Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Enel, o călătorie în economia circulară prin intermediul strategiei, proiectelor și rezultatelor grupului

logo enel

Enel a lansat online „O călătorie în economia circulară a Grupului Enel: Strategie, proiecte și rezultate”, un document care sumarizează eforturile actuale ale Grupului, prin inițiative și proiecte în domeniul economiei circulare, care este acum o parte integrantă a strategiei sale globale.

„Prin acest document, am dorit să explicăm cât mai simplu și mai clar provocările, realizările și potențialul tranziției circulare a Grupului Enel”, a declarat Francesco Starace, CEO al Grupului Enel. „Economia circulară reprezintă un element cheie pentru competitivitatea unei companii, deoarece permite companiilor nu numai să se elibereze de consumul de noi resurse neregenerabile, ci și să valorifice la maximum bunurile și activele existente, permițându-le să fie reutilizate într-un mod sustenabil. Abordarea Enel față de circularitate este pe deplin integrată cu obiectivele noastre de decarbonizare și se traduce în acțiuni concrete de-a lungul întregului lanț valoric, de la etapele inițiale de proiectare și achiziții până la managementul sfârșitului ciclului de viață și recuperarea materiilor prime.”

logo enel

Documentul acoperă toate activitățile și este împărțit în trei secțiuni:

– Noi modele de afaceri, care descriu modul în care modelele bazate pe principiile economiei circulare sunt adoptate în cadrul Grupului;
– Materii prime, care se concentrează pe abordarea circulară și sustenabilă a Grupului în ceea ce privește materiile prime, nu numai în privința prognozării nevoilor și a impactului, ci și legat de dezvoltarea și adoptarea de soluții inovatoare și circulare, în colaborare cu întregul său ecosistem;
– Orașul, care detaliază eforturile depuse de grup pentru a defini un model urban circular în colaborare cu firme care operează în alte sectoare și instituții, în paralel cu dezvoltarea de noi soluții și proiecte.

Documentul se axează pe o serie de acțiuni de facilitare (cum ar fi activitățile din domeniul guvernanței și al digitalizării) menite să pună în aplicare un model de dezvoltare circulară, adică unul care nu depinde de consumul de resurse, protejează mediul prin reducerea emisiilor și a exploatării necontrolate a resurselor naturale, promovează utilizarea resurselor regenerabile și ajută la îmbunătățirea calității vieții oamenilor, fiind în același timp competitiv din punct de vedere economic cu ajutorul inovației și prin reproiectarea lanțului valoric.

În documentul „O călătorie în economia circulară a Grupului Enel”, compania prezintă diferitele sfere de acțiune ale tranziției sale circulare, oferind exemple practice de tehnologii și proiecte pe care Grupul le-a întreprins, care sunt întotdeauna bazate pe inovație. Este dat ca exemplu proiectul de a converti fabrica de module fotovoltaice 3Sun din Catania într-o ”gigafabrică”.

Mai exact, Enel a semnat un acord de finanțare cu Comisia Europeană pentru acest proiect și analizează în prezent posibilitatea introducerii materialelor reciclate în procesul de producție. Un alt exemplu de inovație și circularitate poate fi găsit în proiectul care vizează găsirea de soluții de reciclare industrială pentru bateriile vehiculelor electrice, lansat în Italia în colaborare cu alte companii, ca parte a IPCEI (Proiect Important de Interes European Comun).

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.