Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Eveniment muzical

Festivalul si Concursul International de Canto Hariclea Darclee

TVR Cultural, joi, 23 august, 20.50

TVR Cultural începe mâine seară, de la ora 20.50, difuzarea unor concerte din cadrul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée. Primul din seria celor trei va fi Concertul Extraordinar Europa cântă cu noi, susţinut de Corul Filarmonicii George Enescu şi de Orchestra Festivalului Darclée, dirijate de maestrul Marco Balderi. Concertul, la care au asistat peste 15.000 de persoane, a avut loc în preziua Galei Laureaţilor 2007, pe Esplanada Dunării şi a fost dedicat integrării României în familia europeană. Celelalte două concerte – din cadrul Galei Laureaţilor şi cel dedicat lucrărilor lui Gaetano Donizetti – vor fi programate de TVR Cultural în următoarea perioadă şi vor fi urmate de un making of al festivalului cu durata de 30 de minute, în care va fi surprinsă atmosfera concursului din acest an. Creat de Mariana Nicolesco, Festivalul şi Conscursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée a captat atenţia naţională şi internaţională din nou, în acest an reunind peste 150 de concurenţi din 26 de ţări.

Brăila a fost, timp de 13 zile (începând cu 18 iulie), capitala artei lirice internaţionale, concurenţi de pe patru continente, întrecându-se pe scena unde a debutat, în 1881, Hariclea Darclée, viitoarea mare soprană care, în 1900, la Roma, avea să fie prima interpretă a Floriei Tosca din capodopera lui Puccini.

Potrivit dirijorului Marco Balderi, care a sosit la Brăila după un turneu de succes în Mexic, „patru sunt azi în lume marile concursuri internaţionale de canto: Belvedere la Viena, Maria Callas la Atena, Luciano Pavarotti la Filadelfia şi Hariclea Darclée la Brăila. Niciunul nu se poate compara cu ceea ce a creat Mariana Nicolesco în acest oraş”.

Festivalul Internaţional de Canto Hariclea Darclée a debutat la Brăila în 1995, sub îndrumarea sopranei Mariana Nicolesco, iar competiţia se organizează din doi în doi ani, în anii în care nu are loc festivalul fiind programate cursurile de măiestrie artistică „Master Classes”.

Bucuresti, 22.08.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.