free download 78 travel guides written by experts

Enel X și Ardian Infrastructure lansează un parteneriat pentru stocarea în baterii în Canada

  • Compania mixtă, care include în prezent zece proiecte pentru o capacitate de aproximativ 30 MW, este dedicată operării și dezvoltării proiectelor de stocare în baterii în Ontario, Canada
  • Ardian Infrastructure deține 80% din parteneriat, în timp ce Enel X deține restul de 20% și va continua să gestioneze operațiunile și mentenanța tuturor proiectelor, precum și dezvoltarea de proiecte viitoare

Roma – Enel X, divizia de servicii avansate de energie a Grupului Enel, și Ardian, o companie de investiții private, lider mondial, au pus bazele unei companii mixte pentru a gestiona proiectele de stocare în baterii ale Enel X în Canada și pentru a sprijini accelerarea dezvoltării unor proiecte similare în țară.

„Sistemele de stocare în baterii reprezintă un element cheie în tranziția către un sistem energetic decarbonizat, deoarece facilitează flexibilitatea și stabilitatea rețelelor și ne angajăm să împuternicim clienții pentru a contribui la trecerea către aceste tehnologii”, a declarat Francesco Venturini, CEO al Enel X. „Acest parteneriat cu Ardian Infrastructure reprezintă un pas important care va continua să sprijine extinderea soluțiilor inovatoare de eficiență energetică pe piața nord-americană. În parteneriat cu Ardian, combinăm puterea noastră financiară și expertiza industrială a Enel X pentru a crea și mai multă valoare pentru clienții noștri și pentru a accelera dezvoltarea noastră în regiune.”

Francesco Venturini, CEO Enel X
Francesco Venturini, CEO Enel X

„Această investiție consolidează poziția Ardian drept jucător de top în sectorul energiei durabile din America”, a declarat Stefano Mion, Senior Managing Director și co-head Ardian Infrastructure SUA. „Acest parteneriat recent, primul pentru noi în Canada, marchează un pas înainte important în diversificarea portofoliului nostru de energie durabilă în sectorul de stocare în baterii, care se bucură de o creștere rapidă. Depozitarea în baterii behind-the-meter este o componentă convingătoare a ecosistemului energetic durabil, deoarece permite utilizatorilor să stocheze energia electrică atunci când este mai puțin costisitoare și să o consume atunci când costurile din rețea sunt cele mai ridicate. Suntem încântați să colaborăm cu Enel X pentru a accelera dezvoltarea acestei companii mixte, inițial în Canada, iar pe termen lung în America”.

Conform acordului, o companie dedicată, deținută în proporție de 80% de Ardian Infrastructure și de 20% de Enel X, a fost înființată pentru a gestiona proiectele de stocare în baterii din Canada incluse în prezent în compania mixtă, pentru o capacitate de circa 30 MW. Portofoliul de stocare în baterii este compus din zece locații de active în Ontario și include două proiecte separate de 10 MW / 20 MWh care urmează să înceapă operațiunea comercială în 2021. Prin acest parteneriat, compania Enel X va continua să construiască, să opereze și să întrețină aceste proiecte și va fi responsabilă pentru dezvoltarea proiectelor viitoare.

Parteneriatul cu Ardian este în acord cu angajamentul Enel X de a încuraja implementarea de soluții de servicii energetice de ultimă generație pentru clienții comerciali și industriali (C&I), utilizând oferta de servicii integrate a companiei pentru clienții finali. Toate proiectele de stocare ale Enel X utilizează software-ul de optimizare a resurselor energetice distribuite (DER) al companiei, care are capacitatea unică de a maximiza potențialul de câștig în mai multe cazuri de utilizare, cum ar fi programele de gestionare a cererii și a energiei. Prin sprijinul financiar al Ardian, platforma va permite clienților C&I să implementeze echipamente de stocare a energiei de ultimă generație, destinate eficientizării consumului de energie și a infrastructurii.

Acordul face parte din angajamentul continuu al Ardian de a investi în tehnologii noi și active energetice curate, cu scopul de a crea o piață a energiei mai durabilă și de a aborda schimbările climatice, așa cum este subliniat în cel mai recent raport de infrastructură augmentată. Cu 50 de angajați în opt birouri din America și Europa, echipa Ardian Infrastructure este lider mondial în fonduri pentru infrastructură, axat pe sectoarele energiei și transporturilor.

Enel X în America de Nord gestionează peste 10,5 miliarde de dolari americani în cheltuieli anuale legate de energie pentru aproximativ 4.500 de clienți de afaceri, acoperind peste 35.000 de locații. Compania are aproximativ 4,7 GW de capacitate de echilibrare a rețetei prin managementul consumului de energie și peste 70 de proiecte de stocare behind-the-meter în funcțiune sau sub contract. Software-ul inteligent de optimizare DER al Enel X este conceput pentru a analiza datele în timp real despre facturile de energie și utilități, pentru a îmbunătăți performanța și pentru a gestiona activele distribuite de energie într-o serie de fluxuri de valori și aplicații diferite.

Enel X este divizia globală de afaceri a Enel dedicată dezvoltării de produse inovatoare și soluții digitale în sectoarele în care energia prezintă cel mai mare potențial de transformare: orașe, case, industrii și mobilitate electrică. Compania este lider global în domeniul serviciilor energetice avansate, gestionând soluții de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie, cu o capacitate totală de peste 6 GW, gestionată la nivel global, o capacitate de stocare instalată de 110 MW iar, în sectorul mobilității electrice, în jur de 80.000 de puncte publice și private de încărcare a vehiculelor electrice pe tot globul.

Ardian este o casă de investiții private, lider mondial, cu active de 100 de miliarde de dolari americani gestionate sau consiliate în Europa, America și Asia. Compania este deținută majoritar de angajații săi. Păstrează antreprenoriatul la bazele companiei și se concentrează pe furnizarea de performanțe investiționale bazei sale de investitori globali. Prin angajamentul său pentru rezultate comune pentru toate părțile interesate, activitățile Ardian contribuie la creșterea individuală, corporativă și economică din întreaga lume.

Păstrând valorile sale de bază pentru excelență, loialitate și antreprenoriat, Ardian deíne o rețea cu adevărat globală, cu peste 690 de angajați care lucrează în cincisprezece birouri din întreaga Europă (Frankfurt, Jersey, Londra, Luxemburg, Madrid, Milano, Paris și Zurich), America (New York, San Francisco și Santiago) și Asia (Beijing, Singapore, Tokyo și Seul). Adtian administrează fonduri în numele a aproximativ 1.000 de clienți, prin cinci piloni de expertiză în investiții: fondul de fonduri, fonduri directe, infrastructură, piața imobiliară și datoria privată. www.ardian.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *