Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Evaluarea externa a managerilor publici ar putea intra in atributia ANFP

Astăzi, 13 mai a.c. Andras Szakal, Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) a avut o întâlnire cu Sindicatul Managerilor Publici.
Discuţiile au vizat modificarea legislaţiei cu privire la statutul managerilor publici, în principal, referitor la evaluarea externă stipulată de OUG nr. 92//2008, privind statutul funcţionarului public devenit manager public.
   
Legislaţia actuală prevede ca această evaluare externă să fie realizată de oameni din afara sistemului, care nu cunosc activitatea managerilor publici şi care ar putea fi subiectivi în evaluare.

Preşedintele Andras Szakal a afirmat în cadrul întâlnirii: „Ştim cu toţii că cineva din afara instituţiei nu cunoaşte activitatea managerului public atât de bine ca superiorul său. Ar fi mult mai economic şi eficient dacă evaluarea s-ar face de către şeful ierarhic al managerului public sau chiar de către ANFP. Subliniez însă că este necesar ca această evaluare să se facă obiectiv.”

De asemenea, Preşedintele ANFP a solicitat din partea managerilor publici propuneri concrete privind posibilitatea ca această evaluare externă să se poată realiza. Propunerea Sindicatului Managerilor Publici a fost ca această evaluare externă să se poată face de către ANFP. Astfel s-ar putea evita subiectivismul în evaluare.
   
Preşedintele ANFP a fost de acord cu această propunere, subliniind că este extrem de importantă şi existenţa unei comisii de contestaţie, în cazul în care vor exista astfel de cazuri.

La întâlnire s-a mai discutat şi despre normele de aplicare ale acestei reglementări care ar trebui realizate în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Bucuresti, 13.05.2009

{mosloadposition user10}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *