Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Evenimentele Centenarului N. Steinhardt 2012

Pe 29 iulie 2012 se împlinesc 100 de ani de la naşterea Monahului Nicolae Delarohia. Cu prilejul acestui moment aniversar, Fundaţia „N. Steinhardt” şi Mănăstirea „Sfînta Ana” Rohia organizează o serie de evenimente, după cum urmează:

În perioada 27-30 iulie, la Mănăstirea „Sfînta Ana” Rohia, va avea loc Şcoala de pictură a Grupului „Sfîntul Ioan Damaschin”, coordonată de către pictorul Sorin Albu. În aceeaşi perioadă se vor desfăşura şi două cursuri masterclass de muzică bizantină, susţinute de către profesorul Gregorios Stathis din Grecia.

Duminică, 29 iulie, de la ora 9.30, la Mănăstirea Rohia, în altarul de vară, se va oficia Sfînta Liturghie, răspunsurile de strană fiind date de către corurile Sfîntul Ioan Damaschin şi Lumină lină, iar de la ora 11.30 se va oficia slujba parastasului pentru Părintele Nicolae. De la orele 14.00, va avea loc şedinţa Colectivului editorial al Integralei N. Steinhardt şi a Fundaţiei „N.Steinhardt”. La Mănăstirea Rohiţa, de la orele 18.00, va avea loc Masa rotundă – Centenar N. Steinhardt – şi lansarea cărţii N. Steinhardt cu timp şi fără timp.

Luni, 30 iulie 2012, de la ora 9.45, la Catedrala Episcopală „Sfînta Treime” din Baia Mare va avea loc vernisajul expoziţiei de icoane şi conferinţa profesorului Gregorios Stathis din Grecia.

De la orele 11.00, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, se va desfăşura Simpozionul Naţional „Centenar N. Steinhardt”. Lucrările vor fi deschise de către Preasfinţitul Justin Sigheteanul, Preşedintele Fundaţiei N. Steinhardt, după care vor lua cuvîntul oficialităţile locale şi judeţene şi, de asemenea, Silviu Lupescu – director general al Editurii Polirom. Comunicări despre opera şi personalitatea lui N. Steinhardt vor fi susţinute de către: Teodor Paleologu, Florian Roatiş, Ştefan Iloaie, George Ardeleanu, Pr. Ioan Pintea, Mircea Oliv, Pr. Cristian Ştefan, Adrian Mureşan, Valeria Bilţ, Diana Şimonca, Stelian Gomboş, Florin Caragiu, Nicolae Băciuţ, Emanuela Ilie, Oana Tinca, Luigi Bambulea, Crina Bud, Terezia Filip, Gheorghe Glodeanu şi Nicolae Bud.

Vor fi lansate cărţile: Critică la persoana întîi, Incertitudini literare, Monologul polifonic, Prin alţii spre sine, din cadrul Integralei N. Steinhardt, precum şi N. Steinhardt în evocări şi Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia – o variantă inedită a capodoperei steinhardtiene, despre care vor vorbi îngrijitorii volumelor: Florian Roatiş, Ştefan Iloaie, George Ardeleanu şi Adrian Şerban, directorul editorial al Editurii Polirom.

Sînt aşteptaţi să participe la manifestări membrii Fundaţiei N. Steinhardt, oameni de cultură din ţară şi străinătate, preoţi, monahi şi toţi cei care iubesc cultura şi frumosul.

Manifestările sînt organizate de către Fundaţia „N. Steinhardt” în parteneriat cu Mănăstirea „Sfînta Ana” Rohia, Editura Polirom şi Mănăstirea Rohiţa, avînd sprijinul Ministerului Culturii şi Patrinoniului Naţional, al Consiliului Judeţean Maramureş şi al Primăriei Oraşului Tg. Lăpuş.

Bucuresti, 27.07.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.