Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Enel semnează un parteneriat cu Scotiabank Colpatria pentru extinderea ofertei de servicii financiare în Columbia

Enel X

• Parteneriatul are ca scop furnizarea de noi servicii financiare prin intermediul cardurilor de credit către clienții din Columbia

Bogotà – Enel, prin divizia sa de servicii energetice avansate Enel X și compania de distribuție Enel-Codensa, va colabora cu grupul bancar Scotiabank Colpatria pentru a dezvolta noi servicii financiare în Columbia, respectiv extinderea ofertei de carduri de credit puse la dispoziția clienților rezidențiali și a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM).

Această inițiativă va extinde gama de servicii oferite prin Credito Facil Codensa (CFC), un program lansat în 2009 de Enel-Codensa și Colpatria pentru a oferi carduri de credit cu circuit închis, folosind capacitatea Enel-Codensa de a colecta plăți cu cardul de credit, prin facturile de energie electrică.

„Acest parteneriat este un pas înainte important pentru poziționarea companiei noastre ca jucător relevant pe piața cardurilor de credit din Columbia și ca furnizor de servicii financiare, prin folosirea expertizei partenerului nostru, Scotiabank Colpatria, precum și a know-how-ului dobândit de Enel-Codensa de-a lungul anilor prin experiența de succes a CFC”, a declarat Francesco Venturini, Head of Enel X. “Inițiativa exemplifică angajamentul Enel X de a oferi servicii noi și inovatoare, adaptate nevoilor diverse ale clienților săi, prin soluții care depășesc cu mult modelul tradițional al energiei ca marfă și se bazează pe o abordare orientată către clienți.”

Enel X

„Pentru Scotiabank Colpatria, acest parteneriat este foarte important, deoarece ne permite să răspundem nevoilor specifice ale unui segment foarte relevant dintre clienții noștri, oferindu-le un serviciu eficient și de calitate. Suntem siguri că, împreună cu Enel, vom consolida oferta noastră în beneficiul clienților din Columbia”, a declarat Jaime Alberto Upegui, președintele Scotiabank Colpatria.

În ultimii zece ani, CFC a ajutat la extinderea serviciilor de credit și a celor financiare pentru utilizatorii care anterior nu aveau acces la acestea, prin emiterea și furnizarea de carduri de credit cu circuit închis pentru cumpărături în peste 7.000 de puncte de vânzare din Bogotá și Cundinamarca. Până în prezent, CFC a înregistrat peste 850.000 de carduri de credit active, atingând o cotă de piață de 5% în Columbia în 2019. Datorită gestionării plăților prin facturile de energie electrică, CFC are cel mai scăzut nivel al ratei creditelor neperformante pe piața cardurilor de credit din Columbia, înregistrând o rată de satisfacție de aproximativ 70% în rândul clienților săi.

Parteneriatul are ca scop extinderea serviciilor financiare oferite pe piața columbiană, adăugând un card de credit „deschis”, pe care clienții îl vor putea folosi pentru orice fel de plăți în Columbia și în străinătate. În plus, va fi posibilă utilizarea cardului pentru o gamă mai largă de servicii, inclusiv transportul public, permițând clienților să plătească cu ușurință călătoriile în sistemul de transport public integrat și al rețelei TransMilenio din Bogotá. Prin intermediul acestui program, Enel și Scotiabank Colpatria vor oferi o soluție competitivă și simplă pentru a sprijini nevoile zilnice ale utilizatorilor săi.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.