Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Eurovision: Geta Burlacu la Bucuresti

Geta Burlacu va reprezenta Moldova în faza internaţională a concursului Eurovision 2008, cu melodia „A Century of Love”. Ea va concura, printre alţii, cu reprezentanţii României, Nico şi Vlad, în prima semifinală de la Belgrad, din 20 mai. Invitată la Bucureşti de Televiziunea Română, ea a susţinut o conferinţă de presă vineri, 4 aprilie, alături de compozitorul piesei sale, Oleg Baraliuc. Interpreta s-a născut pe 22 iulie 1974, în localitatea Bălţi din Republica Moldova, este căsătorită şi are doi copii, Elvira şi Sebastian.

În copilărie, a învăţat să cânte la vioară. Cu toate acestea, visul ei nu era acela de a deveni violonistă. A cântat până la 12 ani, după care, în perioada adolescenţei, a făcut pauză. La 17 ani, s-a înscris la concursul „Steaua de dimineaţă” de la Bălţi, unde a primit Marele Premiu. Acesta a fost momentul în care Geta îşi dădea seama că destinul ei este acela de a cânta. Iar cel mai aproape sufletului i-a fost jazz-ul.

La Conservator era un singur loc la vocal. Ambiţia şi talentul au recomandat-o pe Geta Burlacu, reuşind să obţină acest unic loc.

În mai 2000, a participat la un master-class „Jazz-Duo”, cu Anca Parghel, în Belgia, iar în 2006 a fost bursieră a Fundaţiei Soros, compartimentul „Muzică”. În 2007, Geta Burlacu a cântat în deschiderea concertului susţinut de artistul cubanez Eliades Ochoa la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Fire optimistă şi iubitoare de frumos, Geta preferă plimbările în natură, unul dintre locurile ei favorite fiind Grădina Botanică, unde merge de câte ori are ocazia, împreună cu cei doi copii, să hrănească lebedele. „Sunt pentru fericirea trăită în fiecare zi. Mai bine în fiecare zi câte un mic foc de artificii, decât o dată pe an, fie şi unul mare-mare”, declară ea.

Bucuresti, 4.04.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.