Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Famous Brands Fashion Show

În Famous Brands Gallery din Bucureşti Mall au fost prezentate colecţiile de toamnă-iarnă ale unor branduri de fashion renumite

Tendinţele vestimentare internaţionale ale acestui sezon au fost prezentate într-un fashion show organizat de către Elmec România în Famous Brands Gallery din Bucureşti Mall. Pe podium au putut fi admirate noile colecţii de toamnă-iarnă ale unor branduri internaţionale renumite: Calvin Klein, Miss Sixty, Polo Ralph Lauren, Marlboro Classics, Polo Jeans, Scotch&Soda, Boss Orange, Diesel, Folli Follie, UGG, Nike, Converse, Custo Barcelona, Camper, Pepe Jeans, Gant Footwear, G-Star Raw, Calvin Klein Jeans, Energie, Killah.

Gazda evenimentului, Adi Nartea, a deschis show-ul, iar îndrăgitul CRBL a fost unul dintre invitaţii speciali ai serii. În prima parte a show-ului au fost prezentate ţinute de seară, iar invitaţii au păşit într-o atmosferă plină de stil şi de eleganţă. Pe scena evenimentului desfăşurat în Famous Brands Gallery au fost prezentate şi propuneri vestimentare pentru un look relaxat, casual, iar alături de manechinii care au defilat pe catwalk atmosfera a fost întreţinută de către dansatori profesionişti. Machiajul modelelor a fost realizat de către Sephora.

În colecţia de toamnă-iarnă 2010 Calvin Klein Jeans siluetele sunt extreme, contrastante. Propunerile acestui sezon sunt rochiile din tricot sau jachetele tip “motor”, cu o notă feminină, precum şi vestele şi jachetele din denim. Pentru bărbaţi este propus un look simplu, dar în acelaşi timp special. Tricourile din bumbac cu stretch în compoziţie sau tricourile polo se pot combina cu jachetele din denim sau cu jachetele din nylon, cu influenţe milităreşti. Paleta de culori propusă în acest sezon se axează pe indigo, albastru, gri, negru, asociate cu nuanţe de auriu şi tonuri calde, în culoarea piersicii, roşu şi verde. Accentul se pune şi pe nuanţe inspirate din ţinutele militare, de culoare kaki sau olive.

Colecţia Scotch&Soda se adresează bărbaţilor de toate vârstele, interesaţi de modă, şi combină stilul casual cu cel elegant, având focus pe detalii. Colecţia de toamnă pentru femei – Maison Scotch propune un look spectaculos, în care bluzele elegante pot fi folosite în combinaţie cu jeansi. O piesă cheie, care nu trebuie să lipsească din garderoba oricărei femei, este sacoul. Propunerile Maison Scotch sunt sacourile cambrate, din lână, cu petice de piele maro la coate şi buzunare cu batiste de mătase. Culorile acestui sezon sunt plăcute, calde, iar materialele folosite sunt confortabile, cu detalii originale, care le diferenţiază.

Miss Sixty propune pentru acest sezon o colecţie colorată, tinerească şi mereu în trend: tricouri cu imprimeuri vesele, geci de blugi sau de piele cambrate. Denimul este în continuare la modă, iar jeansii din colecţia Miss Sixty fie că sunt cu talie joasă, fie că sunt tip skinny, creează o siluetă feminină şi sexy.

Toamna aduce la Killah mai multă femininitate: tricouri şi cămăşi cu o combinaţie de printuri şi de imprimeuri colorate, jeansi skinny purtaţi cu topuri negre, rochii vesele şi pantaloni cu aer retro ce se pot combina cu tricouri colorate sau în culori neutre. Încălţămintea şi accesoriile urmează aceeaşi linie feminină ca şi îmbrăcămintea, în stilul urban casual: balerini, cizme si botine care se poartă cu dresuri şi şosete colorate, precum şi genţi cu diverse accesorii şi printuri.

De la stilul western la stilul sport casual, de la moda anilor ’80 la stilul milităresc, colecţia Energie este definită de stilul urban şi este inspirată de moda marilor oraşe. Colecţia nu urmează trendurile clasice şi se bazează pe selecţia celor mai bune materiale, pe folosirea celor mai avansate tehnici în domeniu: au fost propuse noi stiluri din denim şi forme clasice au fost remixate.

Pentru acest sezon, UGG Australia, unul dintre cele mai în vogă branduri, oferă o mare varietate de modele şi de culori atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi şi copii. Faimoasele cizme sunt mai mult decât o alegere inspirată pentru confortul nostru, sunt o declaraţie de stil, şi pot fi purtate atât vara, cât şi iarna, la ţinute sport, smart casual sau chiar elegante. Imaginea cool şi confortul deosebit oferite de produsele originale UGG Australia au asigurat succesul pe piaţă, iar acest tip de încălţăminte îmblănită este purtat de toţi trend-setterii din Milano, Paris, New York, Londra.

Gama de încălţăminte pentru toamnă-iarnă de la Gant este compusă din modele elegante, în culori clasice, închise, maro şi negru, precum şi din modele casual, cu căptuşeala în culori puternice. În această colecţie regăsim pantofi de tip loafer, disponibili atât în varianta masculină, cât şi feminină, precum şi cizme înalte sau joase, în culori cum ar fi gri sau antracit.

Pentru toamnă/iarnă 2010-2011 Folli Follie te invită să călătoreşti într-o manieră elegantă şi creativă într-o lume plină de imaginaţie, bucurie, frumuseţe radiantă şi look degajat. Colecţia de bijuterii “All Eyes on You” foloseşte o combinaţie creativă ochi-imagine. Ieşite din comun, impresionante, bijuteriile din aceasta colecţie – brăţările artistice, colierele, cerceii – vor crea un stil inconfundabil. În completarea colecţiei de bijuterii, colecţia de accesorii “All Eyes on You” vă va da o notă artistică ţinutei. Genţile încăpătoare de zi şi de seară, genţile clutch şi poşetele în culori variate sunt accesoriul perfect al oricărei ţinute.

Colecţia Nike Sportswear toamnă-iarnă 2010 este inspirată de către cele mai faimoase articole pentru alergare, reproiectate şi redesenate pentru cei care adoră stilul urban lejer şi folosesc cu plăcere produse din colecţiile Nike Sportswear pentru timpul liber. Pentru sezonul de toamnă iarnă 2010, Nike Sportswear a redesenat unul dintre cei mai renumiţi şi apreciaţi pantofi de alergare din toate timpurile pentru o ţinută de zi dinamică şi activă. Pentru a realiza acest model sport rafinat, Nike s-a concentrat asupra designului, perfecţiunii detaliilor şi a mizat pe confortul oferit de tehnologia modernă. Alături de legendarul hanorac AW 77, pantoful Nike Air Max BW Gen II este piesa de rezistenţă a colecţiei Nike Sportswear pentru acest sezon, putând fi purtat cu stil pe tot parcursul unei zile.

Colecţia de toamnă pe care Converse o propune în România este foarte variată. Veţi regăsi modele clasice în culori speciale caracteristice acestui sezon, dar şi modele din colecţiile Chuck Taylor All Star sau din gama Jack Purcell, care împlineşte în această toamnă 75 de ani de existenţă. Sursele de inspiraţie pentru noile colecţii rămân cele tradiţionale, printre care regăsim arta sau cultura rock and roll pentru colecţiile Chuck Taylor All Star sau designul şi textura materialelor, care amintesc de modelele realizate în anii 30, pentru colecţia Jack Purcell. Converse rămâne un brand al tuturor vârstelor, pentru un look retro, cool şi rebel.

Toate colecţiile de toamnă-iarnă prezentate în cadrul fashion show-ului pot fi găsite în Galeria Famous Brands din Bucureşti Mall, care dispune acum de un spaţiu mai generos creat prin inaugurarea unei extensii, precum şi în reţeaua de retail operată de către Elmec România.

Bucuresti, 08.10.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.