Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Extinderea prezentei internationale in domeniul serviciilor

Bosch achiziţionează un Communication Center în România

„    Bosch cumpără Business Relations S.R.L. cu sediul la Timişoara
„    Acces pe pieţele cu dezvoltare puternică din Europa de Est

Grupul Bosch îşi extinde afacerea din domeniul serviciilor. Astfel, Bosch a achiziţionat Business Relations SRL,  furnizor de top în România în domeniul serviciilor de tip „Call Center/Contact Center” cu sediul la Timişoara. Ambele părţi au convenit ca preţul tranzacţiei semnate pe 30 octombrie 2007 să rămână confidenţial. Având în prezent 150 de angajaţi, compania Business Relations oferă servicii de customer care, telemarketing, telesales, sondaje de opinie, prelucrare date şi back-office pentru companii de telecomunicatii, pentru administraţia publică, edituri, bănci, spitale, companii de producţie şi reţele de distribuţie.

„Prin achiziţia Business Relations ne întărim poziţia internaţională în domeniul serviciilor de tip Communication Center şi obţinem acces pe pieţele cu o dezvoltare puternică din Europa de Est”, a declarat Uwe Glock, preşedintele Diviziei Bosch Security Sistems din cadrul Grupului Bosch. Noua locaţie din România devine astfel parte a reţelei internaţionale Bosch Communication Center, care operează în sfera serviciilor, sprijinind companiile în procesul de comunicare cu clienţii lor din întreaga lume. Printre activităţile sale specifice se număra serviciile ce vizează achiziţionarea de clienţi noi, gestionarea serviciilor de tip     Help-line, activităţi de suport atât în administrarea, cât şi în managementul serviciilor. În anul 2006, volumul apelurilor telefonice a crescut cu 24 de procente faţă de anul anterior, ajungând la aproximativ 31 de milioane de apeluri. Reţeaua Bosch Communication Center are în prezent peste 2500 de angajaţi în zece sucursale din Germania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Spania, India şi, de la sfârşitul anului 2007, în Argentina, la Buenos Aires. În cadrul Grupului Bosch, această reţea aparţine Diviziei Bosch Security Sistems. În anul 2006, această divizie, care însumează aproape 10.300 de angajaţi, a realizat o cifră de afaceri de aproximativ 1,3 miliarde de Euro.

Grupul Bosch este activ în România începând cu anul 1994 şi are în prezent peste 200 de angajaţi. Diviziile Bosch prezente pe piaţa locală – active în domeniile tehnică pentru autovehicule, tehnică industrială, bunuri de consum şi tehnică pentru clădiri – au realizat în anul 2006 o cifră de afaceri de 116 milioane euro.

Stuttgart, 2.11.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.