Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Extra apropiere de cultură: Sun Plaza aduce poveștile a trei muzee într-o serie de expoziții neconvenționale

Muzeul CFR_SUN Plaza
  • Sute de exponate de la Muzeul Căilor Ferate Române, Muzeul Parfumului și de la Institutul Astronomic al Academiei Române vor putea fi admirate în centrul comercial
  • Expozițiile vor fi organizate în august, septembrie și octombrie și vor putea fi vizitate gratuit

Sun Plaza aduce muzeele mai aproape de bucureșteni cu o serie de expoziții neconvenționale, reunite într-un concept cultural inedit: Pop Up Museums. Timp de trei luni, cele mai interesante exponate de la Muzeul Căilor Ferate Române, Muzeul Parfumului și de la Institutul Astronomic al Academiei Române vor putea fi admirate în Sun Plaza, la parter, iar intrarea este liberă.

În perioada 17-24 august, vizitatorii centrului comercial vor putea pleca într-o călătorie cu trenul, într-o lume deosebită și plină de povești. Machete de locomotive și vagoane, șepci din uniforma de controlor cu o istorie care se duce în urmă cu 150 de ani, documente istorice originale, felinare, dar și telefoane vechi care au avut un rol esențial pentru circulația trenurilor, vor putea fi admirate în centrul comercial, în zona Sun Atrium. Toate exponatele Muzeului Căilor Ferate Române ilustrează perfect dezvoltarea accelerată a infrastructurii feroviare în primii 100 de ani de existență. Vizitatorii vor putea afla istoria mijlocului de transport care au stat la baza modernizării României, pornind de la prima cale ferată cu tracțiune animală construită în 1846, la primul drum de fier care a unit, 20 de ani mai târziu, Bucureștiul de Giurgiu, până la trenurile tip „Săgeata Albastră” care duc astăzi oamenii în vacanțe.

Muzeul CFR_SUN Plaza

Seria de expoziții neconvenționale Pop Up Museums va continua la Sun Plaza cu poveștile unor parfumuri celebre, un fragment dintr-o colecție privată ce dezvăluie o istorie a frumosului și eleganței. În perioada 7-20 septembrie, 400 de sticluțe delicate, cu forme atipice, decorate cu mărgele, picturi sau broderii metalice, creații cu tradiție globală, dar și exponate românești, vor fi expuse în Sun Plaza. Micile recipiente aparținând Muzeului

Parfumului din Capitală păstrează viu un univers cu povești mai noi sau mai vechi despre personaje cunoscute, povești de iubire, evenimente sau perioade importante și așteaptă să fie descoperite de publicul larg.

Pop Up Museums Sun Plaza

Pup-up Museums va marca și o premieră. Pentru prima dată în istoria Institutului Astronomic al Academiei Române, vor fi scoase în exterior exponate pentru a fi prezentate la Sun Plaza. Se va întâmpla în perioada 15-29 octombrie, când cei care vin în centrului comercial vor putea descoperi în zona Sun Atrium cele mai importante instrumente folosite de-a lungul timpului pentru studierea cerului, dar și poveștile fascinante ale oamenilor care le-au folosit. Vizitatorii vor putea afla, printre altele, că pe domeniul din parcul Carol s-au făcut primele fotografii din lume ale planetei Pluto pe care le-a folosit inclusiv NASA sau că acolo se fac calcule de precizie folosite în misiunile de explorare a spațiului.

Și pentru că există multe alte muzee care merită vizitate, Sun Plaza invită vizitatorii să le descopere, și să participe la o tombolă. Toți cei care vin la expoziții cu un bilet de la orice muzeu din București vizitat în perioada în care se desfășoară Pop Up Museums vor putea câștiga unul din cele trei Extra Kituri ale Turistului ce vor fi oferite prin tragere la sorți, în noiembrie. Detalii pe https://muzee.sun-plaza.ro/.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.