Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Eveniment editorial: Lansare ORIGINEA SPECIILOR de Charles Darwin

lansare-originea-speciilor

– cartea care a schimbat lumea –

„Există o măreție în perspectiva aceasta asupra vieții, cu numeroasele ei forțe, însuflețite inițial de Creator în câteva forme sau numai într-una singură. Şi în timp ce planeta noastră îşi continuă rotația după legea imuabilă a gravitației, nenumărate forme dintre cele mai frumoase şi mai minunate, apărute dintr-un început atât de simplu, s-au dezvoltat şi continuă să se dezvolte.“ (Charles Darwin, Originea speciilor)

În data de 27 decembrie 1831, tânărul naturalist Charles Darwin părăsea portul Plymouth la bordul corabiei Beagle. În următorii cinci ani, Darwin a cercetat plante şi animale de pe cuprinsul lumii, adunând o serie de dovezi ce vor culmina într-una dintre cele mai mari descoperiri din istoria umanităţii: teoria evoluţiei prin selecţie naturală, încununată în celebra carte Originea speciilor, aparută după 28 de ani, în 1859.

lansare-originea-speciilor
Editura Herald şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa (Şos. Kiseleff, nr.1, sector 1) au plăcerea de a vă invita sâmbata, 20 mai la ora 16:30, la evenimentul de lansare a cărţii Originea speciilor de Charles Darwin în cadrul programului Noaptea Muzeelor, un eveniment cultural complex, desfăşurat an de an în marile oraşe ale lumii.

În cadrul acestui eveniment, vom povesti despre descoperirea epocală a lui Charles Darwin, care avea să schimbe pentru totdeauna felul în care oamenii se văd pe ei înşişi şi lumea în care trăiesc. Fiind una dintre puţinele opere stiinţifice paradigmatice accesibile publicului larg, cartea lui Darwin nu numai că a lansat ştiinta biologiei moderne, ci totodată a influenţat practic întreaga gândire literară, filosofică şi religioasă. Vom descoperi ce anume a stat la baza acestei opere monumentale împreună cu invitaţii speciali ai acestui eveniment: dr. Luis Ovidiu Popa, directorul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, acad. dr. Mircea Flonta, filosof, acad. dr. Dumitru Murariu, directorul Institului de Biologie al Academiei Române, Alexandru Anghel, senior editor Editura Herald. Lansarea de carte va fi moderată de Sorin Lucaci, reprezentant al Editurii Herald.

Pe lângă volumul lansat, Originea Speciilor de Charles Darwin, Editura Herald va fi prezentă la eveniment şi cu titlurile din colecţia Mathesis, colecţie care reuneşte contribuţii valoroase în domenii precum: filosofia şi istoria ştiinţei, neurologie, fizică, psihologie evoluţionistă, biologie.

Participarea la eveniment se va face pe baza înscrierii prealabile pe e-mail info@antipa.ro, în limita a 100 de locuri.

RSVP – Eveniment Facebook
Organizatori: Editura Herald şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
Parteneri media: B1 TV, Radio România Cultural, Bucureşti FM, Europa Fm, Radio România Târgu Mureș, Radio România Iași, Radio Romania Cluj, Discovery Romania, Radio Deea, Revista Știință și Tehnică, Asociația pentru Dezvoltare Intelectuală și Personală, Asociatia Secular-Umanista Din Romania, Bookblog, Literaturapetocuri.ro, semnebune.ro, 4Arte, Agenţia de carte, Bookaholic, Bookhub.ro, Blogul unei cititoare de cursă lungă, Bookuria, Filme-cărţi, PRwave, Raftul cu Idei, România Pozitivă, Societatesicultura.ro, Booktopia, Serial Readers, Fundația Calea Victoriei, Gratuitor, Festivaluri Românești, LiterNet.ro, Iqool.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.