosească mai mult și mai des serviciile de curierat, astfel că activitatea noastră curentă a fost luni de zile comparabilă cu vârfurile de sărbători sau Black Friday. Ne așteptam la o creștere mai mare decât estimările inițiale și chiar la depășirea pragului de 1 miliard de lei. Acum, odată cu încheierea exercițiului financiar pentru anul trecut, rezultatele financiare confirmă efortul excepțional făcut de echipa noastră pe tot parcursul anului trecut. În 2020, Afacerile FAN Courier au depășit 1 miliard de lei”, a declarat Felix Pătrășcanu, managing partner FAN Courier.

Compania își menține estimările de creștere pentru 2021 între 10% și 15%, bazate pe două scenarii, în funcție de evoluția crizei sanitare și impactul acesteia în economie. Astfel, FAN Courier ia în calcul un avans de 10% al veniturilor în varianta în care situația sanitară începe să se relaxeze sau un avans de 15% în cazul în care presiunea pe serviciile de curierat generată de comerțul online rămâne ridicată. FAN Courier reconfirmă, totodată, strategia de investiții pe termen mediu, nivelul bugetat pentru 2021 ridicându-se la 20 milioane de euro.

vehicul FAN Courier

HUB-ul de la Cluj-Napoca, una dintre cele mai importante investiții asumate de FAN Courier, va fi dat în funcțiune la finalul lui 2021, după ce, recent, compania a obținut autorizația finală de construire. HUB-ul de la Cluj-Napoca, al treilea construit după cele de la Ștefănești și Brașov, va fi dotat cu bandă de sortare cu o capacitate de 7.500 de colete/oră și va avea 300 de angajați. Investiția în noul HUB este estimată la 7 milioane de euro.

”Suntem bucuroși că, după trei ani de așteptare, putem demara investiția în HUB-ul de la Cluj, un punct de tranzit extrem de important pentru noi, ce va fi conectat cu Iași, Baia Mare și Oradea. HUB-ul de la Cluj ne va ajuta în eforturile pe care le facem pentru reducerea timpilor de livrare și creșterea productivității”, a adăugat Adrian Mihai, cofondator FAN Courier.

Tot în acest an, FAN Courier vizează și extinderea HUB-ului de la Brașov cu încă 2.500 mp, analizând și oportunitatea de a da startul unui nou centru logistic în Ștefănești, pentru a dezvolta serviciile de fulfillment și logistică. De asemenea, va continua proiectul de dotare a filialelor mari cu sisteme automate de sortare.

În condițiile în care cererea de servicii de curierat se va menține la un nivel ridicat și în 2021, FAN Courier ia în calcul creșterea numărului de angajați cu 10% în acest an, ritm similar celui din anul anterior.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.