Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

eSports: Noul sezon Racing League Romania powered by BMW așteaptă cei mai buni piloți virtuali la start

BMW Group main partner of Romanian Racing League. BMW M3 E30 DTM main racing car

Racing League Romania vine cu un model istoric de legendă la start: BMW M3 E30 DTM. Construind pe tradiția de 10 ani, sunt așteptați piloți cu experiență în campionatele de anduranță, viteză în coastă, karting sau raliuri. Transmisii live spectaculoase pe platforme de vizibilitate mare, inclusiv debutul oficial pe pagina de Facebook BMW România, promit deschiderea către o audiență foarte generoasă.

Cel mai mare campionat de sim racing pe plan național se lansează cu un nou sezon competițional pe 15 martie, cu BMW România ca partener principal. Urmând a fi disputat pe parcursul a 10 etape, noul sezon din Racing League Romania powered by BMW aduce la start o grilă formată din modele BMW M3 E30 DTM, cel mai de succes turism de competiție din istorie.

Toate cursele campionatului vor fi transmise live, on-line, și vor beneficia de comentariul profesionist al jurnalistului Alexandru Şiclovan. Pentru prima dată etapele vor fi transmise şi pe pagina de Facebook BMW România, ceea ce deschide competiția către o audiență de aproape jumătate de milion de fani ai mărcii.

Comunitatea online Racing League Romania (RLR) a împlinit un deceniu de competiții, reușind să crească pas cu pas prin competitivitate și ambianță. După ce nume importante din campionatele naționale de viteză în coastă, karting, raliuri și anduranță s-au aliniat la start în stagiunea precedentă, noul sezon din RLR powered by BMW promite dueluri aprinse între piloții consacrați și pretendenții virtuali ai simulatoarelor de curse.

BMW Group main partner of Romanian Racing League. BMW M3 E30 DTM main racing car

Piloți autohtoni cu palmares bogat în cursele reale, precum Alex Mirea, Leo Borlovan, Sergiu Nicolae și Alex Cascatău au fost prezenți în edițiile anterioare și sunt așteptați din nou pe grila de start în noul sezon. Alături de ei, pretendenții noi, care s-au antrenat în intersezon în cadrul RLR Winter Hotlap Challenge – Emil Nestor și Alex Manițiu și-au manifestat interesul față de competiția virtuală.

Cei aproape jumătate de milion de fani BMW România vor putea urmări toate cele 10 etape live, pe Facebook, grație transmisiunii în direct. În total, mai bine de 15 ore de conținut video vor fi difuzate în timp real audienței numeroase. Pentru a discuta acțiunea de pe circuit, Alexandru Șiclovan, comentator cu experiență bogată al curselor de 24 de ore de la Le Mans și Formula E pentru diferite programe TV, va fi prezent pentru sesiunile de calificări și de cursă.

Sezonul cinci RLR powered by BMW, se va desfășura exclusiv cu modele identice BMW M3 E30 DTM, cu setup fix, pe consacratul simulator Assetto Corsa. Campionatul cuprinde un total de 10 etape, iar pentru a stabili câștigătorii, cele mai bune opt rezultate vor fi luate în considerare.

Campionatul se va încheia la gala festivă organizată de BMW, unde pachete valoroase de premii vor fi oferite primilor trei piloți din campionat, dar și echipei câștigătoare. Lupta la vârf primește astfel o nouă dimensiune, întrucât jocul în echipă va fi decisiv.

Fiecare etapă va fi alcătuită din două curse de câte 30 de minute și o sesiune de calificări de 10 minute. În manșa a doua, grila de start va fi inversată pentru primii 10 clasați. Excepție face etapa cu numărul patru, legendarul Nürburgring Nordschleife urmând să găzduiască o singură cursă de o oră, cu regulament particular.

Un număr maxim de 30 de piloți pot lua startul la fiecare etapă, aceștia urmând să se lupte pentru un loc pe grila de start în precalificările ce vor avea timp în zilele de dinaintea curselor. Departajarea, în cazul în care mai mult de 30 de concurenți se înscriu pentru o etapă, se va face pe baza celui mai rapid timp din precalificări.

„Mă bucur foarte mult că suntem atât de aproape de începutul unui nou sezon și sunt foarte încântat că BMW România a decis să ni se alăture în această aventură. Cursele virtuale, sau sim racing-ul, după cum sunt cunoscute în cercurile de pasionați, s-au distanțat foarte mult de jocurile video convenționale și reprezintă o industrie aflată într-o creștere spectaculoasă.
Majoritatea piloților reali folosesc acest mediu pentru a se antrena și pentru competiția dură, iar eu nu fac excepție. Cursele sunt spectaculoase, și reprezintă un antrenament ideal între cursele reale. M-am alăturat RLR pentru prima dată acum două sezoane și am fost impresionat de munca depusă în acest campionat, ei fiind cei ce au recreat primul circuit de viteză din țară, Motor Park România, cu o fidelitate incredibilă în simulator.
Deși sezonul acesta concurăm cu o mașină clasică, publicul nostru țintă este unul tânăr, căruia vrem să-i transmitem valorile de sportivitate BMW dar și acțiunea dură din cursele de turisme, care au consacrat marca.” – a spus Alexandru Cascatău, promotorul campionatului și pilot internațional de anduranță.

Noul sezon din RLR powered by BMW poate fi urmărit în transmisiune live pe pagina de Facebook BMW România, în fiecare dumincă, de la 20:30.

Calendarul competițional:

15 martie Red Bull Ring
22 martie Motor Park România
29 martie Autodromo Enzo e Dino Ferrari di Imola
5 aprilie Norisring
12 aprilie Nürburgring Nordschleife (Endurance Cup)
19 aprilie Virginia International Raceway
26 aprilie Circuit de Spa-Fracorchamps
3 mai Zandvoort
10 mai Kyalami Grand Prix Circuit
17 mai Brands Hatch GP

West Competition Racing este promotorul campionatului Racing League Romania.

Parteneri: BMW România, 100% Sport, Racing Sim

Înscrierile și regulamentul complet pentru Racing League Romania powered by BMW se găsesc pe forum, împreună cu mai multe informații: http://bit.ly/Forum_RLR.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.