Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Eurovision România: șase piese s-au calificat din prima semifinală

Eurovision, Castigatori semifinala Iasi

· Juriul Selecţiei Naţionale a calificat cinci piese, iar publicul, prin televot, a trimis încă una în marea finală
· A doua semifinală a Selecţiei Naţionale va avea loc duminică, 10 februarie, la Arad

Army Of Love – Bella Santiago, Destin – Trooper, Skyscraper – Teodora Dinu, We Are The Ones – Claudiu Mirea şi Without You (Sin Ti) – Dya & Lucian Colareza¹ sunt primele piese calificate de juriu în finala Selecței Naționale. La finalul show-ului organizat pe scena Sălii Polivalente din Iași, juriul național a anunţat, în direct la TVR 1, TVR Moldova, TVR Internaţional, TVR HD şi TVR+ cele cinci piese pe care le-a calificat în următoarea etapă a concursului. Alături de acestea, publicul a trimis în finală și piesa Underground, interpretată de Vaida.

Show-ul, prezentat de Aurelian Temișan și Ilinca Avram, a fost deschis de trupa The Sky Dance Company, marcând, printr-o coregrafie specială, a 20-a participare a României la Eurovision.

Seara a continuat cu interpretarea pieselor din concurs: Destin – Trooper, The Call: Dynasty Of Love – Berniceya, Rock This Way – Ommieh & Anakrisez, Skyscraper – Teodora Dinu, Without You (Sin Ti) – Dya & Lucian Colareza, Weight Of The World – Nicola, The Way It Goes – Steam, Underground – Vaida, We Are The Ones – Claudiu Mirea, Song Of My Heart – The Four și Army Of Love – Bella Santiago.

Eurovision, Castigatori semifinala Iasi

Spectacolul s-a încheiat cu recitalul Iulianei Beregoi, un adevărat fenomen în rândul adolescenților din România și din străinătate. Tânăra vedetă a interpretat piese care adună milioane de vizualizări pe propriul canal de Youtube – „Generația Z” și „Cine sunt eu”, dar și „Euphoria”, piesa care i-a adus lui Loreen trofeul Eurovision în 2012.

Adi Cristescu, Mihai Georgescu (Miță), Crina Mardare, Andy Platon și Mugurel Vrabete jurizează semifinalele Selecției Naționale 2019. Cu o bogată experiență în industria muzicală, jurații aleg cel mult zece câștigători în semifinalele de la Arad și Iași. Lista finaliștilor este completată de telespectatori, care califică câte o piesă din fiecare semifinală, prin televot.

Eurovision România continuă la Arad, pe 10 februarie, în decorul de la Sala Sporturilor „Victoria”. Finala Națională va avea loc pe 17 februarie 2019, la București.

Toate piesele calificate în semifinale sunt încărcate pe site-ul dedicat, eurovision.tvr.ro, unde pot fi accesate şi alte detalii privind Selecția Națională.

Despre artiști

Bella Santiago („Army Of Love”)
Originară din Filipine, Resciebelle Santiago (Bella) a cucerit publicul de la „Românii au talent” în 2016, cu vocea puternică, timbrul memorabil, pasiunea și show-ul energic. De-a lungul timpului, interpreta și-a demonstrat talentul muzical atât în România, cât și în concursuri din Filipine și Malaysia, prin interpretările excepționale ale unor hituri precum „I will always love you”, „Hello” și „Drunk in love”.
În 2017, Bella debutează în muzica românească și lansează primul single și videoclip din carieră, „Unpredictable”. Apoi, în septembrie, începe colaborarea cu trupa Jukebox și lanseaza piese ca “Vocea ta” și „Auzi cum bate”. În 2018, alături de Jukebox, participă la Selecția Națională, cu piesa „Auzi cum bate”.
Anul acesta, Bella Santiago revine la Eurovision România cu o nouă piesă, „Army of Love” (muzică şi versuri: Bella Santiago, Alex Luft).

Claudiu Mirea („We Are The Ones”)
Câştigător al concursului Megastar 2009, alături de trupa Buzz şi participant, în 2011, la emisiunea „Vocea Romaniei”, în echipa lui Horia Brenciu, Claudiu Mirea intră în concursul Eurovision cu o piesă country pop dance.
Acum trei ani a înfiinţat o trupă de cover songs, cu care a concertat în cluburi din toată ţară.
În prezent, Claudiu lucrează, în colaborare cu Mihai Ogăşanu, la propriile creaţii, urmând ca anul acesta să finalizeze un album.

Trooper („Destin”)
În cei peste 20 de ani de activitate, Trooper a lansat nouă albume de studio, a cântat pentru mai mult de 600.000 de oameni, în peste 600 de concerte, a colaborat cu Blaze Bayley (ex Iron Maiden) şi a urcat pe scena alături de trupe de renume ale genului muzical precum Iron Maiden, Scorpions, Deep Purple, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP, Prodigy, The Cult, Rasmus, Malmsteen şi mulţi alţii. Trooper a lansat și două opere rock – “Vlad Țepeș – Poemele Valahiei” și “Ștefan cel Mare – Poemele Moldovei”. A organizat o serie de evenimente sub titlul “Stelele Rock-ului Romanesc”. Mai multe piese au intrat in topurile naționale de profil, unele rămânînd adevărate imnuri rock – Tari ca Munții, Strigăt, Amintiri, Trec Anii, Maturizare etc.

Teodora Dinu („Fără Tine”)
Teodora Dinu a început să cânte la vârsta de cinci ani. A participat la peste 60 de concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale, unde a câştigat premii de fiecare dată. Teodora nu este la prima experienţă Eurovision România – în 2016, a fost backing vocals pentru Ovidiu Anton, care a şi câştigat Selecţia Naţională cu „Moment of silence”, iar în 2018 s-a calificat în finala națională cu piesa „Fly”.

DYA & Lucian Colareza {“Without you (Sin ti)”}
DYA – Ioana Diana Prepeliţă – este licenţiată în Jurnalism şi ştiinţele comunicării şi absolventă a Colegiului Octavian Băncilă, secţia canto, muzică uşoară-jazz. A reprezentat România la Eurovision Junior alături de trupa „New Star Music”, în anul 2006, unde a obţinut locul 6 cu piesa „Povestea mea” / “My story”. DYA este obişnuită cu scena atât ca artist, cât şi ca prezentator. A fost coprezentator la emisiunea „Kids Land” (Antena 1 Iaşi) şi „Ţara lui Piticot” (TVR Iaşi), a prezentat Callatis Junior – Mangalia 2009, iar alături de Monica Ghiuţă şi Eugen Cristea a jucat în piesa de teatru „Zurgălaii cei năstruşnici de la sania lui Moş Crăciun”. Pe radio şi TV am putut asculta single-uri precum “Down the earth”, „Stai”, “Snow Story”, “Don’t know” (top 3 Media Forest), “Perfect play”, „Dor” (Ha Ha Ha Production), „Magazin de vise” (Randi), „Mai stai un pic” (Blazon).
Colegul de scenă, Lucian Colareza, „Latin Lover-ul perfect” cum l-a numit Loredana, are 30 de ani şi vine din Constanţa.
Absolvent al Şcolii Populare de Arte din Constanţa, secţia muzică uşoară şi al Facultăţii Ovidius – Pedagogie muzicală, Lucian Colareza a colaborat, de-a lungul carierei, cu artişti ca BUG Mafia sau F.Charm. Stilul său muzical pare că-şi are rădăcinile în muzica lui David Bisbal, Luis Miguel şi Alejandro Sanz, iar după 2011, când a lansat primul său single, Lucian se poate lăuda cu piese precum “Y Ahora Que”, “Navego El Tiempo”, “Tanto Amor”, “Entre Recuerdos”, “Te Quiero Enamorar” etc.

Mirela Vaida („Underground”)
Cunoscuta actriţă şi prezentatoare TV Mirela Vaida revine pe scena Eurovision, după ce la Selecţia Naţională din 2014 a ocupat locul al doilea.
Licenţiată în Drept, Comunicare şi relaţii publice şi absolventă de master în drept şi comunicare, Mirela Vaida şi-a dedicat cariera scenei.
A prezentat numeroase emisiuni TV, a făcut parte din grupuri muzicale precum V.I.P, Ho-ra, D’or, iar din 2007 este solistă la Teatrul de Revista Constantin Tănase. Anul acesta, Mirela Vaida urcă pe scena Eurovision cu piesa „Underground”.

Sponsori:
Ford – mașina oficială a Selecției Naționale Eurovision România 2019
Cotnari – sponsor oficial al transmisiunii
Mobexpert
Hotel Pleiada, Promotop

¹ Piesele sunt enumerate în ordine alfabetică.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.